Dan Mogoșanu, Publikon: “adapt or die”

De trei ani, Dan Mogoșanu este antreprenor. După o experiență cumulată de mai bine de zece ani în câteva agenții de comunicare, printre care V+O Communication și GMP Advertising, a ales să meargă pe cont propriu cu un proiect pe care și-a propus să crească organic și calculat.

Dan Mogoșanu, Managing Director & Partner, Publikon

Cum și când ai intrat în publicitate?

Prima mea întâlnire cu lumea publicității a avut loc în 2003. În momentul respectiv eram student în anul 1 la FJSC (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării). Am început cu o colaborare punctuală cu o agenție de evenimente. Deși inițial îndatoririle mele erau evident minore, eu mă uitam absolut fascinat la agitația din birou, la jonglatul întâlnirilor și al telefoanelor interminabile și la cum este omenește posibil să faci atâtea lucruri în același timp. Cred că a fost primul moment în care era foarte important să tac și să observ acel “ ecosistem” ; și evident să asimilez cât de multe posibil. În câteva luni mi s-a oferit un post permanent, ziua lucram la program normal, noaptea învățam pentru facultate. A fost momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de publicitate.

Cu ce gânduri ai pornit Publikon? Ce ai fi vrut să ști înainte de a porni pe acest drum antreprenorial și ai aflat pe parcurs?

Antreprenoriatul mi s-a părut ca următorul pas natural în cariera mea si consider că momentul de a porni pe cont propriu a venit exact când trebuia. Am pornit cu gândul de a schimba ceva. De a încerca să îmbunătățesc viziuni, campanii eșuate și clienți nemultumiți. Să transform simplul în elegant și cu rigurozitate și profesionalism, să devin partener stabil al multor branduri.

Referitor la ce mi-aș fi dorit să știu, aș fi vrut să stăpânesc mai bine partea legată de finanțe și legislație și să cunosc mai multe persoane care își doresc proiecte bune la prețuri corecte și un brand awareness sănătos.

Cum a evoluat afacerea în cei trei ani de la lansare?

Publikon a evoluat constant și sub egida “adapt or die”. Ne-am propus să creștem organic și calculat. Am evoluat pe toate planurile, din punct de vedere echipă, portofoliu clienți, cât și economic. Evoluția o consider a fi una sănătoasă, într-un ritm perfect adaptat sistemului nostru de business.

Ce are agenția ta diferit de restul business-urilor de profil?

În prezentările noastre, foloseam expresia « your team in the cloud ». Pentru că oferim oricând consultanșă, idei noi și asistență clienților noștri, chiar și la 12.00 noaptea. Și o facem cu pasiune pentru jobul nostru și cu dedicare. Suntem mereu alături de clienții nostri,  atunci când au nevoie de serviciile și / sau consultă oferită de noi. Acesta este clar un diferențiator puternic al nostru: ”pure professional pampering”. Încercăm să oferim concepte creative cât se poate de diverse, cu multe variante, din care clientul să poată alege ce i se potrivește cel mai bine.

Care sunt provocările antreprenoriatului în domeniul comunicării?

Mediul de comunicare, principiile și cutumele pieții și, nu în ultimul rând, societatea și cerințele ei.

Cu ce clienți și echipă ai pornit la drum, ce clienți ai acum în portofoliu?

Am început cu un proiect foarte important pentru noi realizat pentru HM, iar până în prezent am continuat să adăugam constant clienți noi în portofoliu. Cu unii dintre ei am avut colaborări punctuale, iar cu alții am dezvoltat o relație de lungă durată, cum ar fi de exemplu Michelin România.

Am pornit cu o echipă care acoperea fiecare din specializările noastre. În mod normal pe parcursul celor trei ani am operat și modificări în structura echipei, însă nu majore. Mă bazez pe o echipă de seniori, aleși pe sprânceană și pe care mă pot baza. Sunt oameni cu experiență vastă, a căror expertiză este foarte importantă și se dovedește de neprețuit în fiecare zi. O echipă care poate să ”ducă” și să crească un proiect frumos, oricât de mare sau de complicat ar fi.