Stiri Interviuri Interviuri & Opinii

Marketing în servicii financiare. Cum să faci faţă provocărilor din asigurări

7 feb. 2022 6 min

Marketing în servicii financiare. Cum să faci faţă provocărilor din asigurări

Reading Time: 6 minute

Cristina Netea se numără printre persoanele pentru care învăţarea inspiră strategia, iar ambele stau la baza evoluţiei carierei sale în domeniul dezvoltării de produse și al marketingului digital în asigurări. Cristina ocupă în prezent poziţia de Head of Value Proposition & Health Business la NN România, fiind absolventă a Chartered Institute of Marketing (CIM) cu o diplomă Level 6 obţinută cu ajutorul cursurilor urmate la Institutul de Marketing,  reprezentant al Oxford College of Marketing în România.

Am invitat-o pe Cristina să ne povestească despre activitatea din culisele unui job în asigurări, despre provocările, instrumentele, sursele de inspirație, procesul de învăţare şi lucrurile care au ajutat-o să ajungă aici.

Ce te-a determinat să alegi un job în asigurări?

Adevărul este că nu eu am ales asigurările, ci asigurările m-au ales cumva pe mine. Primul job serios pe care l-am avut a fost în BRD, în cadrul unui departament de administrare produse. Pentru că eram ultima venită și pentru că asigurările atașate produselor bancare erau încă la început, oarecum neclare pentru multă lume, am fost desemnată să mă ocup de acest tip de produse. Acela a fost momentul de început pentru cariera de aproape 15 ani pe care am construit-o în asigurări.

Cum iți organizezi ziua ca Head of Value Proposition?

Îmi încep întotdeauna ziua alături de echipă. Odată cu venirea pandemiei, dinamica de lucru s-a schimbat mult, oamenii sunt mult mai concentrați pe activităţile pe care le au, dar nevoia de conectare este din ce în ce mai mare. Aşadar, împreună cu echipa, alocăm în fiecare dimineață 30 de minute pentru a ne bea cafeaua împreună, a face small talk și a discuta despre urgențe și despre activităţile din ziua respectivă. Consider că ajută mult, mai ales că în echipă există oameni noi, veniți în plină pandemie, când nu am avut prea multe ocazii să interacţionăm la birou. Restul zilei este de obicei foarte dinamică, cu multe întâlniri online și multe subiecte diferite de discutat în diverse forumuri, activitate care e specifică ariei de dezvoltare produse.

Ce te-a făcut sa părăsești domeniul asigurărilor și apoi să te reîntorci?

A fost o provocare personală. Am vrut să fac o schimbare și să îmi depăşesc anumite limite. Deşi a fost vorba de numai un an, a fost o perioadă intensă în care am dezvoltat de la zero o echipă cu funcțiuni diferite și complexe, care nu mai existaseră până atunci în acea companie. A fost un an în care am învăţat foarte multe, atât tehnic, cât și despre oameni și despre modalităţile de clădire a unei echipe. Și am fost foarte mândră să văd, atunci când am decis să mă întorc în asigurări, că am lăsat în urmă la plecare o echipă așezată, integrată în activitatea companiei și cu o strategie clară.

Ce instrumente te ajută în activitatea zilnică?

Mă ajută mult să îmi organizez programul, astfel încât să am timp pentru toate ședințele, pentru citit e-mailuri, pentru rezolvarea diverselor task-uri și chiar pentru reflecție și gândire strategică. Atunci când ai o activitate dinamică, cu multe proiecte și inițiative, e important să te dai un pas în spate din când în când și să vezi imaginea de ansamblu, așa încât să nu te pierzi în detalii și să scapi din vedere obiectivul final. De asemenea, am o listă dinamică de lucruri de făcut pe care adaug zilnic lucruri noi și elimin acţiunile rezolvate deja. Recunosc, sunt mai de modă veche și am mereu la mine o agendă pe care scriu.

Care sunt sursele tale de inspirație zilnică?

În fiecare zi, înainte de întâlnirea de echipă, parcurg raportul de presă pentru a fi la curent cu toate noutățile din domeniul asigurărilor, cu mişcările din piață și cu eventualele oportunităţi care pot apărea. De asemenea, ori de câte ori am timp, îmi place să citesc. Fie ca vorbim de cărţi de dezvoltare personală, beletristică sau cărţi de marketing, cititul mă relaxează și îmi dă o stare de bine. Din păcate, nu reuşesc să citesc atât cât mi-aș dori deoarece, înainte de toate, sunt mamă și încerc să aloc cât de mult timp posibil familiei.

Care a fost cea mai mare provocare profesională avută într-o zi din ultimul an? Ce crezi că te-a ajutat să-i faci față?

Cea mai mare provocare pentru mine a fost faptul că m-am alăturat NN în plină pandemie, într-o perioadă în care echipa lucra doar de acasă, cu excepţia urgențelor care necesitau prezența la birou. Fiind o persoană care interacţionează uşor cu oamenii și căreia îi place să fie înconjurată de aceştia, am fost nevoită să mă adaptez. Mi-am cunoscut online echipa și am învățat să creez punți fără interacţiune fizică. De asemenea, a fost necesar să completez echipa cu persoane noi, venite la rândul lor în pandemie, care aveau nevoie de susținere pentru a se integra în dinamica echipei. Aşa cum spuneam, au ajutat mult întâlnirile zilnice cu echipa și faptul că am fost mereu aproape, chiar dacă doar online, de toți cei din echipă, oferindu-le suport și, în acelaşi timp, învăţând de la fiecare dintre ei. Acelaşi lucru i-am încurajat să facă și pe colegii nou veniți. Fiecare dintre ei a beneficiat de o perioadă de acomodare în care să discute cu persoanele cu care urma să lucreze pentru a-și înţelege rolul și activitatea, atât la nivelul departamentului, cât și la nivelul întregii companii.

A schimbat ceva pandemia în modul în care lucrezi sau te inspiri zilnic? Dacă da, ce anume?

Noua modalitate de lucru a venit atât cu lucruri bune, cât și cu provocări. Timpul care nu mai trebuie petrecut pe drum către birou este un timp personal câştigat, iar actuala modalitate de lucru ne oferă tuturor posibilitatea să ne concentrăm mai bine atunci când ne ocupăm de  activități complexe. Pe de altă parte, însă, relaţiile interumane au avut mult de suferit. Ne-am dezobișnuit să mai facem small talk și să ne luăm mici pauze de socializare. Aceste lucruri ajutau mult la consolidarea echipei și la eliberarea stresului și tensiunii care se puteau acumula pe parcursul unei zile. Cred că principalul lucru pe care l-am învăţat cu toții în pandemie a fost să ne adaptăm și să facem lucrurile într-o manieră diferită, la care poate nici nu ne-am fi gândit că ar funcţiona.

Cum integrezi învăţarea în activitatea curentă?

Învăţarea este parte din ADN-ul nostru și nu încetăm niciodată să învăţăm cu adevărat. Fie ca vorbim despre cursuri specializate, despre tutoriale online sau doar despre lucrurile pe care le învăț de la cei din jurul meu, încerc sa rămân curioasă și să asimilez lucruri noi în fiecare zi, chiar și atunci când unele dintre ele nu țin neapărat de domeniul meu de expertiză. Uneori învăț doar pentru a-mi face viaţa mai uşoară. De exemplu, acum ceva vreme, am făcut un curs de MySQL doar pentru că îmi lua foarte mult să prelucrez anumite informaţii în Excel și am găsit o modalitate mult mai uşoară de a le prelucra. Cursul nu avea legatură directă cu domeniul meu de activitate, dar mi-a făcut plăcere să-l urmez și acum mă ajută în discuţiile mele cu colegii din departamentele tehnice.

Ce cursuri ai recomanda unei persoane care își doreşte să aprofundeze domeniul Product & Project Management în contextul digitalizării?

De curând, am absolvit cursurile Oxford College of Marketing și am obţinut Diploma Profesională în Marketing Digital emisă de Charted Institute of Marketing. A fost un program format din trei module foarte interesante în care am învăţat despre cum să construiești o strategie de marketing digital, cum să creezi o experienţă digitală bună clienților și cum să îți optimizezi resursele digitale pentru a maximiza rezultatele.

M-a ajutat mult și suportul primit de la Institutul de Marketing pe toată durata cursului și faptul că am avut un tutore la fiecare modul, cu care puteam să discut și să mă consult și de la care am avut de învăţat. Personal, cursul mi-a fost foarte util, mai ales că eram într-un moment în care tocmai preluasem un departament care se ocupa și de zona de marketing digital și am putut aplica informaţiile din curs pentru crearea strategiei digitale în compania la care lucram la momentul respectiv. Practic, a fost o învăţare aplicată.

Care sunt principalele 3-5 lucruri care crezi te-au ajutat în acest domeniu?

Perseverența, abilitățile bune de comunicare și faptul că încerc întotdeauna să înţeleg oamenii cât mai bine. Cred cu tărie că, în orice domeniu ai lucra, dacă îți cunoşti clienţii și le înțelegi nevoile, poţi avea succes creând produse și servicii relevante pentru ei, care să le vină mereu în întâmpinare.

Care au fost provocările/lecțiile din care ai învăţat cel mai mult?

Situaţiile din care am învăţat cel mai mult au fost cele care m-au scos din zona de confort și mi-au creat contextul să construiesc ceva nou prin forțe proprii, fără prea mult ghidaj. Așa am învăţat că nu toate lucrurile trebuie făcute perfect, că energia trebuie direcţionată către lucrurile cu adevărat importante și că greşeala este cel mai bun învățător. De asemenea, acestea au și condus la o dezvoltare profesională accelerată, ajutându-mă să devin ceea ce sunt azi.

Cum ți-ai construit echipa? Cum îi menţii motivaţi?

Întotdeauna am căutat să am în echipă oameni diferiţi, pentru că am observat că diversitatea este  importantă, mai ales atunci când vorbim de activităţi complexe cum ar fi cea de creare și dezvoltare de produse. În ceea ce privește motivația, nu cred că există o rețetă perfectă. Fiecare om reacționează la factori diferiţi și cred că un manager bun trebuie să îşi cunoască oamenii foarte bine pentru a şti ce îi motivează. Personal, ceea ce încerc să fac este să fiu aproape de echipă, să îmi susțin colegii atunci când au nevoie, să lucrăm împreună către aceleași obiective și, întotdeauna, să le recunosc meritele. E foarte important să menții motivarea în echipă și exemplele pe care le-am văzut de-a lungul timpului cred că m-au ajutat să devin un manager mai bun.

Interviu realizat de Diana Rada-Puiu, colaborator al Institutului de Marketing

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: