De ce eșuează o companie?

Corina Diaconu, Managing Director la ABC Human Capital, o firmă de recrutare si consultanță în resurse umane ne-a vorbit despre principalele motive pentru care o companie, indiferent de dimenisunile sale, poate eșua, dar și despre ce pot face top managerii pentru a evita o astfel de criză.

Care sunt principalele motive pentru care poate eșua o companie?

Motivele sunt variate și este dificil să stabilești reguli gen “așa da / așa nu”. Dacă lucrurile ar fi atât de simple și s-ar putea încadra cu ușurință în anumite norme, economia ar exploda și nu am mai asista la falimente răsunătoare. Or acest lucru nu este posibil. Sunt însă anumite aspecte de care putem ține cont astfel încât să avem o companie cu rezultate sănătoase. Discutând cu diverse persoane din managementul unor companii care fie s-au închis, fie au vândut sau au restructurat businessul, am desprins cu ușurință câteva laitmotive. Mulți consideră că anumite afaceri au eșuat din cauza unui management defectuos. Alții apreciază că firma nu s-a adaptat politicilor comerciale din piață. Alții pun eșecul pe seama unei proaste organizări: fie că discutăm despre dezorganizare sau despre incapacitatea de a delega sarcini, aici confruntându-ne și cu prezența în poziții cheie a unor oameni nepotriviți. Alte companii s-au angrenat în businessuri care le depășeau puterea financiară și pentru care nu dețineau know how-ul necesar. Lipsa de viziune, de proactivitate, inexistența unor lideri în poziții cheie, o comunicare internă deficitară, o politică de marketing prost aplicată și, nu în ultimul rând, anumite probleme financiare pot duce o companie către eșec. Ca atare, fiecare „eșec” își are povestea lui și cauzele care l-au determinat.

Ce măsuri trebuie să ia managerii unei companii, atunci când organizația se confruntă cu o criză internă?

Managerul unei companii trebuie să fie conectat în permanență la „viața” companiei, în orice moment al evoluției acesteia. Dacă acesta reacționează doar când constată că are o problemă, este posibil să fie prea târziu. Evaluarea oamenilor este un task care nu trebuie să lipsească din nicio companie. Astfel, odata ce am identificat problema, putem aplica măsurile de rigoare. Acestea pot consta într-o schimbare de strategie, în promovări interne, în redistribuire de sarcini și, la nevoie, în reorganizare și restructurare.

Cele mai frecvente probleme apar din cauza lipsei unei strategii și a comunicării interne defectuoase și nu din factori financiari. Care sunt motivele din spatele acestei realități?

Categoric, lipsa unei strategii coerente poate avea rezultate dezastruoase, chiar și în situații în care, din punct de vedere financiar, compania merge foarte bine. Așa se explică de pildă și businessurile care reușesc să realizeze cifre de afaceri foarte bune cu echipe de oameni restrânse. Astfel, degeaba compania merge bine financiar vorbind, dacă oamenii din spatele ei nu reușesc să-și gestioneze echipele și dacă nu imprimă o strategie pe care toată lumea să o cunoască și la care toți să achieseze!

Cât de importantă este comunicarea interna și cum o pot îmbunătăți managerii?

Deja devine desuet să tot vorbim despre cât de importantă este comunicarea în general. Și, cu toate astea, constatăm cu tristețe că, deși oamenii noștri participă la zeci de traininguri și conferințe de comunicare, problema cu care ne confruntăm în continuare tot de … comunicare ține. Este evident că fără comunicare nu facem nimic, indiferent că o raportăm la mediul familial, la relațiile cu copiii sau la job. Discutând în mod deshis problemele cu care ne confruntăm, stabilind împreună o strategie de urmat, punând la punct ce vrem să facem de acum încolo, ne putem gândi că avem o viziune, o misiune și înțelegem niște valori comune.

Cum s-a schimbat definiția eșecului corporate de-a lungul anilor și ce rol joacă acum criza economică în creșterea șanselor de declin a unei companii? De ce?

Criza economică ne-a pus pe toți în situația de a ne confrunta cu lucruri cu totul noi. În cadrul acestui context, s-au „cernut” companiile competitive însă la fel de adevărat este că, în tot acest cadru, s-au pierdut și companii care puteau crește în continuare, dar care nu au știut cum să-și dozeze resursele și cum să-și pună la punct o strategie clară. Sperăm cu toții însă că, cei care au supraviețuit sunt într-adevăr „the winners” și că aceștia vor pune bazele unei economii sănătoase si solide.

Mai multe articole de management și resurse umane puteți găsi aici