MarComm Interviuri

#CancelCancer, campania care poate salva vieți

21 oct. 2020 5 min

#CancelCancer, campania care poate salva vieți

Reading Time: 5 minute

Caravana #CancelCancer a reușit anul acesta să ajungă în 16 orașe din țară, iar în cele patru ediții de până acum, peste 9000 de femei au beneficiat de un consult ecografic gratuit, multe dintre ele aflându-se pentru prima dată la un astfel de investigație medicală. La final de ediție, Andreea Lupu, Strategy & Innovation Director la Starcom, povestește care au fost provocările continuării acestui proiect în condițiile și cu restricțiile impuse de Covid-19.

Andreea Lupu Starcom
Andreea Lupu

Cât de dificilă a fost organizarea ediției de anul acesta a Caravanei în contextul epidemic actual?

Covid-19 a marcat trecerea brutală de la lumea deschisă, a posibilităților infinite (de petrecere a timpului, de consum, de rutine vechi și noi) la lumea închisă în spații limitate și limitative (din punct de vedere fizic și psihic).

Caravana #CancelCancer a trebuit adaptată acestei realități, iar continuarea ei devenise mai importantă ca oricând. Și aici mă refer la faptul că accesul la servicii medicale a fost substanțial afectat în acest context social pandemic. Pentru persoanele care nu au mai putut ajunge la un control medical, ori pentru persoanele a căror stare de sănătate depindea de posibilitatea realizării unui control medical la timp – situația a fost și este, în continuare, dramatică.

Cancel Cancer este proiectul nostru de suflet pe care îl descriem ca fiind un manifest pentru sănătate, pentru un stil de viață sănătos și responsabil.

În România nu există o cultură a prevenției – oamenii ajung la medic, de obicei, în situații destul de grave. Iar contextul actual nu face decât să acutizeze această situație. Statistic vorbind, România este țara europeană cu cea mai ridicată mortalitate, cauzată de depistarea foarte târzie (în stadiile 3 și 4) a cancerului de sân.

Toate aceste lucruri ne-au făcut să ne dorim mai mult ca oricând să continuăm caravana. Și deși cele mai multe branduri au preferat să nu se expună în niciun fel acestei situații – și au oprit comunicarea, în special în mediile offline – în cazul nostru partenerii caravanei, Avon și Kaufland, au dat dovadă de foarte mult curaj și susținere.

Așa că ne-am luat toate masurile de igienizare, dezinfectare și distanțare posibile și am parcurs cele 16 orașe pe care le stabilisem pentru anul acesta.

Acum, că totul s-a încheiat cu bine, pot răspunde mult mai senin și detașat. Adevărul este însă că ambiguitate legată de partea birocratică, îngreunează extrem de tare orice inițiativă socială precum caravana Cancel Cancer.

Întreaga echipă de implementare a fost foarte precaută și severă în privința respectării tuturor măsurilor de prevenție. Cu toate acestea, oricând situația se putea schimba, oricând un oraș din cele de pe listă putea intra în carantină, spre exemplu.

Știam că la fiecare pas plana un risc și că în fiecare moment exista și o incertitudine.

Dar cred că asta face diferența dintre oameni, campanii, agenții, branduri care fac cu adevărat ceva pentru societate (asumându-și inevitabil și riscuri) și cei care preferă să “play safe”. Și mai cred că astfel de situații ajută la maturizarea a ceea ce numim CSR și strategii sustenabile de CSR.

Și profit de ocazia asta pentru a mulțumi întregii echipe #CancelCancer – începând de la cele două branduri care și-au unit forțele, determinarea, curajul și continuând cu echipă minunată din Starcom, care a fost alături de noi la fiecare pas ori piedică apărute pe parcurs.

Cancel Cancer 2020 1
Campania #CancelCancer este coordonată de Starcom și susținută de Avon și Kaufland.

În câte orașe ați ajuns anul acesta cu caravana #CancelCancer și câte femei au fost consultate?

Anul acesta am reușit să ajungem în 16 orașe cu caravana #CancelCancer și să oferim peste 1500 de ecografii mamare gratuite și peste 300 de vouchere gratuite pentru mamografii.

Aș vrea să precizez că pe lângă ecografia propriu-zisă, o parte extrem de importană o constituie consultația/anamneza prin care doamnelor li se explică importanța autoexaminării periodice și modul în care trebuie realizată aceasta.

Multe dintre doamnele care vin în fiecare an la cabinetul medical-mobil sunt la primul consult senologic. Iar vârstele oscilează între 18 și 87 de ani. Este foarte important ca în urma consultației să afle că sunt bine, dar să plece și cu o serie de cunoștințe acumulate, astfel încât să atingem și obiectivul de educare. Iar autoexaminarea ar trebui să fie cu adevărat un subiect de discuție și o rutină în viața fiecărei femei.

Care sunt resursele umane, materiale, logistice pe care le implică derularea unui astfel de proiect?

Aș începe abrupt: este nevoie de o mână de oameni inimoși și ambițioși, care să poată muta și munții din loc dacă își propun.

Din punctul meu de vedere, în campaniile sociale cei mai importanți sunt oamenii. Pentru că nu oricine se poate ocupa de CSR, ci doar oamenii care au cu adevărat vocație. Iar asta o spun cu toată convingerea, după mai bine de 10 ani de implicare în campanii sociale.

Cancel Cancer a început acum 4 ani, când uitându-ne pe statisticile medicale, ne-am întrebat cum am putea ajuta concret, rapid și cu impact pe termen lung.

Principala cauză a mortalității ridicate era diagnosticarea în stadii terminale a cancerului de sân. Și atunci, alături de AVON, am hotărât să acționăm asupra cauzei, investigând motivele pentru care femeile ajung la control atât de târziu. Motivele sunt aceleași și acum – lipsa banilor, lipsa timpului, nepăsarea prin negare („nu mi se poate întâmpla mie”).

Or când principalele motive sunt lipsa banilor și a timpului, o campanie clasică de comunicare (un spot TV, niște advertoriale și eventual o campanie de digital) nu rezolvă mai nimic. Desigur, creșteam norietatea asupra cauzei, dar cum ajutăm, spre exemplu, o femeie care din salariu abia reușea să le asigure copiilor mâncarea?

Și atunci provocarea a fost să direcționăm întregul buget de comunicare în partea de implementare, să construim un cabinet medical-mobil prietenos, sub forma unei căsuțe și să asigurăm o echipă medicală care să realizeze ecografiile mamare ad-hoc.

Pentru o inițiativă socială care are un brand comercial în spate, acest lucru este de cele mai multe ori imposibil. Pentru că niciun brand nu este o instituție filantropică, ci are în spate niște obiective de business, de imagine și își dorește vizibilitate. Noi am avut însă susținerea totală a echipei AVON de la bun început.

Dar a venit cea ce-a doua provocare: găsirea locului în care să putem instala cabinetul în fiecare oraș. Și aici a apărut în poveste echipa Kaufland, care nu doar că ne-a pus la dispoziție parcările magazinelor, dar ne-a ajutat să creștem la propriu caravana de la un an la altul.

Din acest motiv spun mereu că CSR-ul este despre oamenii din spatele inițiativelor. Determinarea oamenilor, energia și empatia lor sunt cele care fac minuni, înainte de orice.

Caravana #CancelCancer presupune o echipă responsabilă de partea de ideație și coordonare a întregului proiect și o echipă de implementare, în care includem și echipa de medici. Și o altă echipă, care merită cu prisosință să fie menționată – este formată din colegele noastre din agenție care ne ajută să ducem mesajul #CancelCancer la cât mai multe persoane, prin parteneriatele media pro bono pe care le realizează.

Care este bilanțul primelor patru ediții?

În primul rând, măsurăm #CancelCancer prin viețile schimbate în bine datorită facilitării accesului la consultații senologice gratuite. Și prin puterea a ceea ce numim word-of-mouth – care în cazul nostru reprezintă mesajul caravanei, transmis de doamnele care vin la cabinetul medical-mobil, prietenelor și rudelor.

În cele 4 ediții, peste 9000 de femei au beneficiat de un consult ecografic gratuit, multe dintre ele aflându-se pentru prima dată la un astfel de consult.

#CancelCancer este o inițiativă socială susținută de două branduri responsabile social și care au dezvoltat de-a lungul anilor strategii sustenabile pentru a ajuta concret comunitățile.

Ne-am bucura ca acest model de inițiativă socială, în care două mari companii își unesc forțele și determinarea pentru o cauză nobilă, să fie replicat și de alte branduri. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: