Deloitte: Nu se știe cum va arăta fiscalitatea la 1 ianuarie 2018

Incertitudinea este cuvântul care caracterizează sistemul fiscal din România. Am fost campioni la schimbări legislative și cele mai multe dintre acestea au avut o componentă fiscală.

“Fiscalitatea, din păcate, a ținut mult timp prima pagină a ziarelor anul acesta (…) Deși se spune că după Constituție, a doua sferă legislativă care ar trebui să fie cât  mai rar modificată este fiscalitatea”, a declarat Dan Bădin, partener Servicii Fiscale Deloitte.

Reprezentantul Deloitte a arătat că anul acesta am asistat la modifcări complexe ale legislatiei din sfera fiscalității, modificări care s-au făcut fără respectarea timpului necesar pentru discuții înainte de publicarea în Monitorul Oficial și a termenului de 6 luni pe care îl prevede legea până la intrarea în vigoare. “Companiile trebuie să își ajusteze costurile și trebuie să aibă timp pentru implementare”, a explicat Bădin, adaugând că toate aceste modificări legislative au fost făcute fără studii de impact.

“Suntem cu două săptămâni înainte de finalul anului și nu știm cum va arăta fiscalitatea la 1 ianuarie 2018!” a declarat Dan Badin, partener Servicii Fiscale Deloitte.

Totodată, reprezentantul Deloitte a arătat că toate aceste modificări s-au făcut în contextul unor declarații împotriva multinaționalelor și împotriva băncilor.

În căutarea dușmanilor inexistenți

“Multinaționalele aduc în România locuri de muncă, tehnologie, bani și toate acestea cotribuie la bunăstarea țării. Demonizarea lor dăunează țării în ansamblu”, a spus Bădin, adaugând că este nevoie de domolirea acestui avânt de a găsi dușmani acolo unde nu există.

Totodată, Bădin a ținut să sublinieze că se vorbește doar despre responsabilitatea plătitorului de taxe, fară să se vorbească despre responsabilitatea de cealaltă parte – a statului. Ce se întâmplă dacă dai o lege care aduce costuri suplimentare companiilor și apoi modifici legea și companiile suportă costurile? “E cineva responsabil pentru erorile legislative sau executive?” a întrebat retoric Bădin.

Companiile se confruntă cu incertitudini grave în ce privește sistemul fiscal, întrucât ordonanțele de urgență prin care Guvernul a promovat modificări ample în ultimele luni – spre exemplu mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat – nu au trecut încă de Parlament, iar companiile nu știu care va fi forma definitivă a legislației pe care trebuie să o aplice.

Parlamentarii au adus, deja, un număr mare de amendamente legilor de aprobare a acestor ordonanțe, astfel că, de la 1 ianuarie, companiile vor aplica o legislație nouă, dar care se așteaptă să fie modificată din nou în cel mult câteva luni. Astfel, multe companii nu vor majora de la 1 ianuarie salariile brute și vor apela în schimb la alte modalități pentru a menține venitul net al angajaților, cum ar fi bonusurile, din cauza temerilor că legislația deja adoptată va fi modificată din nou.

Aceste companii vor crește, probabil, salariile brute în aproximativ 3-6 luni, timp în care va fi clar care va fi forma definitivă a legislației, a explicat Dan Bădin. Parlamentarii au adus, deja, multe amendamente legilor de aprobare a acestor ordonanțe, astfel că, de la 1 ianuarie, companiile vor aplica o legislație nouă, cea introdusă prin ordonanțele de urgență, dar despre care știu că va fi modificată din nou în cel mult câteva luni prin legile care aprobă ordonanțele respective.

“Este posibil să avem o lege aprobată în ianuarie, dacă ar fi în decembrie ar fi și mai bine. Dar este posibil ca după aceea, văzând-o aplicată 2, 3, 5 luni, să fie modificată. Gradul de încredere al contribuabilului în Executiv, în Legislativ, a scăzut dramatic pe această zonă de fiscalitate. Dacă această modificare ar trece și ar rămâne așa, toți (angajatorii, n.r.) ar modifica salariile și ar crește brutul. De ce nu o fac? Pentru că nu au încredere că legislația va rămâne așa cum este acum în ordonanța de urgență”, a spus Dan Bădin.

Spre exemplu, o ordonanță adoptată de Guvern în vară, vizând codul muncii, a fost respinsă cu majoritate de Senat, care însă nu este camera decizională. În acest context, companiile sunt sceptice în ce privește măsurile introduse de Guvern prin ordonanțe, dar neadoptate încă prin lege de Parlament.

“Toate aceste modificări legislative au fost date prin ordonanță de urgență. Toate sunt acum în dezbatere sîn Parlament. Niciuna dintre aceste ordonanțe nu a ajuns să fie publicată în Monitorul Oficial ca lege. Sunt în diverse stadii, una este la președinte, altele la Senat, altele la Deputați, dar niciuna nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Suntem cu o săptămână înainte de finalul anului și nu știm cum va arăta legislația fiscală la 1 ianuarie 2018. Nu avem această certitudine, pentru că toate aceste modificări legislative au fost date prin ordonanță de urgență, care trenuie să treacă prin Parlament. Vedem că în Parlament pot să existe modificări chiar mari față de textul inițial al ordonanței”, a spus Dan Bădin.

Nici adoptarea de către Parlament a legilor de aprobare a ordonanțelor nu reprezintă o certitudine privind forma finală a legislației fiscale, întrucât o serie de contestații vor muta legile respective la Curtea Constituțională după adoptare. “Chiar dacă ordonanța va fi aprobată prin lege după 1 ianuarie, trebuie să așteptăm și răspunsul Curții Constituționale, deci încă un nivel de impredictibilitate”, a spus Raluca Bontaș, partener în cadrul Deloitte, referitor la sesizările făcute de sindicate la avocatul poporului privind transferul contribuțiilor.

ACTELE NORMATIVE – STADIU DE ADOPTARE

Ordonanța 23/2017, pentru plata defalcată a TVA – adoptată de ambele camere ale Parlamentului (13 decembrie), urmează promulgarea

Ordonanța de urgență 79/2017 – adoptată de Senat cu amendamente pe 4 decembrie, trimisă pe 7 decembrie pentru avize la comisiile Camerei Deputaților

Ordonanța de urgență 82/2017, care obligă angajatorii la negocieri cu angajații pentru creșterea salariilor brute – adoptată de Senat, trimisă comisiilor Camerei Deputaților pe 18 decembrie, a produs efecte

Ordonanța 25/2017, deductibilitatea creanțelor înstrăinate, impozit pe venit, contribuții sociale – adoptată cu amendamente de Senat, înscrisă la comisii la Cameră pe 12 decembrie

Ordonanța 7/2013, instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale – adoptată de ambele camere ale Parlamentului pe 19 decembrie, după ce a fost trimisă la reexaminare de președinte.