Pleacă sau nu pleacă?

Pleacă sau nu pleacă?

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că problema unui viitor mandat la conducerea băncii centrale nu este de actualitate, întrucât actualul mandat se încheie în toamna anului viitor şi, din câte ştie, nici nu poate primi altul, pentru că în 2019 împlineşte 70 de ani. “În primul rând că nu e de actualitate. Discutăm aşa… Acum, dacă spun că nu e

Cărţile de economie sunt cele care se răzbună

Cărţile de economie sunt cele care se răzbună

„Eu vorbesc cu cartea în faţă. Când de la banca centrală pleacă valută în piaţă, se apreciază cursul, nu se depreciază, leul câştigă în altitudine, nu pierde în altitudine”, i-a răspuns consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu premierului Mihai Tudose, după ce acesta a acuzat banca centrală că are o parte din vină pentru deprecierea leului în raport cu euro. Premierul

La mulți ani, Biz!

La mulți ani, Biz!

Lucrarea noastră de educare financiar-bancară și de cultură de piață ar fi imposibil să fie dusă la bun sfârșit fără sprijinul susținut al tuturor canalelor mass-media. De 18 ani, ne bazăm pe Biz în acest efort. De Adrian Vasilescu Consultant de strategie la Banca Naţională a României De de 18 ani, revista Biz își face simțită prezența în piața presei

BNR, pregatita sa asigure stabilitatea pietei

BNR, pregatita sa asigure stabilitatea pietei

Rezultatul votului din Marea Britanie reprezinta materializarea unui risc pe care BNR l-a semnalat si pentru care s-a pregatit, a declarat Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca Nationala a Romaniei. “Pregatirea BNR este in a asigura stabilitatea pietei. Noi am trecut printr-o criza dura si am vazut ca in toti acesti ani de criza, incepand din 2008, piata valutara

Protectia consumatorului de servicii financiare, in sarcina ANPC

Protectia consumatorului de servicii financiare, in sarcina ANPC

Banca Nationala nu are atributii in privinta protectiei consumatorului de servicii financiare, aceasta fiind in sarcina Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), precizeaza Adrian Vasilescu, consilier de strategie in cadrul BNR. “Atunci cand vorbim despre protectia consumatorului de servicii financiare, foarte multa lume din societatea civila se uita spre Banca Nationala. Or, Banca Nationala nu numai ca nu are atributii

Relaxarea monetara, franata de politicile fiscale prociclice

Relaxarea monetara, franata de politicile fiscale prociclice

Politicile prociclice al Ministrului de Finanțe au franat relaxarea monetara inceputa in toamna lui 2011. “BNR a scazut treptat dobanda de politica monetara, ajungand la 1,75%. Ne-am oprit in clipa in care Finantele au venit cu masurile lor de relaxare fiscala. Ne-am oprit si sa speram ca nu va fi nevoie sa ne intoarcem la dobanzi mai mari”, a declarat

Grecia, nevoita sa se intoarca la negocieri

Grecia, nevoita sa se intoarca la negocieri

Grecia este nevoita sa se intoarca la negocieri cu creditorii internationali, dar ar putea fi obligata sa aplice, singura, masuri de austeritate mult mai dure decat cele cerute de institutiile financiare, avand in vedere ca are de platit pensii, salarii si trebuie sa deschida bancile, pentru ca tara nu poate ramane inchisa, sustine Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca

Eurosansa

Eurosansa

Intrarea in zona euro in 2019 pare un obiectiv greu de atins. Dar schimbarile necesare pentru atingerea acestei tinte ambitioase pot fi scanteile care sa inteteasca focul cresterii economice. Cate de pregatiti suntem pentru urmatorul nivel? Ne raspunde Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca Nationala   Intram intr-un nou ciclu economic? S-a stins criza? Criza se stinge. Nu mai

Unde vin investitiile straine in Romania

Unde vin investitiile straine in Romania

Investitorii straini au adus 15 miliarde de euro in Romania, in ultimii cinci ani. Peste 60% din banii lor au ajuns in Bucuresti si in Ilfov. Ce spune distributia inves­ti­tiilor straine despre economia romaneasca? Primele doua luni ale anului au adus investitii straine directe (ISD) de 409 milioane de euro, in crestere cu 45% fata de perioada similara a anului