Intesa Sanpaolo Bank România și-a triplat profitul

Intesa Sanpaolo Bank, parte a Intesa Sanpaolo Group a înregistrat, în 2017, un venit operațional de 154 milioane lei și profit net de 43 milioane lei, de trei ori mai mare față de 2016, anunță banca, într-un comunicat de presă.

© Viorel Dudau | Dreamstime.com

Poziționarea strategică a Intesa Sanpaolo Bank pe piața locală, ca bancă specializată pe segmentele de business Corporate și IMM, a contribuit la performanța sa de anul trecut. 

Împrumuturile acordate clienților Corporate și IMM au crescut cu aproximativ 25%, de la 1,37 miliarde lei în 2016, la 1,71 miliarde lei în 2017, în timp ce volumul total al depozitelor Corporate și IMM a avansat cu 15%, de la 1,07 miliarde lei în 2016, la 1,23 miliarde lei în 2017.

Totodată, Intesa Sanpaolo Romania a înregistrat o creștere de 8% a volumului de active, care, la finalul anului trecut, a ajuns la 4,78 miliarde lei.

“Obiectivul nostru este de a ne consolida în continuare poziția în România, în special pe segmentele Corporate și IMM. Suntem aici pentru a sprijini și finanța dezvoltarea IMM-urilor și a marilor companii locale sau a multinaționalelor, prin intermediul unui portofoliu vast de produse și servicii specializate, precum și facilitându-le acces la expertiza globală și varietatea de instumente financiare puse la dispoziție de Grup”, a declarat Marco Capellini, CEO Intesa Sanpaolo Bank România.

Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Zona Euro și lider în Italia, cu o rețea de 5.700 de unități care deservesc 20 de milioane de clienți în 40 de țări din toată lumea.

În România, Intesa Sanpaolo se adresează în special clienților Corporate și IMM. Finanțează antreprenori locali și străini care doresc să își crească afacerea, dându-le acces nu doar la produsele și serviciile locale, dar și la oferta globală a unuia dintre cele mai solide grupuri financiare din lume. Grupul Intesa Sanpaolo este prezent în România prin două entități: Intesa Sanpaolo Bank Romania SA și Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala București.