Alexandra Palconi-Sitov, Asociația Prin Banat:„Storytelling-ul e principalul instrument pe care îl folosim în toate proiectele pe care le dezvoltăm”

Alexandra Palconi-Sitov, Asociația Prin Banat:„Storytelling-ul e principalul instrument pe care îl folosim în toate proiectele pe care le dezvoltăm”

Cu o activitate de peste 7 ani până acum, Asociația Prin Banat este un ONG ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural, în regiunea Banatului istoric, și care s-a făcut remarcat printr-o serie de proiecte de anvergură precum Heritage of Timișoara, Cămine în mișcare, Castelul de apă, Ambulanța pentru monumente, etc. Prezentă cu redacția Biz în Timișoara, am avut bucuria de a mă întâlni și vorbi cu președintele și unul dintre fondatori, Alexandra Palconi-Sitov, despre începuturi, provocări, principalele proiecte, țeluri, repere locale și multe, multe alte subiecte.

Care a fost primul gând cu care ați lansat Asociația Prin Banat?

Asociația Prin Banat a apărut, în anul 2016, ca o continuare firească a proiectului editorial omonim, pe care îl implementam încă din 2013. După doi ani de bătut la pas regiunea Banatului, am simțit nevoia tranziției de la statutul unui grup informal, la obținerea unei identități cu caracter juridic. Gândul a fost mereu și a rămas același, și anume să promovăm această regiune și tot ce are ea de oferit, să o facem mai cunoscută celor care locuiesc și să îi încurajăm pe alții să vină o viziteze și, mai ales, să atragem atenția asupra stării patrimoniului cultural material și imaterial din Banat.

Care erau planurile inițiale și cum s-au schimbat acestea pe parcurs?

La început, în perioada 2013-2015, tot ce ne doream era să existe un proiect editorial care să prezinte cât mai autentic și sincer locuri din Banat. Așa că, am făcut noi unul. Un proiect care să arate atât acele locuri turistice și bine puse la punct, cât și acele locuri care practic dispăruseră din discursul public. Aici mă refer în special la o mulțime de foste reședințe nobiliare din Banat, monumente istorice, majoritatea aduse până în starea de precolaps, despre care oricum nu se mai știa mare lucru și riscau să dispară cu totul, iar noi să fi aflat despre existența lor doar din monografii sau fotografii de epocă.

Din păcate, în documentarea de teren am întâlnit și acest scenariu trist, în care nu am mai găsit nimic la fața locului și ne-am străduit să localizăm amplasamentul unei clădiri ce a existat cândva cu fotografii luate din dronă și cu hărți actuale și istorice suprapuse. Asemenea unui puzzle. Pe parcurs, am ajuns la concluzia că dacă ne dorim să facem o schimbare pe bune, e nevoie de mai mult și că tot noi trebuie să creăm contextul și o strategie după care să ne ghidăm.

Așa că am început, sub umbrela asociației, să creionăm proiecte distincte, care să acționeze țintit pe un anumit subiect sau într-o anumită zonă geografică. În timp, aceste proiecte s-au dezvoltat și au echipe proprii. Ca o comparație pentru resursa umană implicată: dacă la început, în 2013, eram patru persoane în echipă care făceau asta total din pasiune, astăzi, în 2023, suntem o echipă de trei-patru ori mai mare și colaborăm cu zeci de parteneri, artiști, furnizori și prestatori de servicii. Chiar și așa, raportat la nivelul de muncă și activități pe care le desfășurăm, echipa rămâne subdimensionată.

Care ai spune ca au fost cele mai mari provocări și cele mai dificile perioade? Cum ați reușit să le depășiți?

Cea mai mare provocare a fost și continuă să fie ritmul alert în care organizația și proiectele cresc, care aduce cu sine o constantă nevoie de profesionalizare. Eu, cel puțin, din nevoie, am învățat în toți acești ani să fac o multitudine de lucruri, care depășesc pregătirea mea (la bază sunt jurnalist), de la aspecte care țin de organizare și administrativ, întocmit rapoarte financiare și de activitate, până la coordonare de echipe multiple.

Cu fiecare proiect nou, am realizat că ne lipsește câte ceva, ori că a fost vorba de consultanța unui jurist sau de ghidajul unui expert în achiziții. Am învățat și tocit legislație, ca să ne asigurăm că funcționăm corect în tot ceea ce ne propunem să facem. Acum, când mâine-poimâine împlinim 10 ani de activitate (informală și formală), la care se adaugă și contextul anului de capitală, se conturează oarecum o perioadă căreia nu i-aș spune dificilă, ci mai degrabă ca un moment determinant nu doar pentru organizație, ci și pentru întreg sectorul cultural timișorean.

Desigur, e și contextul Timișoarei care e în 2023 capitală europeană a culturii și care pune presiune pe noi, într-o anumită măsură. Dar încerc să-mi amintesc mereu și să le spun asta și colegilor mei, și anume că anul acesta va trece. Că e important să ne concentrăm pe prezent, dar să avem mereu în gând anul 2024, apoi 2025 și tot așa.

Dar cele mai bune de până acum?

Au fost multe momente, fiecare cu magia lui. Când am înființat asociația și ne-am văzut, în sfârșit, cu toate actele în regulă. Când am lansat proiectele Heritage of Timișoara sau Cămine în mișcare, apoi toate momentele de-a lungul anilor, în care le-am putut vedea cum cresc sub ochii noștri. Când am aflat că vom face parte dintr-un proiect european (Centriphery, 2018-2022), alături de alte opt organizații și instituții din toate colțurile Europei. Când a fost premiera, spectacolului de teatru Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, în anul 2021 – eram încă în plină pandemie și era așa o bucurie că reușeam să îl facem, cu public numeros și atâția actori pe scenă, după un an și ceva de stat în case, în fața televizorului.

Când am aflat, în anul 2020, că au fost aprobate două proiecte importante, în care Prin Banat avea rolul de partener, ce vizau restaurarea și revitalizarea culturală ale unor monumente istorice din Timiș și Caraș-Severin. Anul trecut, în decembrie, când după aproape cinci luni de lucru, în sfârșit vernisam noile expozițiile permanente de la parterul clădirii Memorialului Revoluției. Sau, în 19 februarie 2023, când am pus înapoi capul păunului pe Casa cu Păuni din Piața Plevnei.

În general, mereu e o bucurie când organizăm fiecare eveniment și publicul reacționează cu entuziasm la ceea ce îi oferim. Un alt moment bun pentru noi, ca echipă și organizație, a avut loc anul acesta, când am câștigat premiul Administrației Fondului Cultural Național, pentru Soluții inovatoare în promovarea patrimoniului. Mai fusesem nominalizați de câteva ori la această categorie, așa că atunci când ne-am văzut, într-un final, și cu premiul, a fost o mare bucurie și o recunoaștere publică pentru activitatea noastră binevenită.

De unde apar cele mai mari dificultăți în menținerea și dezvoltarea patrimoniului bănățean (legislație, infrastructură, etc)?

Aș spune că din legislație și din infrastructură, în egală măsură. Apoi, mai este și problema personalului insuficient al autorităților care se ocupă cu protejarea patrimoniului. Deseori se întâmplă nereguli cu imobilele protejate și oamenii se întreabă de ce nu face ceva Direcția Județeană pentru Patrimoniu, de exemplu. Adevărul este că și ei sunt copleșiți de toate cererile și dosarele pe care le primesc, procesele pe care le au pe rol și așa mai departe. Plus lipsa fondurilor, că și aceasta e o realitate. La ce volum de muncă e acolo, devine aproape imposibil pentru oamenii care lucrează în această instituție să mai facă și muncă de teren, să meargă periodic și să verifice starea imobilelor din Lista Monumentelor Istorice. De aceea, e firesc să existe o colaborare strânsă cu societatea civilă, prin care organizații ca Prin Banat și altele să vină în ajutor.

Ce v-ați propus la începutului anului și cum a evoluat acesta?

Încă din 2022, ne-am setat mental că în 2023 ne vom concentra doar pe anumite proiecte și că nu ne vom parteneria în multe alte inițiative, fiindcă știam că va fi un an solicitant. Dar, desigur, socoteala de acasă e mereu diferită cu cea din târg și anul acesta, pe lângă proiectele noastre principale (Cămine în mișcare, Heritage of Timișoara, Castelul de apă și Ambulanța pentru Monumente Banat), am devenit parteneri și avem o contribuție și în alte proiecte care se desfășoară în contextul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Cum alegeți proiectele de care vă ocupați? Care sunt principalele criterii?

Principalul criteriu este să aibă sens pentru noi și pentru misiunea noastră. Dacă e ceva ce efectiv urâm și evităm, atât cât ne stă în putință, sunt proiecte în care să ne implicăm doar de dragul de a le avea în portofoliu, de a le bifa – cum se zice. La Prin Banat suntem oricum o echipă restrânsă și volumul de lucru ne depășește capacitatea de multe ori. Așa că, mai ales în ultimii doi-trei ani suntem foarte atenți la toate proiectele pe care le inițiem noi sau în care suntem invitați.

Un exemplu recent de proiect pe care ni l-am asumat fără să stăm prea mult pe gânduri, chiar dacă știam că o să fie extrem de grea implementarea, a fost cel prin care, împreună cu Asociația Memorialul Revoluției am reimaginat și completat expozițiile de la parterul clădirii care găzduiește Memorialul Revoluției din Timișoara. Ne-am zis de la început că merită să facem asta, în primul rând pentru comunitate și pentru generația tânără, fiindcă acele expoziții au un caracter permanent și vor rămâne acolo câțiva ani la rând. Are un rezultat palpabil, care rămâne în timp. Și apoi, voiam să contribuim ca acel loc să fie cât mai pregătit pentru turiștii care urmau să-i calce pragul în anul 2023.

Cât de important este storytellingul în tot ceea ce realizați, mai ales în online?

Storytelling-ul e principalul instrument pe care îl folosim în toate proiectele pe care le dezvoltăm, deoarece are capacitatea să genereze empatie și coeziune, poate să redea oamenilor un sentiment de apartenență la aceste locuri. De la începuturi, când Prin Banat era doar un proiect editorial, faptul că spuneam oamenilor poveștile unor locuri din Banat, avea un efect extraordinar asupra lor. Nu doar că descopereau locuri pe lângă care poate treceau zilnic sau despre care poate nu știau că există, dar și începeau să le vadă dintr-o altă perspectivă.

Uneori, prin poveștile pe care le scoatem la lumină, se creează și un sentiment de mândrie, căci oamenii își dau seama că au comori în propria ogradă, și adeseori acest sentiment e urmat și de un imbold pentru a face ceva ca să fie protejate sau promovate mai bine. Storytelling-ul e important și în proiectul nostru Heritage of Timișoara, căci astfel reușim să oferim o identitate unei clădiri, facem cunoscute detalii din istoria ei, cine a ridicat-o, cine a locuit în ea, cine erau acei oameni, ce profesii aveau, ce contribuții au adus ei orașului pe care îl știm astăzi etc.

Și poate chiar mai important e storytelling-ul în Cămine în mișcare, căci prin acest proiect, care vizează fenomenul migrației din Banat și Europa, oamenii ne spun poveștile lor adevărate de viață, ne zic cum au trăit, la nivel personal, anumite evenimente din istoria pe care am învățat-o oficial și formal la școală. Iar poveștile lor noi le spunem mai departe, prin film, teatru, instalații artistice și alte forme de artă. Iar astfel reușim să reconturăm o identitate a Banatului de azi, despre care oricum știam foarte bine că e caracterizată de multi/interculturalitate. Dar e important să aflăm unii despre alții azi, să vedem cine suntem astăzi și să înțelegem cum s-a ajuns aici.

Cum ați luat decizia de a lansa revista Heritage of Timișoara și cum a fost ea primită?

Când am gândit Heritage of Timișoara, ne imaginam că va fi o platformă online, unde atât timișorenii, cât și turiștii, puteau să afle cât mai multe de patrimoniul cultural al orașului, care conținea detalii despre istoria clădirilor din Timișoara, fotografii contemporane și de epocă și altele. Iar asta a și devenit Heritage of Timișoara de-a lungul anilor. Însă, pe de o parte, la orice eveniment cu public, mereu ne era solicitat și un format tipărit.

Pe de altă parte, informațiile pe care le publicam pe platformă erau de fapt rezultatul a câtorva ani de cercetare în teren sau de căutat în arhive – o muncă minuțioasă, care nu se vede în exterior. Iar noi, după atâția ani de cercetare, dețineam mult mai multe informații despre clădiri, majoritatea fiind chiar în premieră, cochetam oricum cu ideea de a publica o carte.

Problema cea mai mare era că această carte ar fi avut sute de pagini și trebuia să fim extrem de atenți la cum ar fi fost structurată, ca să rămână coerentă și relevantă. Ca să nu mai menționez de costurile ridicate de tipărire pe care le-ar fi implicat. Așa am ajuns la ideea de revistă bianuală, în cele din urmă. Căci așa am considerat că e cel mai corect și fezabil, atât pentru coerența prezentării informațiilor (în revistă ne concentrăm pe o anumită zonă sau câteva cvartale dintr-un cartier istoric), cât și pentru a ne fi mai ușor din punct de vedere financiar (veniturile obținute prin vânzarea unui număr al revistei le reinvestim în următorul număr, putem să organizăm strângeri de fonduri etc.).

Încă de la început, revista a fost impresionant de bine primită. Stocul primelor două numere Heritage of Timișoara a fost epuizat de mult timp și sunt la mare căutare – avem cel puțin două cereri pe săptămână pentru ele. În curând se epuizează

Cum a evoluat proiectul și ce planuri aveți cu el pentru perioada următoare?

Metodologia proiectului Heritage of Timișoara a fost de a studia în fiecare an câte un cartier istoric al Timișoarei și de a organiza o serie de evenimente pentru comunitățile care locuiesc în aceste zone. Am început în 2017, cu cartierul Fabric, după care au urmat Iosefin (2018), Elisabetin (2019) și Cetate (2020). Ediția din 2021 am dedicat-o unor arhitecți celebri, cărora li se datorează înfățișarea orașului modern de astăzi.

În 2022, am lansat revista Heritage of Timișoara. Iar anul acesta, în paralel cu revista Heritage of Timișoara, dezvoltăm o extensie europeană a proiectului, intitulată Common Heritage – The Tale of Four Cities, prin intermediul căreia, conectăm patrimoniul cultural al Timișoarei, cu cel al orașelor Szeged (Ungaria), Subotica (Serbia) și Odesa (Ucraina).

Prin această inițiativă identificăm atât elemente arhitecturale similare, asemănări istorice și culturale ale celor patru orașe, pe care le prezentăm ulterior printr-o serie de expoziții fotografice și de ilustrație (prin colaborări cu artiști din aceste orașe), lansarea un film documentar care va arăta toate etapele cercetării și concluziile, organizarea unor conferințe și dezbateri pe subiect, a un eveniment de video mapping și, în final, lansarea unui catalog de artă. Common Heritage – The Tale of Four Cities se întâmplă în contextul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 și este finanțat de Centrul de proiecte, cu fonduri alocate de Ministerul Culturii.

E o inițiativă care aduce o dimensiune europeană proiectului-mamă Heritage of Timișoara și care va deschide noi oportunități spre dezvoltarea acestuia în următorii ani.

Care ai spune că sunt reperele undervalued ale Timișoarei și pe care ar merita să le vizităm / observăm cu toții?

Timișoara are o istorie și o dezvoltare urbanistică atipică, în comparație cu alte orașe ale României. La început, era o cetate, înconjurată de mai multe suburbii, care funcționau administrativ asemenea unor localități distincte, aveau centrele lor comerciale, piețe publice și locuri de întâlnire și promenadă, lăcașe de cult care serveau toate confesiunile. În timp, la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, zidurile cetății au fost demolate, iar Timișoara s-a conectat, treptat, prin bulevarde largi și clădiri impozante – adevărate rezervații de Art Nouveau/Secession, cu aceste suburbii, ele devenindu-i cartiere.

Chiar și așa, chiar și astăzi, cartierele Timișoarei și-au păstrat într-o mare măsură specificitatea și identitatea. De aceea, dacă ieși din centrul Timișoarei, din Cetate, și mergi în Fabric, s-ar putea să ai impresia că ai ajuns într-o altă localitate. La fel se întâmplă și în cazul celorlalte cartiere istorice – Iosefin, Elisabetin, Mehala. Timișoara are mai multe centre, mai multe piețe publice, datorită modului în care s-a conturat în timp orașul.

De fiecare dată când povestesc acest lucru unui non-timișorean, reacția este ahaa, înțeleg acum!, și începe să vadă orașul prin alți ochi și să-și plănuiască vizite în aceste cartiere. Așadar, concluzia este că, dacă ajungi în Timișoara, centrul este clar de vizitat, dar la fel mult merită văzute și explorate și celelalte cartiere din jurul Cetății.

Apoi, ca recomandare de locuri despre care cred că nu ar trebui să le rateze nimeni, lista scurtă ar fi: Scârț Loc Lejer, care găzduiește și teatrul Auăleu și Muzeul Consumatorului Comunist – acolo cultura e vie și, după părerea mea, primește insuficient credit, căci Timișoara e privilegiată că există acest loc, încă din 2009; Memorialul Revoluției – e important să nu ne uităm trecutul, ca să nu mai repetăm aceleași greșeli și în viitor, pentru generațiile care vin după noi; Muzeul Apei – o fostă uzină de apă a Timișoarei (și un exemplu foarte frumos de arhitectură industrială în Stilul anilor 1900), situată în Braytim, un cartier mai nou al Timișoarei, a fost recent redeschisă publicului ca centru cultural.

Ați observat diferențe de preferințe între turiștii români și străini? Dacă da, care sunt acestea?

Am observat că există o altă deschidere și o altă curiozitate la turiștii străini înspre a descoperi orașul și regiunea. E cunoscut faptul că Banatul era cândva ca o Europă în miniatură, cu peste 20 de etnii și naționalități care conlocuiau în armonie aici. Și sunt mulți turiști străini care ne vizitează în special pentru că strămoșii lor au locuit cândva aici, deci vin pentru a-și descoperi rădăcinile. Turiști români pe care i-am întâlnit anul acesta, mai ales, mi-au spus că au venit pentru ceea ce le oferă programul cultural Timișoara 2023, iar acest lucru mă bucură.

Ați avut până acum și solicitări mai diferite?

Un lucru care ni se cere frecvent, deși noi nu oferim acest serviciu, sunt tururi ghidate ale orașului sau în regiune. Noi, prin cercetarea întreprinsă de-a lungul anilor, de fapt contribuim cu informații la istoria locului și colaborăm cu mulți ghizi de turism, pentru a-i susține să își extindă tematica tururilor. Iar tururile ghidate de obicei le organizăm în parteneriat cu ei, în cadrul proiectelor noastre.

Sfârșitul primei părți

#BizTimișoara este un proiect powered by Vodafone, realizat cu susținerea Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Parteneri: PROFI, tbi bank, IKEA
Mobility Partner: Continental
Sustainability Partner: DM România
Cu sprijinul: Cramele Recaș, Maresi, Iulius Town Timișoara, imobiliare.ro, XCity Towers