Companii

Alexandrion Group a inaugurat a doua distilerie din România, parte a planului global de investiții de 600 mil. euro

8 feb. 2023 2 min

Alexandrion Group a inaugurat a doua distilerie din România, parte a planului global de investiții de 600 mil. euro

Reading Time: 2 minute

Alexandrion Group, producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri spumante și singurul producător de whisky single malt din țară, a inaugurat cea de-a doua distilerie, în cadrul planului de expansiune cu capacități de producție la nivel global în valoare de 600 de milioane de euro.

Amplasată chiar lângă prima distilerie a grupului, în incinta Distileriilor Alexandrion Saber 1789, situate în regiunea Dealu Mare, în comuna Bucov, județul Prahova, noua facilitate are în componență recipiente din cupru pentru distilare dublă și va fi utilizată, în principal, pentru distilarea whisky-ului single malt. Astfel, capacitatea de producție pentru Carpathian Single Malt, primul whisky single malt produs integral în România de Alexandrion Group, și lansat comercial în 2022, va crește semnificativ.

Alexandrion Nawaf Salameh distilerie

“Alexandrion Group se extinde foarte repede și acest proces generează nevoia de a crește capacitatea de producție pentru mărcile de referință din portofoliul nostru, care sunt solicitate în cantități din ce în ce mai mari. Avem nevoie de distilerii care să ne permită să acoperim cererea, dar, în același timp, să menținem calitatea superioară a produselor noastre. Ieri am trăit un moment istoric. Am sărbătorit succesul unui proiect foarte complex, care a durat 5 ani.”

Dr. Nawaf Salameh, Președintele Fondator al Grupului Alexandrion

Distileriile Alexandrion Saber 1789 reprezintă una dintre cele mai moderne facilități de producție din sud-estul Europei și unul dintre cele mai mari centre de îmbuteliere din regiune. Printre mărcile din portofoliul Alexandrion Group produse aici, se numără Carpathian Single Malt, Brâncoveanu Vinars, Alexandrion, Saber Elyzia și Kreskova Vodka.

Alexandrion Group are o istorie de peste 200 de ani în industria de băuturi spirtoase locale. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse. Din 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri, liniștite și spumante.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: