Anabela Luca, adLemonade: „ Am gestionat peste 500 de clienți, administrând anual bugete de performanță în valoare de peste 20 de milioane de euro”

9 nov. 2023 7 min

Anabela Luca, adLemonade: „ Am gestionat peste 500 de clienți, administrând anual bugete de performanță în valoare de peste 20 de milioane de euro”

Reading Time: 7 minute

Anabela Luca, CEO și Fondatoare adLemonade, o agenție de performance marketing cu birouri în Sibiu și București și poziționare strategică în UK, ne-a vorbit despre ce înseamnă antreprenoriatul în domeniul marketingului digital și despre planurile pe care le are pentru agenție.

Ați fondat agenția adLemonade în 2012. Cum a luat naștere ideea din spatele companiei și de ce ați ales antreprenoriatul în marketingul digital? 

În anul 2012, am dat naștere agenției adLemonade cu scopul de a furniza soluții de marketing digital sănătoase, menite să aducă prosperitate afacerilor clienților noștri, promovând creștere durabilă și sigură. Am ales calea marketingului online pentru că am conștientizat că reprezintă acel mix perfect între analiză și creativitate în lumea marketingului. Performance marketing presupune o abordare riguroasă, bazată pe date, tendințe și insights, unde ne străduim să înțelegem în profunzime publicurile țintă și comportamentul consumatorilor online, astfel încât să putem livra mesajul potrivit în momentul optim. De atunci și până acum, am gestionat peste 500 de clienți, administrând anual bugete de performanță în valoare de peste 20 de milioane de euro. Suntem hotărâți să investim constant în dezvoltarea personală și profesională a colegilor noștri, întrucât suntem convinși că o echipă puternică și educată este cheia succesului în acest domeniu. La adLemonade, fiecare dintre noi este alimentat de pasiunea pentru învățare continuă și creștere constantă. Marketingul digital este un mediu complex și extrem de dinamic, în care concurența este acerbă, iar doar cei mai buni supraviețuiesc. Cu dăruire și dedicare, ne străduim să aducem un impact pozitiv real în afacerile clienților noștri, ducându-le către succesul pe care și-l doresc pas cu pas. Contribuim cu entuziasm pentru a crea împreună o lume mai prosperă și mai conectată.

Aproape jumătate dintre clienții adLemonade provin din străinătate. Care sunt principalele diferențe între brandurile de pe piețele din afară și cele din România în ceea ce privește campaniile de marketing în digital? 

Există câteva diferențe semnificative între companiile din România și cele din Marea Britanie în ceea ce privește marketingul digital. O primă diferență ar fi faptul că business-urile din Marea Britanie au adesea resurse financiare și umane mai mari dedicate marketingului digital datorită dimensiunii lor și a economiei mai dezvoltate. Acest fapt are un impact direct în standardul mai ridicat la care trebuie să livrăm serviciile noastre și o presiune mai mare pe rezultate și pe a face totul impecabil. Un alt aspect demn de menționat ar fi faptul că în UK, brandurile deservesc un public de o diversitate culturală și lingvistică mult mai mare decât în România, ceea ce generează comportamente diferite ale consumatorilor, iar strategiile și tacticile trebuie să urmeze aceste comportamente întocmai. Asta poate rezulta într-o structură mai complexă de campanii (în funcție de limbă, buyer persona, etc), construirea de mesaje în mai multe limbi, micro targetare pe anumite teritorii, etc.

Observăm, de asemenea, că în anumite regiuni există o apetență sporită pentru tehnologie, automatizare, integrare și inteligență artificială, cum ar fi în Marea Britanie, țările nordice și Olanda, în timp ce altele întârzie în adoptarea noilor tehnologii, preferând abordări mai tradiționale, cum ar fi Franța, Spania și Italia. În România, deși poate nu avem mereu acces la cele mai recente produse în fază beta de la Google și Facebook, suntem deschiși la integrarea acestor tehnologii noi, în special în cadrul afacerilor online și scalabile. În acest context, agențiile de marketing au un rol crucial în educarea pieței și promovarea inovației.

Care sunt principalele diferențe dintre piața de digital marketing din România și cele din Europa de Vest, unde aveți experiență? 

Avem clienți în Europa de Vest încă din primii ani de agenție și am observat câteva diferențe majore între piețele din Vest și cea locală:

  1. Dimensiunea pieței: Piața de digital marketing din țările din Europa de Vest este mult mai mare decât cea din România, datorită populației și puterii de cumpărare mai ridicate. Aceasta se traduce în bugete de marketing mai mari și într-o concurență mai acerbă în Europa de Vest.
  2. Nivelul de dezvoltare economică: Țările din Europa de Vest, cum ar fi Germania, Franța și Marea Britanie, au o economie mai dezvoltată și o mai mare capacitate de consum. Acest lucru înseamnă că companiile din aceste țări au nevoie de resurse financiare mai mari pentru a investi în marketing digital. Acest lucru rezultă în costuri pe click (CPC) mai mari decat în România și implicit niște bugete de marketing mai mari.
  3. Diversitatea culturală și lingvistică: Europa de Vest are o gamă mai largă de limbi și culturi, ceea ce necesită eforturi suplimentare de adaptare a strategiilor de marketing digital.
  4. Adoptarea tehnologiei: Țările din Europa de Vest adoptă în general tehnologiile de vârf mai rapid, ceea ce înseamnă că noile tendințe în marketing digital sunt introduse în aceste piețe mai devreme prin diverse beta-uri de la Google și Facebook. Noi, în calitate de parteneri ai acestor platforme, avem acces la aceste inovații tehnologice mai repede și, câteodată, le putem replica mai rapid pe piața din România.
  5. Preferințele de cumpărare ale consumatorilor: Consumatorii din România pot avea preferințe de cumpărare diferite față de cei din Europa de Vest. Aceasta poate necesita ajustări în strategiile de marketing pentru a se potrivi preferințelor locale.
  6. Concurența și costurile publicității: În Europa de Vest, nivelul de concurență în publicitatea digitală este si mai ridicat, ceea ce poate duce la costuri publicitare mai mari pe platformele precum Google Ads și Facebook Ads. În România, costurile sunt momentan mai accesibile, cu 30-40% mai mici decât în Franța sau Germania.
  7. Gradul de digitalizare a afacerilor: În Europa de Vest, afacerile au fost în general mai digitalizate înainte de pandemie și au avut infrastructuri digitale mai dezvoltate. Pandemia a accelerat digitalizarea și în România, dar nivelul de maturitate digitală poate fi diferit. Cele mai digitalizate tari din Europa de Vest ar fi UK, Tarile Nordice si Tarile de Jos, iar România mai are cale lungă până sa le ajungă în ciuda unui număr mare de angajați în IT și a super vitezei de internet.

Pandemia a dus la o „explozie” a comerțului electronic. Ce a însemnat pandemia pentru ecommerce-ul din România? 

Pandemia de COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra ecommerce-ului din România, așa cum s-a întâmplat în întreaga lume. In primul rand, in perioada lockdown, am vazut o creștere semnificativă a vânzărilor online. Odată cu restricțiile impuse în perioada pandemiei, mulți consumatori s-au orientat către cumpărăturile online pentru a evita contactul fizic și pentru a-și satisface nevoile. Aceasta a condus la o creștere semnificativă a vânzărilor pe platformele de e-commerce din România. Totodata, pandemia a schimbat preferințele de cumpărare ale consumatorilor, ducând la o creștere a cererii pentru produse esențiale, produse pentru casă, echipamente de protecție și produse de igienă personală. De asemenea, au crescut achizițiile de produse electronice, de divertisment la domiciliu și produse de bricolaj, deoarece oamenii petreceau mai mult timp în interior. O consecință firească a pandemiei a fost și faptul că mulți oameni au început să comande alimente și produse de bază online pentru a evita aglomerațiile din magazinele fizice. Aceasta a dus la o creștere a comerțului electronic din sectorul alimentar.

Din perspectiva de business,mulți comercianți tradiționali au fost forțați să se adapteze rapid la mediul online în timpul pandemiei. Astfel, au înființat magazine online și au dezvoltat capacități de livrare și logistică pentru a face față cererii sporite. De asemenea, pandemia a evidențiat importanța sprijinirii afacerilor mici și locale în mediul online. Mulți consumatori s-au mobilizat pentru a cumpăra produse de la comercianții locali, ceea ce a avut un impact pozitiv asupra acestor afaceri.

În ansamblu, pandemia a accelerat tranziția către mediul online și a adus ecommerce-ul în prim-plan în România. Mulți comercianți au fost forțați să-și adapteze strategiile pentru a face față noilor cerințe și au descoperit oportunități de creștere în acest mediu. Cu toate acestea, este important să menționăm că, în ciuda creșterii, există încă provocări, cum ar fi concurența puternică, creșterea costurilor de publicitate dar și a celor de operare, gestionarea logistică, pe care comercianții online trebuie să le abordeze în continuare.

Care sunt planurile pe care le aveți în următoarea perioadă de timp pentru adLemonade? 

adLemonade a intrat în anul 12 de activitate și ne propunem să creștem pe câteva direcții strategice:

Extinderea portofoliului de servicii: Momentan explorăm posibilitatea de a oferi servicii noi pentru a fi mai aproape de nevoile clienților noștri.

Focus pe inteligența artificială (IA) și automatizare: IA și automatizarea au devenit tot mai importante în marketingul digital. Investim constant în tehnologii și cunoștințe pentru a utiliza aceste instrumente pentru a optimiza campaniile clienților și pentru a oferi rezultate mai bune.

Creșterea expertizei în analiza datelor: Datele sunt fundamentale în performance marketing. Ne concentrăm pe dezvoltarea capacităților de analiză a datelor pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor și pentru a adapta strategiile în funcție de acestea.

Focus pe experiența clientului: Prima noastră valoare în agenție este orientarea către client și încercăm să oferim fiecărui client o experiență remarcabilă. Punem clientul constant în centrul acțiunilor noastre și lucrăm să îmbunătățim permanent comunicarea și relația cu clienții noștri.

Internaționalizare: Internaționalizarea a fost parte din ADN-ul nostru încă de la începuturile agenției, avand clienți din Vest încă din primii ani de activitate. Vom continua acest drum pentru păstrarea unui înalt nivel de expertiză, pentru diversificarea portofoliului de clienți și pentru creșterea veniturilor.

Dezvoltarea de parteneriate strategice: Agenția caută constant parteneriate cu alte agenții cu servicii complementare, pentru a ne extinde rețeaua de clienți și pentru a obține acces la noi oportunități de afaceri.

Investiții în dezvoltarea personalului: adLemonade, ca agenție de performance marketing, depinde de oamenii talentați și bine pregătiți care fac parte din echipă. Investițiile în dezvoltarea lor atât personală cât și profesională reprezintă un punct strategic pentru noi.

Într-un mediu de marketing digital în continuă evoluție, trebuie să fim proactivi, orientați spre inovație și clienți și să rămânem flexibili și adaptabili la schimbările mediului de afaceri. 

În Marea Britanie, adLemonade este recunoscută ca agenție top de marketing digital. Cum ați reușit? Care sunt planurile pe care le aveți pentru piața din UK? 

În Marea Britanie, ne mândrim cu afilierea noastră la prestigiosul grup GYDA, care reunește elitele agențiilor de marketing online din Europa și Regatul Unit. Acest parteneriat ne oferă o oportunitate excepțională de a ne antrena împreună cu cei mai buni în domeniu, accelerând astfel creșterea și expertiza noastră. De asemenea, am construit parteneriate strategice solide cu agenții locale, cu care gestionăm un portofoliu distinct de clienți. Colaborăm strâns, ne asigurăm că oferim servicii de calitate superioară și soluții adaptate pentru nevoile specific locale ale clienților noștri.

Mai mult, avem și clienți direcți în Marea Britanie, iar relațiile noastre cu aceștia se dezvoltă în mod continuu. Chiar și românii care au ales să-și dezvolte afaceri locale în Marea Britanie găsesc în noi un partener de încredere, sprijinindu-i în atingerea succesului în acest mediu competitiv.

Cum vedeți viitorul marketingului digital în contextul creșterii exponențiale din ultimii ani a ecommerce-ului? 

Viitorul marketingului digital în contextul creșterii exponențiale a comerțului electronic se anunță extrem de interesant și dinamic. Ecommerce-ul va continua să crească, alimentat de schimbările de obiceiuri de cumpărare ale consumatorilor și de dezvoltarea tehnologică. Astfel, marketingul digital va rămâne esențial pentru afacerile online, în special pentru a atrage și reține clienți. Apoi, pe măsură ce tehnologiile de colectare și analiză a datelor se îmbunătățesc, marketingul digital va deveni din ce în ce mai personalizat. Companiile vor putea oferi recomandări și conținut adaptat la preferințele individuale ale consumatorilor, îmbunătățind astfel experiența acestora. Mai mult, Inteligența artificială (IA) și automatizarea vor juca un rol tot mai important în marketingul digital. Aceasta va ajuta la identificarea și segmentarea publicului țintă, la gestionarea campaniilor publicitare și la crearea de mesaje customizate. Conținutul de calitate rămâne un element esențial al marketingului digital. Companiile care oferă informații valoroase și conținut relevant vor atrage și vor reține clienți mai bine. Nu in ultimul rand, platformele de social media devin tot mai relevante în procesul de cumpărare. Companiile vor integra tot mai mult funcționalități de cumpărare direct în mediul social, permițând clienților să achiziționeze produse direct din postările lor sau din reclamele de pe platformele de social media.

În concluzie, marketingul digital va rămâne un instrument esențial în dezvoltarea și creșterea afacerilor de ecommerce. Companiile care vor fi capabile să se adapteze la aceste tendințe și să inoveze vor avea șanse mai mari de succes în peisajul ecommerce în continuă evoluție.

Array

Articole pe aceeași temă: