Management

Arta de a conduce

26 nov. 2013 4 min

Arta de a conduce

Reading Time: 4 minute

dreamstime_l_10411004Romania este codasa Europei la foarte multe capitole, dar in mediul de afaceri situatia este cu totul alta. Companiile in care leadership-ul este adanc inradacinat in cultura organizatiei si in care dezvoltarea liderilor este o prioritate au reusit sa se transforme in permanenta, mentinand aceleasi rezultate formidabile.

 

Nu degeaba se spune ca “managementul face lucrurile cum trebuie, iar liderii fac ce trebuie”. Ultimii cinci ani, care au stat sub zodia recesiunii mondiale, au reusit sa demonstreze adevarul din spatele acestei zicale. Nu mai este un secret pentru nimeni ca piata a devenit volatila si impredictibila. Durata medie de viata chiar si a companiilor gigant a scazut considerabil, la fel si durata medie a mandatului unui CEO si, in acelasi timp, cresterile au devenit mai greu de estimat.

Mai mult, daca inainte de cutremurul financiar si de replicile acestuia, ce au lovit puternic fundatiile companiilor din tara, orice decizie a managementului era sinonima cu cresteri sanatoase, acum “vedetele” organizatiilor au devenit liderii. Acestia formeaza si motiveaza echipele, le asociaza proiectele potrivite, incurajeaza inovatia chiar daca aceasta implica risc ori esec, sau chiar dezvolta la randul lor alti lideri. “Vremurile s-au schimbat si este timpul sa facem lucrurile diferit”, preciza Harry Meintassis, Managing Director la Hay Group South East Europe, intr-un discurs sustinut in cadrul evenimentului Zilele Biz, unde a prezentat rezultatele editiei locale a studiului “Best Companies for Leadership”, realizat pentru Biz de Hay Group Romania.

Pe langa dezvaluirea tendintelor in leadership si a modalitatii in care liderii romani sunt perceputi de coechipieri, studiul prezinta si un top al celor mai bune zece companii pentru dezvoltarea liderilor. Cum arata din interior o astfel de companie? Potrivit respondentilor studiului, cele mai bune companii pentru leadership construiesc talente pentru viitor si, mai mult, incurajeaza si conduc inovatia. Astfel, 83% dintre liderii romani reusesc cu succes sa puna bazele unui climat de lucru in care angajatii sunt motivati sa dea tot ce este mai bun pentru atingerea tintelor, in timp ce la nivelul celor mai bune companii pentru leadership de la nivel global procentul acestora ajunge la 90 de procente, iar la nivel european la 82%. Mai mult, 74% dintre respondentii romani sunt de parere ca organizatiile reusesc sa puna in aplicare planuri de succesiune pentru pozitiile cheie, procent care la nivel european ajunge la 63%. “De multi ani Romania este considerata o pepiniera de talente, foarte multe persoane ajungand in pozitii strategice in cadrul grupului Coca- Cola Hellenic”, spune pentru Biz Corina Licea, Director HR Coca- Cola HBC Romania si Moldova, companie care ocupa prima pozitie in clasamentul “Best Companies for Leadership”, realizat de Hay Group.

“Acest lucru este o consecinta a procesului riguros si complex pentru atragerea talentelor si a implementarii unor programe de dezvoltare profesionala coerente si eficiente. Cei mai buni lideri apar de cele mai multe ori in situatii limita sau in conditii dificile, iar situatia economica si piata dinamica in care operam au contribuit la identificarea, cresterea si dezvoltarea acestor lideri in interiorul organizatiei. Una dintre abilitatile cu rol cheie pentru un lider consider ca este aceea de invatare rapida (learning agility), lucru demonstrat de colegii mei de foarte multe ori”, mai spune Corina Licea. Angajatii din departamentele unde ia nastere inovatia in companii sunt la fel de importanti ca salariatii care contribuie la imbunatatirea operationala, sunt de parere 84% dintre respondentii romani la studiu, spre deosebire de participantii la editia globala a lucrarii, care considera afirmatia adevarata in proportie de 80%.

“Rezultatele studiului «Best Companies for Leadership» din acest an indica o nevoie dubla pentru inovatie si excelenta operationala intr-o era in care este nevoie de o transformare strategica continua”, spune Harry Meintassis. “Editia globala a topului celor mai bune 20 de companii pentru leadership arata abilitatea companiilor de a inova in timp ce isi pastreaza excelent a operationala, chiar si in vremuri tulburi, cand organizatia trebuie dirijata printr-un mediu de business din ce in ce mai disruptiv. Este ceea ce numim «ambidextrie ». Organizatiile ambidextre, care exceleaza simultan in termeni de inovatie si operatiuni, prezinta diferente semnificative fata de restul companiilor intr-un numar de arii precum mentoring focusul in viitor si bonusarea strategica”, adauga Managing Director-ul pe zona de sud-est a Europei din cadrul Hay Group.

LIDERII DESCHID DRUMUL SPRE SUCCES
Daca ducem analogia “organizatiilor ambidextre” mai departe si privim o companie din top ca pe un sportiv care isi foloseste cu aceeasi abilitate ambele brate, care isi “dau mana” si colaboreaza pentru obtinerea unui rezultat mai bun – fie pe tabela de marcaj, fie in situatia financiara a companiei – atunci nu putem sa nu ne oprim asupra unor aspecte extrem de importante: comunicarea si colaborarea. Tot cercetarea realizata de Hay Group Romania arata ca 91% dintre respondentii romani sunt de parere ca echipele superioare de management colaboreaza pentru atingerea obiectivelor generale ale organizatiei si 89% dintre participanti sunt de parere ca in companiile campioane in leadership liderii seniori comunica angajatilor ca supravietuirea grupului depinde de adaptarea la evolutia tendintelor din piata. 

“Eu am invatat mult din sport: trebuie sa iti placa foarte mult ce faci, sa iti placa echipa cu care lucrezi”, spunea Steven van Groningen, presedinte si CEO la Raiffeisen Bank – companie care ocupa cea de-a saptea pozitie in topul celor mai bune companii pentru leadership din Romania – in cadrul unei prezentari de la Zilele Biz. “Si in business este la fel, trebuie sa te dezvolti constant, este un proces. Daca vrem rezultate intr-o perioada incerta, trebuie sa ne focusam pe oameni. Este imposibil sa nu ai rezultate daca ai oameni buni, care lucreaza bine in echipa”, mai puncta Van Groningen. Daca rolul unui lider pentru o companie este unul decisiv, totusi care sunt cele mai apreciate abilitati ale acestora din perspectiva organizatiilor? La aceasta intrebare are raspunsul tot studiul “Best Companies for Leadership”.

Astfel, 57% dintre respondenti considera ca asul din maneca unui lider este gandirea strategica, 39% capacitatea acestuia de a inspira alti lideri, in timp ce luarea deciziilor a fost votata de catre 35% dintre respondenti. La finalul listei sunt etica (31%), capacitatea de a lucra in echipa (29%) si executia (23%). “La nivel european, cele mai bune companii pentru leadership pun accent pe dezvoltarea unor lideri agili si flexibili, care sunt pregatiti sa isi asume riscuri si mai ales sa se redreseze cu rapiditate in cazul unui esec”, spune Harry Meintassis pentru Biz. “Desi numai jumatate (56%) dintre companiile care nu sunt prezente in top privesc esecul ca pe o oportunitate de a invata, aproape trei sferturi (71%) dintre cele mai bune zece companii din perspectiva leadership-ului din Europa considera ca esecul nu deloc rusinos – o nota puternica de flexibilitate si dorinta de a depasi aversiunile, capitol la care companiile din tara prezente in clasament mai au inca de lucrat”, adauga Managing Director-ul de la Hay Group Romania.

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: