Interviuri Lifestyle

Arta de a vinde Artă7 min

26/06/2019 5 min read

author:

Arta de a vinde Artă7 min

Reading Time: 5 minute

În urmă cu 10 ani, după ce a terminat masteratul în politici sociale și a schimbat mai multe joburi nepotrivite, Anca Poterașu a decis să se dedice pasiunii sale și să încerce să trăiască din ea. Așa a început să promoveze arta contemporană românească, prin galeria care îi poartă numele.

Parcursul de la un buget de investiții de zero lei și expoziții organizate în sufrageria apartamentului închiriat în care locuia la o galerie de artă recunoscută la nivel internațional, cu un portofoliu de 16 artiști și un nou sediu de 100 mp în centrul Bucureștiului, a însemnat numeroase provocări, dar și oportunități de care a știut să profite.

Ai decis să dezvolți un business în domeniul cultural, pentru care nu prea existau precedente în 2009. Cum a fost acest început?

La început, nu mi-a dat nimeni nicio șansă. Îmi spuneau: Ești nebună, ești inconștientă. Răspundeam relaxată: Da, le am pe amândouă! Aveam 27 de ani și, după ce am schimbat mai multe locuri de muncă, mi-am pus întrebarea ce vreau cu adevărat să fac. Îmi plăcea arta, interacțiunea cu artiștii, mă simțeam bine în mediul lor. Trebuia să încerc! Nu aveam mare lucru de pierdut. La vârsta aceea, cu studiile terminate și ceva experiență, puteam oricând să îmi găsesc un job. Aveam timp. Acum, la aproape 40 de ani, nu știu dacă aș mai avea același curaj și inconștiență. Când ești tânăr, poți să faci orice. Nu oboseam. De fapt, nici acum nu obosesc. Pesemne că, atunci când faci ce-ți place, nu obosești, dar simți că nu ai timp să le faci pe toate, așa cum ai vrea.

Care a fost strategia prin care ai impus galeria pe piața de artă contem­porană din România și din afară?

În 2009, nu existau decât două – trei galerii de artă contemporană în București. Nu aveai de unde să iei o rețetă. Așadar, modul meu de a învăța a fost prin călătorii. Am vrut să văd cum se fac lucrurile afară și am ajuns să mă împrietenesc cu galeriști străini, să cunosc oameni din lumea artei. Întotdeauna, am pus întrebări. Aceasta e o mare calitate a mea: nu îmi este rușine să întreb. Am început să vizitez târgurile și evenimentele de profil, ca să adun cât mai multe informații. Pentru că vin din zona științelor sociale, am păstrat această linie. Tot ce fac are o latură socială. Am artiști care abordează teme politice, sociale și, cel mai important, susțin scena locală. Lucrez exclusiv cu artiști români, în sensul că în portofoliul galeriei mele nu se regăsesc artiști străini. La început, mi-am făcut o selecție de artiști pe care să îi promovez. I-am ales pe cei care îmi plăceau foarte mult și pe care îi cunoșteam. A fost o alegere foarte persoanlă. Mai întâi, i-am promovat ca dealer de artă. Aveam la mine acasă niște lucrări, pe care încercam să le vând. Apoi, am început să organizez evenimente. Când a devenit prea complicat să mai fac asta acasă, am des­chis un spațiu alternativ, la Little Yellow Studio. După doi ani, învățasem suficient, reușisem să strâng niște bani și, astfel, am fost pregătită să deschid prima galerie. Am înțeles că o galerie de succes are nevoie de recunoaștere internațională. Prin urmare, mi-am setat obiectivul de a ajunge la cele mai importante târguri de profil din lume și am reușit. Doar în ultimul an am participat la patru târguri internaționale, printre care și ARCOmadrid. Standul pe care l-am avut acolo a costat 14.000 euro, iar vânzările pe care le-am avut la eveniment nu s-au ridicat la această sumă. Capitalul de imagine pe care l-am câștigat a făcut, însă, ca investiția aceasta să merite. Este foarte important pentru mine ca artiștii pe care îi reprezint să fie expuși în muzee, în instituții, să ajungă în colecții foarte bune. Avem artiști foarte diferiți, prin modul în care se exprimă. Fac video, instalații, fotografie, pictură, sculptură, proiecții. Întotdeauna am fost interesată de mai multe direcții. M-au fascinat artiștii care pun întrebări. Mi se pare mult mai interesant pentru o galerie să aibă mai multe puncte de vedere. Obișnuiesc să vorbesc cu artiștii despre proiectele pe care ne dorim să le facem. Îi provoc să vorbească despre proiectele la care visează, dar pe care le consideră de nerealizat. Apoi, ne gândim cum am putea să facem proiectul respectiv. Mergem cât de departe putem. Găsim soluții.

Ce reprezintă pentru galerie mutarea într-o nouă locație și ce planuri aveți aici?

Mutarea în noua locație, de pe strada Popa Soare, îmi dă o senzație de libertate. Asta pentru că este prima dată când galeria funcționează într‑o clădire al cărei proprietar sunt eu. Acum putem face orice instalație ne trece prin cap și nu va veni nimeni să ne întrebe de ce am găurit un perete. În viitor, noul spațiu nu va fi limitat doar la expoziții. Ne dorim să devină un punct de întâlnire al pasionaților de artă și nu numai. La subsol, vom amenaja o cameră de proiecții, în care vom orga­niza vizionări de film și discuții. Împreună cu o prietenă cu mai multă experiență în zona de evenimente, îmi doresc să gândim proiecte pentru copii. Poate să aducem copii din școli și grădinițe, ca să vadă expozițiile și să cunoască un artist. Vreau să fim mai deschiși să investim mai multă energie în latura aceasta socială. Mi se pare important să facilităm întâlnirea oamenilor cu arta, chiar dacă ei nu sunt cunoscători sau pasionați. Astfel, le putem deschide apetitul, pentru că, după părerea mea, arta este un drog și creează dependență.

Cum a evoluat în acești 10 ani piața de artă contemporană din România?

Am observat o schimbare majoră în ceea ce privește atitudinea publicului față de arta contemporană. Dacă în urmă cu 10 ani trebuia să dai telefoane și să te chinui să convingi oamenii să vină la o expoziție, acum avem un public numeros și divers. Trec pragul galeriei atât copii și studenți, cât și oameni foarte în vârstă, iar entuziasmul tinerilor față de artă este extrem de vizibil. De fapt, eu pe asta am mizat de la început. În momentele dificile, mă încurajam cu gândul că trebuie să rezist până când va crește generația următoare. Am intuit că va crește, se va educa și va avea venituri suficient de mari încât să vină în galerie și să cumpere. Semnalele din ultima vreme îmi confirmă această intuiție.

Cum se stabilește prețul unei lucrări și cum convingi publicul să cumpere artă contemporană?

Când cumperi o piesă de artă con­temporană, nu cumperi doar obiectul în sine. Plătești pentru toată munca din spate, a artistului. Artiștii cu care lucrez eu fac artă ca profesie, nu e doar un hobby pentru ei. Este foarte important să stabilești prețul corect pentru fiecare lucrare, iar aceasta este o responsabilitate pe care o iau foarte în serios. O evaluare greșită ar putea ruina un artist. Totuși, există niște criterii pe care le-am învățat și de care țin cont. O lucrare realizată de un proaspăt absolvent va costa mai puțin. Cu fiecare târg sau expoziție internațională la care va participa, cota sa va crește. De asemenea va avea o cotă mai mare după ce lucrările sale vor apărea într-un catalog. Cât despre convins, eu nu consider că o persoană trebuie să fie convinsă să cumpere artă. Ea trebuie să ia această decizie singură, la capătul unei experiențe foarte personale, pe care o are în interacțiunea cu lucrarea respectivă. Eu nu fac altceva decât să mijlocesc această interacțiune.

Foto: Teo Voicilă

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE