Stiri Creativitate Lifestyle

ARTmania Festival Sprijină Talentele Promițătoare din Muzica Rock, Metal, Alternativ și Progresiv

5 oct. 2023 3 min

ARTmania Festival Sprijină Talentele Promițătoare din Muzica Rock, Metal, Alternativ și Progresiv

Reading Time: 3 minute

ARTmania Festival, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de muzică și artă din România, ajuns anul acesta la cea de-a 16-a ediție, continuă să-și confirme angajamentul ferm în sprijinul artiștilor promițători din domeniile muzicii rock, metal, alternativ și progresiv. Prin intermediul unui concurs deschis pe rețelele de socializare, orice trupă la început de drum din aceste genuri muzicale poate avea șansa de a-și face cunoscut talentul.

În cadrul competiției, cinci trupe promițătoare vor fi selectate în urma votului publicului pe platformele de socializare, pentru a participa la un showcase excepțional ce va avea loc pe data de 19 octombrie 2023, la Club Quantic din București.

Showcase-ul face parte din „CLOSING 2023Evenimentul de Închidere ARTmania Festival 2023,” parte a proiectului “Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural,” inițiat de ARTmania Events în colaborare cu Midgardsblot Metal Festival și Inferno Metal Festival & Music Conference.

Din cele cinci trupe finaliste, una va fi aleasă cu ajutorul voturilor publicului și a unui juriu de experți din industria muzicală, pentru a deveni câștigătoarea și pentru a avea onoarea de a urca pe scena ARTmania Festival 2024. Acest pas reprezintă o contribuție semnificativă la promovarea noilor talente din industria muzicală și oferă o platformă pentru a se face cunoscute pe scena festivalului.

ARTmania Festival Sprijină Talentele Promițătoare din Muzica Rock, Metal, Alternativ și Progresiv

„ARTmania Festival a fost întotdeauna dedicat promovării și susținerii trupelor românești talentate din muzica rock, metal, alternativ și progresiv. Prin intermediul acestei competiții, dorim să descoperim și să încurajăm noile voci și talente care vor defini viitorul acestor genuri muzicale în România,” a declarat Codruța Vulcu, directorul festivalului.

Evenimentul oferă publicului ocazia de a se bucura de performanțele live ale acestor trupe noi și de a contribui la desemnarea trupei câștigătoare, care va face parte din lineup-ul impresionant al ARTmania Festival 2024.

Pentru mai multe informații despre competiție, vă rugăm să accesați pagina oficială de Facebook facebook.com/ARTmania.Festival sau pe CLOSING 2023 – ARTmania Festival

„Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural” este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Proiectul are o valoare nerambursabilă de 980.230,30 lei (198.102,36 euro) și se desfășoară pe o perioadă de 12 luni. 

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

ARTmania   Festival,   primul   festival   românesc   care   a   dezvoltat   în   România   ideea   de   îmbinare   dintre   artă   și divertisment, reprezintă o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock. 

Începând cu 2006, ARTmania   s-a   consacrat   drept   principal   promotor   regional   al   proiectelor   muzicale contemporane. Muzica este componenta de bază, dar reprezintă doar o parte din experiența pe care ARTmania Festival a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la început, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală care să ofere publicului diverse evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum concerte, expoziții, lansări de carte și proiecții de film. 

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.  

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, la care au concertat, între alții, Steven Wilson, Serj Tankian, Devin Townsend, Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall și Deine Lakaien.

Array

Articole pe aceeași temă: