Finanțe

Banca Mondială: creștere economică de 4,5% în 2018

10 ian. 2018 < 1 min

Banca Mondială: creștere economică de 4,5% în 2018

Reading Time: < 1 minut

Banca Mondială estimează pentru 2018 o creștere economică de 4,5% pentru România, față de 6,4% anul trecut. De asemenea, instituția globală estimează că economia globală va avansa cu 3,1% în acest an.

Întreaga zonă a Europei Centrale (Bulgaria, Croația, Polonia, Ungaria, România) va înregistra o încetinire a ritmului de creștere de la 4,7% la 4% în acest an, tendința menținându-se până în 2020, când Banca Mondială estimează o creștere în regiune de 3,2%. Estimările instituției pentru creșterea economică a României pentru anii următori sunt de 4,1% pentru 2019, respectiv 3,5% în 2020.

Potrivit Băncii Mondiale, pe termen lung, încetinirea ritmului de creștere a economiei globale pune în pericol avansurile înregistrate în îmbunătățirea standardului de viață și în reducerea sărăciei în întreaga lume. Economiile avansate vor crește moderat, cu 2,2% în 2018, în timp ce piețele emergente și țările în curs de dezvoltare vor avansa cu 4,5%, în special ca urmare a creșterilor înregistrate de exportatorii de materii prime.

„Revirimentul pe scară largă al creșterii economice globale este încurajator, dar nu e momentul să ne culcăm pe o ureche. Este o excelentă ocazie să investim în capitalul uman și fizic. Dacă decidenții din toată lumea se vor concentra pe aceste investiții cruciale, pot crește productivitatea țărilor lor, spori nivelul de angajare și pot aduce mai aproape idealul de a pune capăt sărăciei extreme și de a spori împărțirea echitabilă a prosperității”, a declarat Jim Yong Kim, președintele Băncii Mondiale.

Foto: Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: