Stiri

Banca Transilvania integrează Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot, în munca angajaților

14 mart. 2024 2 min

Banca Transilvania integrează Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot, în munca angajaților

Reading Time: 2 minute

Banca Transilvania, early adopter al inteligenței artificiale în banking, colaborează cu Microsoft pentru integrarea Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot în activitatea angajaților, asistenți AI care accelerează noi obiceiuri în munca de zi cu zi a acestora și cresc eficiența în zona de software development.

• Microsoft 365 Copilot înseamnă experiență diferită pentru persoanele care folosesc suita Microsoft 365 – Word, Excel, PowerPoint, Outlook și Teams. Are capacitate de sinteză a informațiilor, generare de texte, prezentări sau imagini, precum și de analiză a datelor. Este integrat atât în varianta desktop, cât și de mobil.

• GitHub Copilot contribuie la creșterea eficienței și calității în zona de software development a echipei BT, având capacitatea de a scrie cod prin simpla definire a specificațiilor.

“La Banca Transilvania suntem atenți la modul în care inteligența artificială schimbă experiența angajaților și a clienților. Am început cu integrarea AI Search în platforma Întreb BT, pentru a ajuta clienții, iar acum, prin asistenții cu inteligență artificială, dorim să accelerăm noi obiceiuri în munca de zi cu zi a echipei noastre și să creștem eficiența pe partea de software development. Strategia potrivită, talentul și tehnologia sunt esențiale pentru viitorul bankingului, iar faptul că suntem early adopter AI ne ajută să învățăm prin experimentare” – declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

„Suntem încântați să lucrăm cu lideri în domeniul inovației, iar Banca Transilvania este clar un lider, atât în susținerea antreprenorilor din România, cât și în adoptarea celor mai noi tehnologii. Această colaborare arată puterea soluțiilor de inteligență artificială precum Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot pentru sectorul financiar. Credem cu tărie că tehnologia noastră de încredere va ajuta în diverse domenii, în special în îmbunătățirea experienței angajaților și a clienților, respectând, în același timp, cele mai înalte standarde de securitate”, declară Bogdan Putinică, Country Manager Microsoft România și Moldova.

AI Search, integrat în platforma Întreb BT în 2023


Tot prin colaborarea cu Microsoft, Banca Transilvania a lansat în octombrie 2023 funcționalitatea AI Search în platforma Întreb BT, care are la bază soluția Azure OpenAI Service. Întreb BT este o platformă online, concepută ca un motor de căutare, cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri despre banking. Integrarea inteligenței artificiale a crescut accesibilitatea la informațiile despre produse, servicii și soluții de self-banking. Aproape 55.000 de vizitatori unici au folosit de peste 200.000 de ori opțiunea AI Search pe Întreb BT, în decurs de patru luni (octombrie 2023 – februarie 2024).

Array

Articole pe aceeași temă: