Finanțe Stiri

Bancile sunt nevoite sa faca schimbari semnificative

3 aug. 2015 2 min

Bancile sunt nevoite sa faca schimbari semnificative

Reading Time: 2 minute

Atingerea unui prag de profitabilitate de 15% doar prin reducerea costurilor sau cresterea veniturilor este practic imposibila. Bancile trebuie sa isi creasca veniturile cu circa 24%, daca nu opereaza reduceri de costuri, sa-si reduca costurile cu circa 34%, daca nu obțin cresteri de venituri si sa reduca costurile cu circa 15% simultan cu creșterea de circa 10% a veniturilor.

Bancile de investitii vor fi nevoite sa treaca prin schimbari semnificative ca sa revina la o profitabilitate moderata de doua cifre si sa anuleze impactul costurilor mari, al esecurilor din zona de control si al intensificarii concurentei, se arata in raportul EY – Transforming Investment Banks 2015 – care analizeaza modul in care bancile de investitii iși pot reconstrui modelele de afaceri.

„Bancile s-au aflat in ultimii ani intr-un mod de operare de tipul protejare-supravietuire, efectuand schimbari incrementale pentru a rezolva chestiuni legate de profitabilitate, productivitate, cultura, control si incredere. Astfel de reforme minore au dus la rezultate nesemnificative in termeni de reconstruire a intregii industrii si doar o abordare cuprinzatoare, de natura transformationala va ajuta bancile sa revina la starea de prosperitate”, spune Aurelia Costache, Financial Services Advisory Leader, EY Romania.

Transformare prin optimizare: activele si operatiunile sunt elemente cheie

Studiul EY indica patru mari zone de optimizare asupra carora bancile trebuie sa se concentreze: liniile de afaceri, activele, costurile si externalizarea de servicii.

Simplificarea afacerii pe scara larga va permite cresteri ale performantelor si optimizari ale liniilor de afaceri.

Optimizarea si mai buna a activelor ponderate cu riscul, revizuirea sistemelor colaterale si a capabilitatilor proceselor, precum si examinarea atenta a serviciilor colaterale oferite de terti vor declansa o intensificare a optimizarii activelor. De asemenea, prin revizuirea si remodelarea proceselor cheie din cadrul organizației, bancile pot obtine optimizarea costurilor.

Transformarea se refera si la schimbarea mentalitatilor si valorilor culturale

Analiza EY demonstreaza ca o zona de control deficitara si comportamentele angajatilor nealiniate la imperativul furnizarii de valoare catre clienti si actionari s-au dovedit costisitoare atât pentru bancile de investitii, cât si pentru cele universale.

Schimbarea cu adevarat transformationala trebuie fundamentata pe sistemele de remunerare si stimulare a angajatilor – element central al formarii comportamentale. Mai mult, studiile arata ca actualele structuri de stimulente nu impulsioneaza eficient performantele, deoarece plata „pay per head” nu este corelata cu productivitatea angajatului. In al doilea rând, echipele manageriale trebuie sa conduca prin puterea exemplului si sa alinieze comportamentele angajatilor si interesele clientilor si actionarilor. In al treilea rând, bancile trebuie sa-si reformeze practicile de angajare si sa infiinteze programe interne de comunicare si instruire robuste pentru intarirea culturii companiei si a comportamentelor dorite.

Trecerea de la axarea pe produse la axarea pe clienti este obligatorie

Provocarea esentiala, atât pentru bancile de investitii, cât si pentru cele universale, este in prezent capacitatea de a se schimba dintr-o banca axata pe produse, intr-una axata pe client, cu mentinerea intacta a abilitatii sale de inovare. Pentru a raspunde la aceasta provocare, bancile trebuie mai intâi sa-si identifice clientii esentiali si nevoile acestora, sa-si imbunatateasca sistemele de monitorizare a satisfactiei clientilor si sa intareasca experienta clientilor prin crearea unor birouri de tip „single-shop”.

Transformarea digitala: bancile vor fi conduse de tehnologie.

Prin digitalizare, prin eficienta crescuta a modelului de operare si imbunatatirea lantului de aprovizionare bancile pot elimina si alte costuri pentru a reinvesti in tehnologie.

De asemenea, bancile vor trebui sa investeasca in sisteme de monitorizare interna – de urmarire a activitatilor personalului, a sistemelor de comunicatii – pentru detecta indicii legate de incalcari ale conduitei si ale sistemelor de securitate – scopul fiind acela al combaterii amenintarilor cibernetice si a infractionalitatii financiare.

Foto: Aurelia Costache, Financial Services Advisory Leader, EY Romania

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: