Biz Reality Check – Claudia Militello: Mâncarea, în România, a fost mult timp despre „să te saturi”

Biz Reality Check – Claudia Militello: Mâncarea, în România, a fost mult timp despre „să te saturi”

Reading Time: 3 minute

În ultimii ani se vorbește tot mai des despre fine-dining și chiar dacă românii sunt tot mai deschiși la experiențe gastronomice inedite, percepția celor mai mulți dintre aceștia oscilează între curiozitate și reținere. Dar sunt oare românii pregătiți cu adevărat pentru fine-dining?

Claudia Militello, cofondatoarea Sciccheria Ristorante Italiano, primul restaurant din România care are colaborator permanent un chef italian al cărui restaurant a fost răsplătit cu o celebră stea de Ghidul Michelin, vorbește deschis dacă se poate face fine-dining autentic în România și ce presupune să susții un astfel de restaurant în țară

Biz Reality Check este despre partea nevăzută a carierei și a succesului. Despre normalizarea eșecului. Despre ce învățăm când lucrurile nu merg bine. Despre cât de greu e uneori să rămâi pe drumul tău, dar și despre puterea de a o lua de la capăt. Pentru că, în realitate, nu doar victoriile ne definesc, ci și greutățile prin care trecem.

• Mâncarea, în România, a fost mult timp despre „să te saturi”

• Logistica este complexă, personalul greu de format, costurile sunt mari și neprevăzute.

• Ca antreprenoare, e nevoie de multă reziliență, echilibru și o doză sănătoasă de pasiune nebună.

• Percepția generală încă oscilează între curiozitate și reținere

• Înseamnă să fii pregătit pentru o cursă cu obstacole în fiecare zi

Sunt românii pregătiți pentru fine-dining sau îl percep ca pe un moft scump?

Românii sunt din ce în ce mai deschiși către fine-dining, dar percepția generală încă oscilează între curiozitate și reținere. Pentru unii, e un moft, pentru alții – o experiență rară și valoroasă. Cred că lipsa unei culturi gastronomice solide contribuie la acest decalaj. Cu Sciccheria, încercăm să educăm gustul și să oferim un fine-dining accesibil emoțional, nu doar estetic și financiar.

De ce crezi că românii preferă în continuare porțiile mari și comfort food?

Pentru că mâncarea, în România, a fost mult timp despre „să te saturi” – e o moștenire culturală. Porțiile mari oferă siguranță. Fine-dining-ul, în schimb, provoacă o schimbare de paradigmă: mâncarea devine o emoție, nu doar un combustibil. Asta nu înseamnă să renunțăm la comfort food, ci să-l reinterpretăm cu rafinament, așa cum facem și noi în anumite concepte de la Sciccheria.

De ce s-au închis multe restaurante renumite de fine-dining în ultimii ani? Publicul sau sistemul?

Este o combinație între lipsa de educație gastronomică a publicului și dificultățile din sistem: costuri în creștere, instabilitate economică, lipsă de personal pregătit. E un drum frumos, dar anevoios. E ca și cum ai încerca să pictezi cu acuarele pe o pânză udă – ai nevoie de multă răbdare și o viziune clară ca să reușești.

Este posibil să faci fine-dining autentic, fără compromisuri, în România?

Este posibil, dar implică foarte multe sacrificii. Împreună cu Chef Giuseppe Raciti, ne străduim să menținem autenticitatea, dar adaptarea la contextul local este inevitabilă – nu ca o concesie, ci ca o formă de respect față de realitate. Autenticitatea nu înseamnă rigiditate, ci curajul de a rămâne fidel esenței, chiar și într-un teritoriu nou.

Ce înseamnă, în realitate, să susții un restaurant fine-dining în România (logistic, emoțional, financiar)?

Înseamnă să fii pregătit pentru o cursă cu obstacole în fiecare zi. Logistica este complexă, personalul greu de format, costurile sunt mari și neprevăzute. Dar cel mai greu este emoțional: să-ți păstrezi viziunea vie când totul pare împotrivă. Ca antreprenoare, e nevoie de multă reziliență, echilibru și o doză sănătoasă de pasiune nebună.

Ce ți-ai dori să știe românii care intră într-un restaurant de fine-dining?

Că nu vin doar să mănânce. Vin să trăiască o poveste spusă prin gust, textură, muzică, ritm. Că în farfurie nu este doar mâncare, ci muncă, artă, timp, intuiție. Că fine-dining-ul e ca o poezie – dacă te grăbești, o ratezi.

Cum vezi evoluția fenomenului fine-dining în România, în următoarea perioadă?

O văd ca pe o spirală lentă, dar ascendentă. În marile orașe, începe să se contureze o comunitate de oameni care apreciază experiența, nu doar produsul. Dacă reușim să creștem această comunitate cu răbdare și coerență, fine-dining-ul va deveni o expresie culturală, nu o excepție.

Unde se trage linia între fine-dining și casual dining în contextul pieței românești?

Linia este mai degrabă emoțională decât vizibilă. Fine-dining-ul presupune o abordare holistică: atenție obsesivă la detalii, scenografie, ritm, storytelling. Casual dining rămâne un spațiu al confortului. La Sciccheria, explorăm uneori zona intermediară – un fine-dining cald, prietenos, fără rigiditatea clasică, dar cu aceeași rigoare în execuție.

Cum poate fi educat publicul din România pentru a percepe fine-dining-ul ca experiență, nu ca pe o masă?

Prin răbdare, repetiție și exemple concrete. Prin evenimente speciale, cine tematice, storytelling vizual și colaborări interdisciplinare. Și mai ales prin oameni care trăiesc acest crez, nu doar îl vând. Publicul se educă atunci când simte autenticitate – și în farfurie, și în om.