Bogdan Pencea, Viscri 9: Patrimoniul săsesc, descifrat din satelit

Bogdan Pencea, Viscri 9: Patrimoniul săsesc, descifrat din satelit

Reading Time: 6 minute

Din Viscri, în vecinătatea reședinței regelui Charles, fostul jurnalist Bogdan Pencea a analizat date geospațiale publice pentru a evalua starea arhitecturii tradiționale săsești din Transilvania. Proiectul „Țiglă, tablă, iarbă” identifică amenințările la adresa patrimoniului și pune în discuție hățișurile birocratice.

Care este obiectivul studiului pe care l-ai făcut și care a fost metodologia?

Acum opt ani am început un tabel Excel în care am pus pe verticală toate cele peste 400 de sate săsești din Transilvania, iar pe orizontală diverse informații care se pot colecta: dacă satul are încă biserică fortificată și e renovată, dacă există locuri de cazare și luat masa, dacă există școală, ce danga aveau vitele, câți locuitori există etc. Scopul era să ajung să fac un index de sănătate al acestor sate care să ia în calcul factori de mai multe tipuri. Dar la căsuța pentru sănătatea arhitecturii a trebuit să aștept până recent. Pentru că doar recent s-au întâmplat cumulat două lucruri care au ușurat considerabil analiza. În primul rând, am avut evoluția modelelor comerciale de inteligență artificială. În al doilea – deschiderea statului român în a face publice seturi de date cu care să lucrăm. Din avansul ăsta intersectat, am putut să antrenăm un model AI să facă teledetecție pe imagini de foarte mare rezoluție – planșe publice de la ANCPI – și să înțeleagă din culoare și textură în aceste imagini din satelit ce tip de acoperiș au casele – dacă sunt acoperișuri de tablă sau de țiglă. Nu a mers din prima, am făcut multe ajustări până modelul AI a ajuns la acuratețe suficient de bună. La început, de pildă, dădea rate de acoperișuri din țiglă de sub 50% în toate satele. Dar asta, ne-am dat seama, pentru că imaginea din satelit avea umbre ale soarelui și el vedea ca acoperiș de țiglă doar jumătatea expusă soarelui. Așa că primele 2.800 de acoperișuri le-am judecat noi bifând într-o căsuță dacă pe planșă se vede un acoperiș de țiglă, unul de tablă sau, deși acolo trebuia să fie o clădire, acum e iarbă. Nu a fost ușor sau rapid, dar dintre toate variantele prin care puteam să ajungem la coeficienții care ne interesau, lucratul cot la cot cu un AI pe date publice e totuși cea mai bună variantă la scara asta.

Ce a reprezentat impulsul de la care a pornit proiectul Viscri 9 și cum a evoluat ideea de la achiziția inițială până la conceptul de astăzi?

Când aveam doar vreo 25 de ani, o practicam pe cea mai anevoioasă. Mergeam vara câte două săptămâni cu bicicleta în Transilvania, din sat în sat, uneori pe drumuri asfaltate, dar adeseori pe cărări de pădure. Nu apucam să parcurg mai mult de 10-12 sate pe an. Și nici nu eram metodic. Îmi notam doar în memorie cât de frumos e satul, cum sunt oamenii. Dar cu aceste ture de bicicletă s-a înfiripat ideea că aș vrea să am o casă a mea într-unul din aceste sate. Și într-o seară, târziu, am ajuns pentru prima dată într-un sat în care nu mai fusesem – Viscri. Mi-a plăcut atât de mult încât am decis pe loc că nu trebuie să mai caut alt sat: aici trebuia să am casă. Am avut noroc și unul din sătenii pe care i-am întrebat de case de vânzare chiar m-a dus la una. Proprietarii sași erau acolo întâmplător deși se mutaseră în Germania de 30 de ani. Și cred că ne-am plăcut reciproc, că am bătut palma chiar atunci, pe loc. Ulterior am aflat că prințul Charles are și el o casă în Viscri și că e chiar peste drum de a mea. Așa că mi-am zis că aș putea să-mi recuperez parte din costurile de renovare închiriind camere pe Airbnb, așa, pentru început.

Ce spune un acoperiș despre o casă din satele săsești din Transilvania?

Șura de pildă a trebuit restaurată semnificativ pentru că arsese cu 10 ani în urmă și era doar o mână de grinzi de stejar în ruină. Dacă ar fi văzut-o sistemul nostru din satelit ar fi etichetat-o fără îndoială corect: iarbă. Și ăsta e motivul pentru care acoperișul e un bun indicator al stării de sănătate al unei case. Etichetele puse de sistemul nostru – țiglă, tablă, iarbă – înseamnă extrapolat la toată casa distincția dintre o casă nerenovată (sau renovată corect, cu țiglă), una renovată ieftin, cu tablă și, cel mai grav, o casă în ruină. Sigur că pe alocuri se mai pot strecura greșeli, nu exclud să existe un caz de casă renovată corect în rest, dar la acoperiș proprietarul să opteze pentru tablă. Dar statistica numerelor mari nu greșește și arată corect tendința la nivel mai mare, de sat. Un acoperiș de tablă înseamnă cel mai adesea și geamuri termopan în loc de sticlă, gresie sau parchet în loc de podea de lemn, ciment în loc de tencuială de var, lavabilă în loc de var șamd. Și poate că uneori mai trebuie să faci un compromis la renovarea unei case, din lipsă de bani sau de timp să ajungi la soluția bună. Dar când aplici prea multe compromisuri, rezultatul poate să nu mai fie o casă săsească, ci una care se simte mai degrabă ca apartament.

Costuri și patrimoniu – un dialog dificil…

Nu cred că sunt mulți care își dau seama de această valoare pe care o are România, acest patrimoniu construit. Noi am numărat din satelit aproape 400.000 de case în satele săsești din Transilvania. Și vestea bună e că majoritatea absolută au încă țiglă pe casă, semn că nu au fost încă renovate brutal. Să ai încă arhitectură unitară la o astfel de scară e ceva care merită protejat. În restul țărilor a fost păstrată o vatră a satului sau un centru vechi dacă vorbim de orașe. La noi toate satele sunt aproape integral ”centru vechi”. Pentru o renovare corectă trebuie să ai și o cultură vizuală, să înțelegi frumusețea arhitecturii acestor case. Dar e mai mult decât orice o chestiune de costuri. Pe măsură ce noi ca țară ne îmbogățim, începem să avem bani de renovat. Și am văzut asta în cercetarea noastră în satele care sunt situate în vecinătatea marilor orașe. Se renovează mult cu tablă, semn că se fac compromisuri. Multe zeci de ani după migrarea sașilor în Germania, casele au rămas într-o stare de conservare (și datorită situației juridice incerte). Sărăcia le-a conservat. Acum începem să avem bani să le renovăm, dar nu avem încă suficienți bani să le renovăm bine. Și aici o să fie util instrumentul nostru, pentru că o să putem vedea evoluția arhitecturii acestor sate an de an.

Ce pârghii administrative reale au inițiativele private în raport cu consiliile locale sau județene pentru a urgenta decizii esențiale privind protejarea patrimoniului?

Implicarea statului va fi critică. Rolul lui e să vină simultan și cu morcovul și cu bățul, dar acum încă nu se vede niciuna dintre ipostaze. În primul rând, e clar că dacă lași bățul – avizarea sau amenda – la nivelul administrației locale nu va funcționa niciodată. Un primar sau un consilier local nu se va lua la trântă de dragul arhitecturii cu vecinii care îl vor vota în funcție peste doi ani. Apoi, ar mai trebui ca măcar în cazurile considerate sociale statul să acopere diferența de preț dintre materialul ieftin și cel corect. Între tablă și țiglă în cazul acoperișurilor. Iar procedura să fie una simplu de înțeles și accesat. Nici măcar în satele care au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO, ca Viscri, nu e vreo înlesnire pentru cei care renovează, sunt doar obligații în plus. Și e normal că la un moment dat apar tensiuni în rândul locuitorilor, care nu înțeleg prea bine de ce în satul vecin se poate face o reparație mai ieftină dar aici trebuie să plătești mai mult. În Viscri și alte câteva sate de care sunt aproape, faptul că lucrurile stau încă bine se datorează mai degrabă eforturilor unor ONG-uri și interacțiunilor dintre mai vechii locuitori și ”viniturile” de la București sau din alte țări. Și aici ajungem la un alt aspect al patrimoniului. În documentul Excel pomenit la început mai există o coloană cu raportul dintre populația născută în sat și cea venită ulterior. În Viscri sunt acum doar 8,7% din oameni veniți de la oraș și este un echilibru încă bun. Probabil că atunci când procentul va crește, trăitul în Viscri se va simți mai puțin ca la țară și mai mult ca în Liechtenstein, unde 85% din populație trăiește în mediul rural.