Stiri

Bucureștiul va avea tramvaie de la Arad abia din 2022

11 mai 2021 2 min

Bucureștiul va avea tramvaie de la Arad abia din 2022

Reading Time: 2 minute

Bucureștiul va primi tramvaie noi fabricate la Arad, la fabrica de tramvaie Astra. Contractul a fost semnat astăzi de primarul general Nicușor Dan.
Primele tramvaie sunt așteptate să ajungă în august 2022, iar valoarea contractului este de aproximativ 200 de milioane de euro.

Vor fi livrate câte 4 tramvaie pe lună

Potrivit edilului, contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, adică în august 2022, urmând ca, începând de la acel moment, să fie furnizate câte patru tramvaie în fiecare lună.

Valoarea contractului semnat este de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni.

„Este vorba despre un contract cu valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni. Sunt bucuros pentru că facem un pas înainte în modernizarea transportului public, segmentul de tramvaie este de departe cel mai rămas în urmă”, a adăugat primarul.

Totodată, Nicușor Dan a precizat că este vorba despre tramvaie mari, cu lungimea de 36 de metri, potrivite pentru București.

În timp ce anunța noile achiziții, Nicușor Dan a criticat fosta administrație, despre care a afirmat că „dacă nu s-ar fi încăpățânat să dea o notă nelegală contractului, am fi avut aceste tramvaie începând cu vara anului 2020”.

În schimb, primarul Nicușor Dan nu a făcut nicio afirmație despre reabilitarea căii de rulare a tramvaielor din București. Nici despre delimitarea căii de rulare față de accesul rutier, dar nici despre construirea de noi căi de rulare pentru tramvaie.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: