Analize

Cand finantele te dau de gol

1 oct. 2012 5 min

Cand finantele te dau de gol

Reading Time: 5 minute

Fotbalul a intrat in ultimul deceniu intr-o spirala a datoriilor, pe fondul imprumuturilor tot mai mari si al cheltuielilor nesabuite. Scenariul seamana cu povestea trista a Greciei,  insa UEFA incearca sa evite deznodamantul nefericit cu un regulament care va schimba fotbalul.

Forul care reglementeaza activitatea cluburilor de fotbal din Europa, UEFA, a anuntat pe 11 septembrie  inghetarea recompenselor financiare pentru competitiile europene pentru 23 de cluburi, printre care Dinamo, Rapid si FC Vaslui, din cauza intarzierii platilor catre alte cluburi, angajati si autoritatile fiscale. Aceasta a fost prima decizie a UEFA luata pe baza noului set de reguli ale fair play-ului financiar, desi noul regulament intra in vigoare de-abia peste doi ani. Cluburile afectate sunt in mare parte din zona Balcanilor, dar si din Turcia, Portugalia, Spania, Rusia si Polonia. Decizia forului european este doar varful aisbergului, intrucat noul regulament bazat pe fair play financiar al UEFA este menit sa zguduie din temelii fotbalul asa cum arata astazi.

Pentru a intelege mai bine contextul implementarii fair play-ului financiar, se impune o retrospectiva a comportamentului de business al cluburilor europene.

PERFORMANTA CU PETRODOLARI
Fotbalul a trecut printr-o adevarata revolutie in ultimul deceniu. Punctul de cotitura l-a reprezentat generatia senzationala din anii 2000-2004 a celui mai titrat club european, Real Madrid. Acea echipa includea staruri precum Zinedine Zidane, Luis Figo, Ronaldo, Roberto Carlos, urmati ulterior de David Beckham. Succesul a avut insa un pret piperat. Intreaga campanie de achizitii a clubului a presupus investitii de zeci de milioane de dolari pentru cumpararea celor mai talentati, apoi a celor mai marketabili fotbalisti din lume. Acela a fost momentul in care batalia pentru suprematie in fotbalul european nu s-a mai purtat doar cu balonul si 11 jucatori, ci si cu conturile bancare.

Din acel moment au inceput sa isi faca aparitia tot mai multi miliardari interesati sa investeasca in fotbal, astfel ca in ultimii ani acest sport a devenit terenul de joaca preferat al magnatilor, dar si un mijloc eficient pentru spalarea de bani. Dupa ce Real Madrid a apelat la imprumuturi de zeci de milioane de euro pentru a achizitiona cei mai valorosi fotbalisti, a venit randul lui Chelsea, condusa de rusul Roman Abramovici, sa apeleze la sume uriase pentru formarea unei echipe redutabile.

Apoi, arabii au folosit petrodolari pentru a achizitiona cluburi de traditie din Europa si pentru a forma echipe de  top. Cel mai elocvent exemplu in acest sens este Manchester City, formatie detinuta de seicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, care a cheltuit nu mai putin de 125 milioane de lire sterline pe transferuri de jucatori in primul sezon ca proprietar al formatiei. In total, investitiile seicului in echipa depasesc 900 milioane de lire sterline. Malaga si Paris Saint-Germain au urmat exemplul clubului britanic, cu proprietari din lumea araba si transferuri sonore, dar contra unor sume exagerate.

Mutatiile la nivelul conducerii cluburilor au dus si la schimbarea ierarhiilor. Spre exemplu, echipe de traditie ale fotbalului britanic precum Liverpool si Arsenal fac tot mai greu fata concurentei cu Chelsea si Manchester City, cluburi cu actionari dispusi sa investeasca anual zeci de milioane de euro in transferuri si infrastructura.

ZIUA F
Numai ca UEFA a decis ca, incepand cu sezonul 2014-2015, toate cluburile europene sa se supuna unui regulament financiar strict, numit “fair play financiar”. Decizia a fost luata in luna iunie a anului trecut, in urma unei sedinte a Comitetului Executiv al UEFA. Principalul amendament al noului regulament prevede ca echipele sa nu poata cheltui mai multi bani decat castiga. In momentul de fata, principalele cluburi vizate sunt Manchester City, PSG si Chelsea, dar si formatiile din Rusia. “Sunt guverne care trebuie sa stranga cureaua in tarile lor si care nu mai sunt populare.

Probabil ca nici noi nu vom fi populari pentru adoptarea acestui regulament, dar suntem obligati sa o facem, in caz contrar fotbalul va pieri. Si Paris Saint- Germain va fi sub controlul fair play-ului financiar, ca toate celelalte echipe. Conducatorii cunosc regulile si le vor respecta, in caz contrar urmand sa nu mai participe in competitiile noastre sau sa aiba alte probleme. Va trebui sa ne adaptam, nu va fi simplu, pentru ca fiecare echipa are propria ei istorie”, a explicat Michel Platini, presedintele UEFA, omul din spatele noilor reglementari. Echipele care nu vor respecta fair play-ul financiar vor primi sanctiuni pornind de la interdictii pe piata de transferuri si pana la penalizari financiare si excluderea din competitiile europene. In cele din urma, lupta pe care o poarta Platini si ceilalti inalti oficiali ai UEFA este impotriva sistemului de creditare la care apeleaza cluburile de fotbal pentru a obtine performante sportive.

Primele efecte se vor regasi in randul sumelor de transfer ale fotbalistilor. Daca in pauza competitionala de vara clubul Zenit Sankt Petersburg si-a permis sa cheltuie 90 milioane de euro pentru achizitionarea a doi fotbalisti din vestul Europei, aceste sume ar putea deveni istorie in urmatorii ani, iar piata transferurilor ar putea suferi o nivelare a sumelor. Masura amintita reprezinta o prioritate pentru cluburile care si-au facut un obicei din a cheltui sume astronomice pentru fotbalisti. A doua masura care se impune in randul cluburilor tine de nivelul salarial. In momentul de fata, fotbalisti precum Zlatan Ibrahimovic, Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Fernando Torres si Samuel Eto’o castiga peste 10 milioane de euro annual din salarii, ceea ce pune o presiune uriasa pe bugetele echipelor la care activeaza.

INTRE PERFORMANTA SI DATORII
In Premier League, cele mai “darnice” patru echipe (Chelsea, Manchester United,  Manchester City si Liverpool) cheltuie anual cumulat peste 650 milioane de lire sterline doar pe salariile fotbalistilor, in timp ce veniturile totale ale acestor cluburi sunt de 890 milioane de lire sterline. De mentionat este faptul ca obiceiul de consum al celor patru giganti a dus la un cashflow negativ de 260 milioane de lire. Potrivit lui Michel Platini, jumatate din cluburile profesioniste raporteaza pierderi anuale, iar trendul este unul ascendent, astfel ca  echipele intra intr-o spirala a cheltuielilor tot mai mari, pe care nu le pot acoperi.

Desi echilibrul dintre venituri si cheltuieli este un principiu de baza al contabilitatii, el a fost ignorat ani la rand in fotbal, ceea ce ar putea duce la insolventa marilor echipe. Exemple elocvente in acest sens sunt cluburile Portsmouth si Leeds United, care au beneficiat de investitii masive in achizitionarea de fotbalisti cu salarii mari, urmate de pierderea sprijinului financiar, castiguri sub asteptari si datorii ce nu puteau fi onorate. Deznodamantul, in cazul ambelor cluburi, a constat in retrogradarea in ligile inferioare la doar cativa ani de la succesul efemer bazat pe cheltuieli nesabuite.

PROBLEME MIORITICE
Prin decizia luata pe 11 septembrie de UEFA, formatiile din Liga 1 de fotbal au primit un mesaj clar: cheltuielile nu trebuie sa depaseasca incasarile, iar datoriile catre angajati si catre fisc nu vor mai fi tolerate. Noile reguli sunt dificil de implementat in Romania, daca tinem cont ca echipele din a doua parte a clasamentului, cat si cele din diviziile inferioare depind de sumele obtinute din drepturile de televizare si din vanzarile ocazionale de jucatori, iar majoritatea echipelor din Liga 1 au restante financiare de cel putin doua luni fata de fotbalisti.

Intr-un scenariu pesimist, am putea avea de-a face cu o prabusire financiara a primei divizii de fotbal din Romania, pe fondul neadaptarii bugetelor de cheltuieli la costurile cluburilor. La scara larga, putem asista la o noua ordine mondiala in fotbal. Marile cluburi care fac legea astazi in fotbal (Chelsea, Manchester City, Real Madrid, Barcelona, AC Milan) ar putea fi obligate sa isi vanda jucatorii importanti pentru a-si acoperi datoriile, iar formatiile cu buget echilibrat si un management solid ar putea deveni noile staruri ale sportului cu balonul rotund.

Campionate bazate pe transferuri de rasunet, dar ineficiente (vezi Rusia si Turcia) au toate sansele sa fie zguduite din temelii de normele impuse de UEFA. Dincolo de deciziile logice amintite – reducerea salariilor si renuntarea la transferurile pe sume care depasesc 30 milioane de euro – cluburile vor fi fortate sa se comporte ca niste companii sustenabile si profitabile pentru prima data in istoria acestui sport. Managementul profesionist in fotbal va lua locul luptei surde pentru transferuri spectaculoase. Investitiile in centre de juniori si echipe de scouting si merchandising vor deveni in urmatorii ani armele cluburilor. Alternativa este falimentul.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: