Stiri

Cantemir Debate Extravaganza, cea mai puternică competiție de dezbateri academice

25 oct. 2022 2 min

Cantemir Debate Extravaganza, cea mai puternică competiție de dezbateri academice

Reading Time: 2 minute

Cantemir Debate Extravaganza, cea mai puternică competiție de dezbateri academice, va avea loc la începutul lui 2023 în București, la Colegiul Național Cantemir Vodă.

În perioada 5-8 ianuarie 2023, Cantemir Debate Extravaganza va reuni peste 150 de elevi de liceu, studenți și cadre didactice din toată țara. Toți urmează să își etaleze sau să jurizeze cele mai convingatoare argumente și cele mai bune discursuri academice.

„La nivel global, dezbaterile sunt una din cele mai folosite și utile metode de educație nonformală, atât pentru elevi, cât și pentru studenți.
Această activitate nu doar că le dezvoltă tinerilor abilități pe care scoala de multe ori nu pune accent – argumentarea, gândirea critică și creativă, vorbitul în public. Reprezintă și o modalitate interactivă de a-i determina pe aceștia să se informeze cu privire la probleme sociale complexe, de la modalități în care guvernul poate interveni în economie până la impactul mișcărilor sociale.

Nu întâmplător, mulți dintre politicienii și activiștii de astăzi au fost în trecut parte din cluburi de dezbateri”, precizează organizatorii Cantemir Debate Extravaganza.

În România, fenomenul dezbaterilor a ajuns încă din 1994, iar în momentul de față există sute de cluburi de dezbateri pentru elevi de liceu, organizate de studenți și profesori și coordonate de ARDOR – Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică.

Cantemir Debate Extravaganza, competitie de dezbateri

Echipele înscrise, cu câte trei elevi de liceu, se întâlnesc, două câte două, în cadrul mai multor runde în care dezbat fie pe o temă pregătită, fie pe o moțiune la prima vedere pe care au voie să o pregătească timp de o oră, înainte de „meci”.

Arbitrii, studenți sau profesori, evaluează, pe baza unor criterii stabilite la nivel internațional, echipele câștigătoare.

Cantemir Debate Extravaganza va avea loc la Colegiul Național Cantemir Vodă. Competitia este organizată cu sprijinul ARDOR Muntenia și este susținută de revista Biz.

FOTO: ARDOR MUNTENIA

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: