Editorial

Care sunt cele mai mari valori ale României?

6 iun. 2018 2 min

Care sunt cele mai mari valori ale României?

Reading Time: 2 minute

Visăm la ce este bun peste hotare. Credem că în altă parte totul e mai ușor. Nu ne gândim și nu acceptăm că și noi trebuie să ne schimbăm, că și de noi depinde să avem o țară ca afară, și ne limităm să criticăm. Și să comentăm.

Putem ușor să ne descriem așa ca popor, dar nu doar aceste lucruri ne definesc! Cu mare mândrie și încântare, printre noi numărăm și altfel de oameni care ne reprezintă. Cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, aceștia arată că avem și părți bune care, culmea, își demonstrează valoarea la nivel internațional!

Acești oameni, care fac performanță la nivel înalt, ne determină să fim mândri că suntem români. Și, nu, nu sunt puțini. Nici excepții sau doar sportivi. Sunt personalități pe care televiziunile și mass-media parcă se încăpățânează să nu le descopere și să nu le promoveze.

Nu există nicio explicație pentru acest comportament, în afară de convingerea greșită că le știu pe toate. Că suntem doar o nație condamnată. Dar mă bucur că nu suntem toți așa, când văd că există oameni care se încăpățânează să facă performanță și să schimbe părerea generalizată și atât de greșită despre noi.

Acești oameni sunt reuniți an de an de Gala Valori de România, pe care o organizăm cu multă pasiune și bucurie. Personalități care se remarcă în fiecare an prin realizări importante și care reușesc să se impună la nivel internațional.

Știu că pentru mulți pare uimitor că există atâția performeri. Da, există! Trebuie doar să ieșim din zona noastră de comoditate și să-I vedem, să-i căutăm, să dorim să-i cunoaștem.

De 18 ani, alături de voi, cititorii și comunitatea care ne sunteți alături, echipa Biz caută și reușește să prezinte oamenii de valoare. Pentru că la evenimentele Valori de România am reușit să adunăm performeri cât pentru un centenar, la gala din 25 aprilie anul acesta am lansat o carte manifest: “100 de personalități care pun România pe harta lumii”.

Vă invit să descoperiți în paginile sale 100 de oameni care vă vor face cu siguranță ziua mai frumoasă. Care vă vor da speranță. Ei sunt o mare parte dintre valorile noastre. Genul de interlocutori care merită să fie adevăratele subiecte și știri principale în această țară. Pe ei i-am reunit la Gala Valori de România, ca să-i aplaudăm și să-i premiem. Ei sunt românii care ne reprezintă și care demonstrează că se poate! Care ne ambiționează, prin exemplul lor, să fim mai buni. Cartea poate fi comandată online la lelia.petrescu@revistabiz.ro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: