Companii Stiri

10 tendințe pentru piața imobiliară din România în 2020

21 ian. 2020 3 min

10 tendințe pentru piața imobiliară din România în 2020

Reading Time: 3 minute

Spre deosebire de evoluția din ultimii ani, piața imobiliară de la noi din țară va continua să crească în 2020, dar într-un ritm ceva mai temperat, potrivit consultanților Colliers International.

În condițiile unui potențial pentru venituri constante pe termen lung și pentru creșterea valorii capitalului investit, segmentul imobiliar oferă în continuare oportunități de investiții, îndeosebi celor care au capacitatea de a se adapta la o lichiditate mai redusă.

Anul trecut, la creșterea economică de 4% a României, construcțiile și tranzacțiile imobiliare au avut o contribuție de aproape 1%. Totuși, încetinirea ritmului de creștere economică în acest an va influența și evoluția pieței imobiliare, deși performanța economică a țării noastre este estimată a fi mai bună decât în majoritatea țărilor din UE.

Economie cu potențial ridicat de creștere

Implementarea unor reforme structurale majore în domenii precum mobilitatea forței de muncă sau educație ar debloca un potențial de creștere suplimentară, cu un efort destul de mic, potrivit consultanților Colliers International

Impact neutru al contextului extern

În afară de evoluțiile interne, există schimbări pe plan extern, cum ar fi Brexit-ul, noile politici economice şi comerciale ale SUA, tensiunile geopolitice în creștere, incertitudinile din zona euro sau încetinirea economiei Chinei. Însă contextul extern va avea un impact neutru asupra creşterii economice estimate pentru România în 2020, potrivit consultanților Colliers International.

Cel mai bun an pentru investițiile imobiliare din România post-criză

Există deja tranzacții de birouri care ar putea fi finalizate în curând, în valoare totală de peste 600 milioane euro, inclusiv tranzacția de 300 milioane euro prin care Nepi Rockcastle a vândut portofoliul de birouri către AFI Europe, semnată deja dar nefinalizată în 2019.

Totodată, segmentul industrial și cel de retail au evoluții pozitive, însă cu limitări la nivelul ofertei. În ceea ce privește tendințele, consultanții Colliers estimează consolidarea subsegmentelor de piață, de la clădirile de birouri clasă A, către abordări cu valoare adăugată și reconversii ale clădirilor existente.

Investițiile imobiliare comerciale din România au atins un grad de maturitate crescut, principalul diferențiator rămânând calitatea, atât în sectorul industrial, unde există o concurență mare, cât și în cazul clădirilor de birouri, unde tot mai mulți investitori sunt interesați de obținerea certificărilor “verzi”.

Chiriașii dictează regulile pe piața de birouri din București

Această tendință devine din ce în ce mai vizibilă în 2020, estimându-se o rată de neocupare de 12-13%. Dezvoltatorii vor livra aproximativ 700.000 metri pătrați de spații de birouri în următorii doi ani, reprezentând aproape un sfert din stocul actual.

Creșterea costurilor de construcție și a celor cu amenajarea spațiilor cu aproximativ 25-30% influențează deciziile companiilor de a se reloca, apreciază consultanții Colliers International.

Creșteri în zona spațiilor industriale și logistice

Având în vedere că stocul de aproximativ 4,6 milioane metri pătrați de spații logistice şi industriale moderne din țară este la jumătate față de cel din Cehia și de patru ori mai mic decât cel din Polonia, se prefigurează creșteri în acest segment.

Aproape jumătate de milion de metri pătrați de noi spații pentru depozitare ar putea fi gata, ceea ce înseamnă că România va atinge pragul de 5 milioane metri pătrați de spații moderne de depozitare în 2020.

Mall-urile se combină cu spațiile de birouri

Proprietarii centrelor comerciale se vor focusa pe îmbunătățirea experienței clienților, îndeosebi pe partea de agrement. În 2020, dezvoltatorii vor căuta asocieri: noile mall-uri se vor construi în zone reputate de birouri sau vor avea propriile componente de birou sau rezidențial atașate.

De asemenea, apariția spațiilor de birouri partajate în centrele comerciale este o opțiune atractivă. În ceea ce privește segmentul de retail, va continua expansiunea în orașele mici și mijlocii, unde există deficit de spații moderne de retail.

Segmentul rezidențial încetinește

2019 a fost un an record pentru numărul de unități rezidențiale noi, dar este puțin probabil ca acest trend să se mențină și în 2020, lucrările de construcție fiind estimate a încetini spre sfârșitul anului. Dar atâta timp cât economia are o evoluție ascendentă, consultanții Colliers International se așteaptă ca prețurile să crească moderat comparativ cu anul precedent, însă sub ritmul de creștere a salariilor.

Cerere temperată pe piața terenurilor

În acest moment nu sunt prefigurate anunțuri pentru noi proiecte de anvergură, 2020 estimându-se a fi un an echilibrat, însă puțin probabil să concureze cu volumele tranzacțiilor perioadei 2017 – 2019.

Românii stabiliți în străinătate se gândesc să se întoarcă acasă

În acest context, balanța migrării ar putea să înceapă să se echilibreze iar o altă tendință pozitivă este aceea că marile orașe regionale din România se află încă pe o cale de convergență rapidă.

Oportunități pe infrastructură

Dincolo de anul 2020, următorii trei ani post-electorali reprezintă o oportunitate pentru promovarea reformelor structurale, de la îmbunătățirea sistemelor de sănătate și educație și până la realizarea unor progrese majore privind infrastructura, apreciază consultanții Colliers International.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: