Stiri

BASF România anunță câștigătorii competiției „Povești cu vinuri românești” dedicată cramelor mici și mijlocii

23 mai 2022 5 min

BASF România anunță câștigătorii competiției „Povești cu vinuri românești” dedicată cramelor mici și mijlocii

Reading Time: 5 minute

BASF Agricultural Solutions România, unul din cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor, anunță câștigătorii celei de-a 7-a ediții a concursului „Povești cu vinuri românești”.

Competiția, dedicată viticultorilor mici și mijlocii din toată țara, cu suprafețe cultivate de până la 100 de hectare, s-a desfășurat în perioada 02 martie – 12 mai 2022, în patru etape naționale, asociate marilor regiuni viticole din România. De asemenea, concursul a inclus, pe lângă competiția dedicată vinurilor, și una dedicată etichetelor.

În cadrul celor patru etape regionale pentru zonele Moldova, Muntenia și Dobrogea, Oltenia, Banat și Transilvania, degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), au desemnat cele 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze).

U6A4367

Finala națională, ce a avut loc la jumătatea lunii mai, a cuprins, astfel, 36 de vinuri, din care au fost selectate, de către același juriu, cele mai bune pentru fiecare categorie.

Detalii înscrieri și declarații Povești cu vinuri românești

Astfel, pentru ediția curentă, câștigătorul primului loc a fost Crama Minciună Lică – Sauvignon Blanc, 2021, sec, pentru vinuri albe. În ceea ce privește vinurile roșii, prima poziție a fost ocupată de Crama Daiconi – Merlot, 2018, iar primul clasat la categoria vinurilor roze a fost Crama Trittera – Cabernet Sauvignon, 2021, sec.

cel mai bun vin roșu la Povești cu vinuri românești 2022

„Anul acesta, concursul nostru a atras în competiție 354 de vinuri de la 96 de crame. Numărul mare de vinuri, dar și de crame, ne confirmă, o dată în plus, că „Povești cu vinuri românești” este un eveniment apreciat de către producătorii de vin din România și, mai mult de atât, rămâne un sprijin pentru dezvoltarea sustenabilă a acestora”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.

Potrivit datelor companiei, în cele șapte ediții ale competiției „Povești cu vinuri românești” au fost înscrise în total 2.381 de vinuri, aparținând unui număr de 730 de crame. În cadrul tuturor edițiilor au fost degustați peste 6.000 de litri de vin de către 210 de membri ai juriului specializat. În același timp, totalul premiilor oferite de companie în toți acești ani a depășit 105.000 euro.

etichetă câștigătoare Facebook

Fiind parte a acestui proiect încă de la început, am observat o evoluție alertă a industriei de profil din România, atât în ceea ce privește calitatea tot mai ridicată a vinurilor, cât și numărul din ce în ce mai mare de crame, mai ales în rândul celor mici și mijlocii.

Este un lucru extrem de benefic pentru acest segment, cu un potențial major de creștere, deoarece competiția este cea care îi determină pe producători să fie tot mai atenți la procesul de fabricație și să investească în tehnologii de ultimă generație, dar și în soluții care să le ofere culturi sănătoase și, în final, un vin de calitate. În plus, mă bucură să văd crame mici, aflate la început de drum, care se situează pe primul loc în astfel de concursuri”, a declarat Georgel Costache, Vicepreședinte ADAR și Președinte al Juriului Povești cu vinuri românești.

Potrivit afirmațiilor sale, organizarea concursului de către BASF și prezența a tot mai multe crame de dimensiuni mici confirmă tendința de dezvoltare a business-urilor vini-viticole de tip boutique din piață, dar și schimbarea gusturilor consumatorilor, care sunt în căutarea de vinuri proaspete, fine, cu personalitate, punându-se accent atât pe gust, cât și pe modul de prezentare la raft.

etichetă câștigătoare juriu specializat

În ceea ce privește mecanismul de jurizare al competiției, comisia formată din membri ADAR utilizează, pentru fiecare ediție a concursului, normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV). Toate tipurile de vin sunt analizate ”în orb”, iar ordinea degustării se respectă cu strictețe – întâi se evaluează vinurile albe, urmate de cele roze și apoi de cele roșii.

Dincolo de competiția jurizată de membri ADAR, „Povești cu vinuri românești” a cuprins și o componentă în cadrul căreia vinurile ce au intrat în finală au fost degustate de influenceri renumiți pe plan local, precum: Cabral Ibacka, Vlad Petreanu, Andra Nistor, Cristian China Birta și Alex Dona. Câștigătorii acestei jurizări au fost Crama Minciuna Lică – Tămâioasă Românească, demisec, 2021, la categoria vinuri albe,  Crama Hamangia – Cabernet Sauvignon, demisec, 2021, la categoria vinuri roze, și Crama PFA Stegariu F. Florin – Fetească neagră, dulce, 2020, la categoria vinuri roșii.

Potrivit BASF Agricultural Solutions România, faptul că producători mici, precum Crama Minciună Lică, cu o suprafață cultivată de sub 5 ha, au reușit performanța de câștiga mai multe premii în cadrul aceleiași competiții confirmă, o dată în plus, tendința acestora de a investi constant în perfecționarea procesului de fabricație și în creșterea calității vinurilor pe care le produc.

Cel mai bun vin alb la Povești cu vinuri românești

Cea mai frumoasă etichetă de vin

Dincolo de concursul dedicat vinurilor locale, BASF Agricutural Solutions România a integrat și o competiție dedicată etichetelor de pe sticlele de vin, desfășurată pe două paliere. Pe de o parte, fanii paginii de Facebook a companiei au putut vota cea mai atractivă etichetă. Pe de altă parte, un juriu alcătuit din specialiști în domeniul advertising-ului a ales eticheta cu cel mai frumos design.

„Noi credem cu tărie că vinul românesc are potențialul de a deveni o experiență completă, începând, desigur, de la gust, dar integrând și designul de produs. În contextul schimbărilor rapide în percepția consumatorilor, povestea din spatele brandului contează din ce în ce mai mult, iar cramele trebuie să se concentreze pe prezentarea acesteia încă de la crearea ambalajului”, a mai spus Mario Tomšić.

Eticheta câștigătoare în cadrul competiției desfășurate pe pagina de Facebook BASF a fost cea a vinului Începuturi, Riesling Italian, Moșia Domnească, Panciu.

U6A1829

În ceea ce privește competiția jurizată de profesioniști cu experiență dovedită – Liviu Țurcanu (Creative Director, Mercury360 Communications), Alex Mălăescu (Creative Partner, Long Shot), Joaquin Bonilla – (Creative Consultant pentru branduri premium), Gelu Florea (Senior Art Director, Godmother) și Cezar Necula (Senior Art Director/ Founder, Kingstag Studio) – eticheta câștigătoare a fost desemnată cea aparținând vinului Taine – De ești năzdrăvană – Moșia Domnească, Panciu.

Faptul că același producător a câștigat ambele competiții dedicate etichetei, subliniază tendința cramelor din România de a fi din ce în ce mai atente la percepția clientului și de a se adapta la noile tendințe ale pieței. Investiția într-o imagine de calitate pune în valoare produsul și aduce un aflux de clienți noi, care sunt în căutare nu doar de vin de calitate, ci și de povești ce stau în spatele acestuia. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: