Marketing Stiri

Ce fac romanii cu pliantele din cutiile postale?

18 dec. 2014 2 min

Ce fac romanii cu pliantele din cutiile postale?

Reading Time: 2 minute

Pliantele primite in cutiile postale sunt citite cu atentie de 59% dintre romani, conform celui mai recent studiu referitor la consumul de publicitate neadresata, realizat de Asociatia Europeana de Publicitate in Cutiile Postale (ELMA), in 22 de tari europene, printre care si Romania. In Romania, 86% dintre gospodarii primesc saptamanal cel putin un pliant si in 86% dintre gospodarii, pliantele sunt rasfoite de cel putin doi membri ai familiei.

Femeile citesc pliantele primite in cutiile postale intr-o proportie mai mare decat barbatii (62% fata de 56%). In segmentul de varsta 18-24 ani, 59% citesc cu atentie pliantele distribuite in cutiile postale, iar in segmentul de varsta 45-54 ani se afla cei mai multi utilizatori de pliante promotionale (68%). Procentul celor care au declarat ca ignora pliantele din cutiile postale este de doar 7%.

Un procent de 89% dintre persoanele intervievate au declarat ca au cumparat cel putin o data prin intermediul internetului, ca urmare a pliantelor distribuite in cutiile postale. Dintre acestea, 29% au tastat direct adresa site-ului de e-commerce, 11% au utilizat un URL scurt (daca acesta a fost mentionat), 53% au folosit un motor de cautare si doar 5% au scanat un cod QR, atunci cand le-a fost furnizat.

Potrivit studiului, 59% dintre romani sunt convinsi ca prin intermediul materialelor distribuite neadresate primesc informatii despre oferte promotionale la care altfel nu ar avea acces. De asemenea, 68% dintre respondenti doresc sa fie informati despre ofertele din zona lor de proximitate.

Studiul a mai relevat ca pliantele distribuite in cutiile postale reprezinta principala sursa de informare despre ofertele din magazine, depasind TV-ul si publicitatea online. La intrebarea „Ce mijloace de informare preferati?”, publicitatea prin pliante in cutiile postale a intrunit 67% din preferintele romanilor, depasind publicitatea online (57%), precum si televiziunea (53%). Urmeaza emailul (46%), panotajul (42%), publicitatea in presa (36%) si radioul (26%).

Studiul ELMA a fost realizat de catre agentia britanica de cercetare de piata Toluna, pe un esantion reprezentativ de 500 de subiecti, femei si barbati cu varsta peste 18 ani, din toate zonele geografice urbane ale Romaniei. Fondata in octombrie 1990, The European Letterbox Marketing Association (ELMA) este o alianta formata din companii experimentate in distributia de pliante in cutiile postale, la nivel paneuropean.

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: