Analize

Ce vinuri beau românii?

Reading Time: 3 minute

1000 de producători de vin cu peste 2000 de branduri vând doar 5% din volumul pieței de bere, dar cu circa 30% din valoarea acesteia, arată cel mai nou studiu local – Nielsen Wine Consumers’ Insights. 

Ce vin se bea în România?

Conform datelor monitorizate în retail de Nielsen România, 60% din piața totală de vin este reprezentată de vânzările de vin alb și 30% vin roșu. Conform declarațiilor consumatorilor, principalul criteriu de alegere a vinului este gustul.

Cine sunt consumatorii de vin?

Bărbați, 35+ cu venit peste medie – acesta este segmentul ce tinde să aibă o pondere mai mare în rândul celor numiți ”heavy wine consumers”, cei care beau vin de mai mult de zece ori pe lună. Totuși, cei care beau mai rar sunt și cei care sunt inclinați să investească mai mult într-un vin premium.

Când aleg românii un vin mai scump?

Majoritatea respondenților au declarat că aleg un vin mai scump mai ales în ocazii legate de business, în care ies cu colegii sau clienții.

Conform datelor Nielsen Retail Audit, 22% din totalul vânzărilor de vin în retail sunt la sticla de plastic, așadar în segmentul Economy. 50% din respondenți declară că la ultima achiție au plătit între 15 și 25 de lei pe litru.

Ocazii

O treime din respondenți /respondente aleg să bea vin după ce termină sau chiar în timp ce fac treburi prin casă. Însă, pentru această ocazie de consum, de cele mai multe ori este ales un vin cu un preț mediu. Vinul este o alegere personală, preferința restului familiei este mult mai jos ca factor în decizie față de alte categorii cum ar fi bauturile nealcoolice.

Cum se pot impulsiona vânzările de vin?

Vinul este încă o piață în dezvoltare dacă ne uităm la datele oficiale. În România se consumă 20 de litri/capita pe an*, în timp ce în Franța, țara în top 3 ca și consum de vin per capita, consumul este mai mult decât dublu. (*Sursa: INS, Consum vin per capita România, 2017)

Băutorii de vin sunt și băutori de bere: 40% din cei care au baut vin în ultimele trei luni au declarat că beau și bere, cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână.Vinul și berea înseamnă lucruri diferite pentru consumator. Berea este percepută ca o băutură pentru toată lumea și toate ocaziile, cu un preț convenabil. Vinul este asociat deseori cu masa, dar și cu ocaziile de sărbătoare. 

Principala barieră în a alege mai des vinul în locul altor băuturi este lipsa de cunoaștere în ce privește potrivirea cu o anume ocazie sau anumite feluri de mâncare. 53% din respondenți afirmă că plănuiesc să își cultive cunoștințele necesare alegerii corecte a unui vin, însă învățarea este un proces ce presupune o investiție de timp și efort.

Cercetarea s-a realizat pe un eșantion de 800 respondenți (70% bărbați și 30% femei), reprezentativ la nivel total urban. Datele au fost colectate în luna mai, prin chestionar online autoaplicat.

Foto: © Yap Kee Chan Dreamstime.com

Loredana Sandulescu

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

o zi ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

o zi ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

2 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

2 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

2 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

2 zile ago