Business Companii Stiri

Cifra de afaceri Sinteza Oradea, în creștere cu 80%

2 sept. 2021 2 min

Cifra de afaceri Sinteza Oradea, în creștere cu 80%

Reading Time: 2 minute

Sinteza Oradea, companie cu capital românesc care activează în industria chimică, raportează pentru primul semestru al lui 2021 profit, pentru prima dată în ultimii cinci ani. Astfel, compania a realizat în primele șase luni ale anului, un rezultat EBITDA de aproximativ 461.000 euro și un profit net de circa 227.000 euro.

Până la finalul anului, compania anticipează o cifră de afaceri de cca 8,2 milioane euro, în creștere cu aproximativ 80% față de 2020.

Impactul pandemiei

Pierderile înregistrate anii trecuți au fost datorate, pe de o parte restrângerii, după 2007, a activității companiei, mai ales din cauza reglementărilor de mediu, cât și anumitor limitări tehnologice și condiționări de piață.

Pandemia a influențat atât negativ activitatea companiei, prin fluctuațiile de personal, fiind necesare eforturi de organizare pentru acoperirea pozițiilor productive, cât și pozitiv, prin accesul limitat pentru o perioada, al concurenței asiatice pe piața europeană, timp folosit de Sinteza pentru consolidarea relațiilor cu clienții.

Astfel, Sinteza Oradea a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane euro și prognozează pentru anul 2021 o creștere de circa 80%, până la 8,2 milioane euro, în condițiile în care prețurile materiilor prime au crescut cu mai mult de 100% față de finalul anului trecut, iar fabrica a fost oprită în 2020, pentru 2 luni.

Rezultatele pe care le anunțăm sunt un efort de echipă. Am construit pe direcțiile începute în ultimii ani și am știut cum să gestionăm creșterea cererii din piață, luând măsurile necesare pentru a asigura continuitatea producției și ulterior pentru a spori marja comercială prin creșterea ponderii clienților europeni și a end-userilor, precum și către asigurarea fluxului de numerar necesar susținerii acestor masuri.

În continuare, Sinteza studiază posibilitatea de a dezvolta parcul industrial pe platforma existentă, iar în zona de producție analizează posibilitatea să acceseze piețe de desfacere noi și să dezvolte produse adiacente ”, a declarat Tudor Stoia, Director General Sinteza Oradea.

Piața europeană

Sinteza Oradea are o cotă de circa 10% din piața europeană de acid benzoic. Aproximativ 70% din producția Sinteza este vândută în principal în Europa de Vest (Germania, UK, Franța), dar are parteneri și în Turcia, Rusia, Ucraina și Israel. Clienții finali ai companiei sunt producătorii, de plastifianți, vopseluri, caucic și alte aplicații industriale.

Am încredere că rezultatele Sinteza își vor urma cursul ascendent, iar managementul companiei va avea succes în redresarea Sinteza. Avem oamenii potriviți la locul potrivit și contextul economic mondial poate fi favorabil evoluției companiei. Vorbim de o companie cu tradiție, una dintre cele mai mari companii din judeţul Bihor și mă bucur că asistăm la conturarea unei noi povești de succes pentru aceasta.” a declarat Alexandru Savin, Investment manager ROCA Investments și președintele Consiliului de Administrație Sinteza Oradea.

Provocările pieței

În mod neașteptat, principalele provocări din prezent provin mai degrabă din asigurarea materiei prime pentru producție, decât din ajustarea la cerințele clienților. În plus, asemenea multor operatori, compania se confruntă cu majorările abrupte ale costurilor cu energia, în condițiile în care procesul de productie are un consum mare de energie.

Sinteza este o companie cu un istoric bogat, fiind înființată în 1905 și funcționând de atunci neîntrerupt în diverse structuri. În 1954 a devenit intreprindere de stat, iar din 1990 s-a organizat ca societate pe acțiuni.

Sinteza Oradea este listată la Bursa de Valori București din anul 1997, cu simbolul bursier STZ.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: