Interviuri

Un HR de închiriat

18 nov. 2021 3 min

Un HR de închiriat

Reading Time: 3 minute

RightFIT România, o agenție de recrutare propune o soluție inedită pentru piața de resurse umane: un serviciu prin care companiile mici și mijlocii pot închiria un om de HR care să îi ajute în procesele de recrutare.

Ioana Petrea, Managing Partner, RightFIT România ne-a vorbit despre cum funcționează noul serviciu propus de agenția de recrutare

Propuneți o abordare inovatoare pentru piața de HR din România: un HR de închiriat. Ne puteți spune câteva cuvinte despre cum a luat naștere ideea din spatele acestui concept și cu ce este diferit de serviciile unei firme „clasice” de recrutare sau de un HR intern?

Ideea a apărut din dorința de a ajuta să poată susține un proces de recrutare corect și acele companii care erau în căutare de oameni, nu aveau HR intern și nu ar fi avut buget de recrutare pentru un success fee către o agenție de recrutare. Tendința era că acele companii să renunțe să lucreze cu o agenție din cauza costului, ajungând să recruteze ei singuri, de multe ori din păcate, fără să poată filtra corect candidații. Știm cu toții că te costă mai mult un om nepotrivit.

Diferența față de recrutarea prin success fee este că în cazul Borrow HR, căci așa se numește în agenția noastră acest serviciu, este că recrutezi prin canalele companiei client, nu prin resursele sau canalele agenției.

Fix ca și cum ai fi HR-ul lor intern, doar că este un HR senior, cu ani experiență în spate. Postezi anunțul, suni candiați, îi chemi la interviu, tot procesul. Nu accesezi însă, în tot acest demers, canalele de recrutare ale agenției, ci lucrezi doar cu aplicanții la jobul clientului tău.

Ce companii aleg să închirieze un HR și care sunt principalele beneficii pe care le au companiile care închiriază astfel un om de resurse umane și cu ce servicii îi poate ajuta HR-ul închiriat?

Companiile mici și mijlocii, cum spuneam și mai devreme, care fie nu au HR intern, fie nu au buget să externalizeze recrutarea. Principalul beneficiu este că se ocupă de selecția oamenilor potriviți companiei un om specializat în recrutare. Apoi, costul redus în raport cu recrutarea prin success fee.

Borrow HR este un HR de împrumut, care te ajută să recrutezi. Nu intră aici zona diagnozei organizaționale sau construcție de KPI și fișe de post. Mai poate intra partea de assessment și evaluare de competențe profesionale.

Angajatorii întâmplină dificultăți în identificarea și atragerea celor mai buni angajați. Cum poate ajuta un HR de închiriat la îmbunătățirea procesului de recrutare și la retenția celor mai buni angajați?

Sprijină procesul de recrutare prin simplul fapt că anunțul și întreaga campanie de recrutare este gândită de un specialist. Apoi, legat de retenție, este important să nu uităm că retenția unui angajat se construiește încă din procesul de recrutare. Contează enorm tipul de relație care se construiește încă de la început. Câtă încredere are în angajator viitorul coleg, ce bonding se creează cu recruiterul și așa mai departe. Toate aceste elemente, dar nu numai, sunt niște ingrediente esențiale în decizia lui de a rămâne sau nu în companie, deci implicit impactează sau sprijină retenția.

Ioana 1

Estimările arată că, în următoarea perioadă, angajații care vor lucra de acasă sau în regim hibrid nu vor fi tocmai puțini ceea ce înseamnă că angajatorii vor miza pe eficientizare. Ce planuri aveți pentru acest concept în condițiile în care un astfel de serviciu va avea un potențial uriaș în noua realitate din piața muncii?

Modul în care noi am structurat acest serviciu dă acces angajatorului într-un fișier actualizat în timp real. Asta înseamnă că pe toată perioada derulării procesului de recrutare, clientul nostru vede un status update al toți candidaților contactați. Deci pentru noi, fie că lucrăm din agenție sau de acasă, este fix același lucru. Această modalitate de a da acces companiei angajatoare în fișierele noastre de lucru aferente proiectului sau eficientizează mult comunicarea dintre noi pe proces de lucru.

Cum a schimbat pandemia piața de resurse umane din România și cum vedeți că va arata aceasta în perioada post-pandemie? De ce?

A crescut în mod paradoxal cererea din partea angajatorilor, iar în opinia mea, candidații au devenit mult mai selectivi. Din nou aș spune că poate părea paradoxal. Într-un fel, mi s-a părut fascinant cum unele companii care excludeau vehement ideea lucratului remote au fost nevoite să facă asta în pandemie, au observat apoi că se poate și astfel și acum funcționează doar așa și nu mai vor înapoi la birou.

Sunt unele lucruri care vor rămâne întipărite în „memoria angajaților” și post-pandemie. Sunt de părere că dacă înainte lucratul remote era un privilegiu pentru oamenii din IT, ei bine, acum, cred că nu doar a devenit subiect serios dezbătut în interviuri, însă va deveni o normalitate. Mi-e greu spre imposibil să cred că vom reveni la 100% zile lucrate de la birouri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: