Stiri Antreprenori Business Companii Tech

Comunitatea TechAngels a investit peste 5,5 milioane de euro, în scădere cu 36% față de 2021

14 feb. 2023 2 min

Comunitatea TechAngels a investit peste 5,5 milioane de euro, în scădere cu 36% față de 2021

Reading Time: 2 minute

Investițiile cumulate, realizate de membrii TechAngels, cea mai mare rețea de investitori de tip angel din România, în cursului anului 2022, s-au ridicat la 5,679 milioane de euro, din care 1,023 milioane au fot investiți în ultimul trimestru. Suma reprezintă o scădere cu 36 % fată de anul record 2021, când investițiile au fost de aproape 9 milioane de euro, dar înregistrează o creștere cu 41% față de 2020.

„Analiza datelor pentru întreg anul confirmă impactul războiului din Ucraina asupra sentimentului general al pieței. Trimestrul întâi al anului anunța un posibil nou an record, investițiile depășind 2,5 milioane de euro dar, din păcate, starea de incertitudine și presiunile economice care au urmat declanșării conflictului au dus la o încetinire a ritmului de investiții. Este de remarcat și faptul că impactul pandemiei se resimte și el, în continuare. Una din explicațiile posibile pentru numărul mai mic de noi soluții finanțabile este, printre altele, faptul că  în timpul pandemiei o parte dintre echipe au fost descurajate sau nu au mai putut să se dezvolte cum și-ar fi dorit” – arată Mălin-Iulian Ștefănescu, Președintele TechAngels.

Investiții în 17 startup-uri

20% din totalul membrilor TechAngels au investit în 2022 sume până în 25.000 de euro, 15% sume între 25.000 și 100.000 de euro, 10% au investit între 100.000 și 150.000 de euro și 8% sume peste 150.000 de euro, restul optând să nu investească în acest an.

Cei 129 de membri ai TechAngels au evaluat de la începutul anului peste 150 de startup-uri, din care au întâlnit în pitch 100 și au ales să investească în 17 dintre acestea. Investițiile realizate au fost fie directe, fie prin intermediul fondurilor de investiții sau al platformelor de investiții.

În total, TechAngels a contribuit cu peste 35 de milioane de euro la dezvoltarea ecosistemului tech local, în perioada 2017-2022.

Obiective pentru 2023

Pentru acest an, aproximativ 50% din membrii TechAngels au declarat că își vor menține strategia de investiții orientată către susținerea startup-urilor în care au făcut deja investiții și spre startup-uri noi cu un produs minim viabil stabil și cu o minimă confirmare în piață/tracțiune.

În privința sfaturilor pe care membrii comunității le consideră importante pentru startup-uri și investitori, din sondajul intern realizat de TechAngels, se desprinde ideea ca startup-urile să aibă curajul unor soluții noi, să evite soluțiile de tip meme. Pentru investitori, sfatul ar fi ca aceștia să își facă conștiincios due dilligence și să nu “stea degeaba pe cash”, în sensul unei deschideri mai mari către noutăți.

Activitatea membrilor din 2022 a inclus și sesiuni dedicate startup-urilor din Ucraina și pitch-uri la nivel european, în cadrul Business Angels Europe, una dintre rețelele europene din care TechAngels face parte.

În privința soluțiilor propuse, în topul anului 2022 au fost soluțiile pentru zona financiară, de la neo-bănci la soluții de management financiar (aprox. 11%), urmate de cele pentru segmentul sănătate (7%), cu diverse platforme de programare și asistență medicală, market place-uri specializate și soluții de tratament. Pe locul trei au fost soluțiile pentru HR (6%) – automatizarea recrutării, onboarding-ului, training, loializare”- detaliază Mălin Ștefanescu.

Tipul de soluții propuse este dificil de încadrat într-o singură categorie având în vedere faptul că există soluții combinate B2B și B2C, soluții care integrează și hardware specializat sau care adresează nevoile pe orizonatală, pentru mai multe industrii sau operațiuni. Acestora li se adaugă soluțiile pentru publicul larg, pe segmente, cum sunt viață activă/sport, asistență pentru administrarea casei și familiei, entertainment-muzica, ticketing, video etc.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: