Ultimul CEO

Mihnea Rădulescu a venit la conducerea UPC România cu puțin timp înainte de anunțul Liberty Global privind vinderea mai multor filiale ale companiei către Vodafone, inclusiv cea din țara noastră. Am discutat cu el despre modul în care se va desfășura businessul operatorului până la finalizarea tranzacției, dar și despre exportul de top management românesc în cadrul grupului american de telecomunicații.

Cât de diferită este sarcina unui CEO aflat într-o situație precum cea în care vă aflați, după anunțul tranzacției Liberty Global – Vodafone?

Mandatul meu la conducerea UPC România nu există din cauza acestei tranzacții, numirea mea fiind înainte de anunț. Este important totuși să vorbim puțin despre procesul de achiziție, într-o astfel de situație sunt tot felul de procese de transfer. Tranzacția este una foarte mare și implică mai multe companii din mai multe țări (Germania, Cehia, Ungaria și România), aceste companii sunt puse la pachet. În orice astfel de situație, tranzacția trebuie aprobată de autoritățile competente pentru a preveni crearea unui player dominant prin fuziunea entităților respective, și asta în fiecare țară. Având în vedere magnitudinea acestei tranzacții, acest pachet de aprobare nu se mai duce către autoritățile din fiecare țară, ci la Comisia Europeană, care, în colaborare cu autoritățile locale, face această investigație, această analiză, pentru o perioadă esti­mată de noi la 12 luni. Sunt patru piețe foarte diferite una de alta, în fiecare din aceste țări companiile au o poziție diferită, complexitatea e mare, în sfârșit, va fi o analiză minuțioasă. Dacă decizia va fi una favorabilă, ar însemna momentul în care tranzacția ar putea fi înfăptuită, iar Vodafone poate să înceapă să preia fiecare dintre companiile respective, în fiecare țară, și să demareze un proces de integrare. Până la momentul în care CE vine cu această decizie, cele două companii acționează în piață absolut independent, fără niciun fel de colaborare de business. De asemenea, în această perioadă noi trebuie să acționăm în piață și să ne comportăm și față de angajați, și față de clienți, și față de parteneri ca și cum nimic nu s-ar schimba. Sigur că această tranzacție există, nu putem să rupem din context, însă până în momentul în care avem o decizie din partea autorităților de reglementare europene businessul nostru nu se schimbă.

Dar motivațional, pentru angajații UPC România, cum procedați acum?

Plecând de la premisa că UPC și Vodafone sunt două companii destul de complementare și că playerul rezultat din tranzacția aceasta va fi unul convergent (fix și mobil), e greu de spus dacă angajații sunt mai puțin motivați sau mai motivați ca înainte. Sigur că noi știm și discutăm cu angajații zi de zi lucrurile acestea și dorim ca ei să continue să fie motivați sau și mai motivați, dar credem că până la urmă această tranzacție este fundamental un lucru benefic pentru piață și pentru clienții noștri. În viitor acest player rezultat din această integrare va fi mai puternic în piață și va putea sa aibă un succes mai mare decât au făcut cele două companii până în prezent.

Putem intui unul sau mai multe motive pentru care Vodafone a vrut să cumpere aceste filiale, dar de ce a dorit Liberty Global să vândă?

Chiar dacă gândul te duce imediat la bani, nu este un singur răspuns. A fost o tranzacție care are o însemnătate financiară foarte mare (18,4 miliarde de euro – n.r.). Liberty Global este o companie care a crescut în special prin achiziții în diverse țări, pe mai multe continente. Are un model de business diferit poate de al altor companii, e o companie “highly leve­raged”, adică împrumută foarte mulți bani dinspre investitori și folosește acei bani pentru a aduce valoare pentru investitori. Oportunitățile în zona de comunicații diferă: de la geografii unde există un ca­dru de reglementare mai strict, față de altele unde este unul mai puțin strict, la prețuri diferite și alte dimensiuni ale pieței. De-a lungul anilor am mai avut operațiuni din care Liberty Global a ieșit (în Australia, Japonia), ca să se concentreze pe geografii sau alte oportunități care au fost la momentul respectiv mai lucrative pentru investitori și acționari. Acesta este un motiv.

Dar nu singurul.

Exact. Un alt motiv este că în teleco­mu­nicații în general și în special în telecomunicații fixe scalabilitatea este extrem de importantă. Și când spun scalabi­litate putem să luăm un indicator extrem de simplu: nivelul de penetrare a rețelei fixe. Dacă în România sunt, să zicem, 7 milioane de case, asta nu înseamnă ca dacă noi acoperim trei milioane din cele șapte, avem și trei milioane de clienți. Înseamnă ca noi putem da serviciile noastre către 3 milioane de clienți, iar în interiorul celor 3 milioane ne luptăm cu competitorii care au și ei rețele acolo. Cu cât mai mare este rețeaua, cu cât mai mulți clienți/case poți accesa și cu cât mai mulți clienți poți avea, cu atât profitabilitatea și propensiunea către investiție sunt mai mari. Există niște costuri care rămân permanent fixe și, cu cât crești mai mult, veniturile și profiturile cresc în funcție incrementală. Dacă ne uităm la țările care sunt parte din tranzacția cu Vodafone (și mă refer acum în special la Europa de Est), nivelul de penetrare național se situează undeva între 40 și 50%. Este un nivel de penetrare bun, cu care poți lucra și crește, dar care la un moment dat e limitativ față de alți jucători, în special cei care vin dinspre foștii monopoliști, care au deja o acoperire mult mai mare, au venit practic cu această moștenire. Ca să poți concura cu asemenea player, trebuie să ai și tu scalabilitatea asta, care nu e tocmai ușor de făcut. Acesta e motivul pentru care UPC a investit atât de mulți bani și efort în ultimii patru ani în extinderea acestui footprint – în România s-au investit în jur de 200 de milioane euro în extinderea rețelei. Iar la un moment dat, creșterea și footprint-ul pe care poți să îl accesezi devin mai puțin productive decât cele pe care l-ai accesat de la început. Sunt zone din ce în ce mai rurale, urbane mici. Acesta este un alt motiv pentru care Liberty Global a considerat util să vândă. Și nu în ultimul rând, într-o piață în care convergența este atât de importantă, grupul are companii care nu sunt convergente, iar posibilitatea de a achiziționa un player mobil este destul de dificilă.

Cum explicați prezența mai multor top manageri români în cadrul grupului, proveniți de la UPC România?

Sunt mai multe elemente care concură la această situație. În primul rând spune ceva despre Liberty Global (ca număr de abonați, cel mai mare operator de cablu din lume), spune multe despre cultura companiei: competența este cea care contează. A luat oameni dintr-o piață care este destul de dură, cea din România, și în care Liberty poate nu face cei mai mulți bani, comparativ cu alte țări. Oameni care au dovedit că pot face performanță sunt duși în altă parte, tot așa cum și alte țări sunt furnizoare de talente în cadrul companiei. Din punctul meu de vedere, am văzut multe companii și am lucrat în multe țări, e un lucru foarte de apreciat pentru că până la urmă asta contează cel mai mult: competența. Acesta este un aspect. Al doilea este legat de mediul competitiv din România, dur și competitiv de foarte mult timp, spre deosebire de alte țări, în care duritatea mediului a început să se exprime de mai curând. Încă de acum zece ani sau mai bine, România a fost din perspectiva performanței rețelelor în primele cinci țări din lume (dacă ne referim la viteze). Acest lucru este și o consecință a acestei concurențe de care vorbesc, a mediului competitiv. Iar acest nivel de competență și ambiție cred că a fost și este recunoscut în interiorul grupului.