Business Companii Stiri Tech

Concedieri masive de personal la Nokia

23 iun. 2020 < 1 min

Concedieri masive de personal la Nokia

Reading Time: < 1 minut

Într-un mediu economic tot mai dificil, provocat de efectele pandemiei, producatorul finlandez de echipamente telecom, Nokia, se vede nevoit să demareze o nouă serie de concedieri. Dacă în 2019, concedierile la nivelul întregului grup telecom au ajuns la 5.000 de persoane, Nokia anunță acum concedierea a 1.233 de persoane din Franța. Este vorba de personal din cadrul filialei Alcatel-Lucent International, grup telecom preluat de finlandezi în 2015, pentru suma de 15,6 miliarde de euro.

În Franța, Nokia are peste 5.000 de angajați, iar dintre acești 3.600 lucrează în cadrul Alcatel-Lucent. Concedierile anunțate vizează inclusiv departamentul de R&D. La finalul lui 2019, Nokia avea la nivel global 98.322 de angajați.

„Trădați” de Intel

Într-o conferință desfășurată în Franța, CEO-ul Nokia, Rajeev Suri, a spus că printre deciziile de business care au afectat rezultatele financiare ale companiei în prima parte a acestui an se număra achiziția unor componente 5G „prea scumpe”, precum și întârzierea unor livrări de echipamente din partea unui partener strategic, respectiv Intel. 

Pe de altă parte, deși profitabilitatea companiei s-a îmbunătățit, anunțul privind reducerile de personal în cadrul departamentului de cercetare și dezvoltare reprezintă o altă problemă, având în vedere percepția pieței că Nokia a rămas în urma Huawei și Ericsson în ceea ce privește inovațiile în tehnologie 5G. De altfel, la sfârșitul lui 2019, Nokia fusese deja depășită de Ericsson și Huawei în legătură cu contractele globale pentru echipamente 5G.

Nokia este singura companie din grupul „celor cinci mari” (Cisco, Ericsson, Huawei, Nokia și ZTE) ale cărei investiții în R&D au scăzut semnificativ în ultimii doi ani, se arată într-o statistică lightreading.com, într-un top dominat de Huawei și Cisco.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: