Stiri Companii

CTP vrea să strângă 500 de milioane de euro prin obligațiuni verzi

23 feb. 2021 2 min

CTP vrea să strângă 500 de milioane de euro prin obligațiuni verzi

Reading Time: 2 minute

CTP continuă să obțină o tracțiune puternică pe piețele europene de obligațiuni după debutul din septembrie 2020. Pe 18 februarie 2021, grupul a emis cea de-a treia tranșă de obligațiuni verzi, în valoare nominală de 500 milioane de euro și o rată a cuponului de 0,75%, cu data de scadență de șase ani. Ca și în cazul primelor două emisiuni, această a treia obligațiune a fost, de asemenea, încheiată în cadrul Green Bond Framework, și face parte din strategia CTP de a emite doar obligațiuni verzi, ca urmare a angajamentului pe termen lung al companiei în domeniul sustenabilității. A treia emisiune de obligațiuni verzi crește suma totală pe care CTP a obținut-o prin emisiuni de obligațiuni la 1,55 miliarde de euro în ultimele cinci luni, având maturitățile în 2023, 2025 și, respectiv, 2027.

Obligațiunile CTP B.V. sunt evaluate la ratingul Baa3 (Stabil) și BBB- (Stabil) de către agențiile de rating Moody’s și S&P. Noua emisiune de obligațiuni a generat un interes puternic din partea investitorilor și a atras solicitări de la peste 150 de conturi instituționale, fiind suprascrisă de trei ori, depășind astfel valoarea de 1,7 miliarde EUR. Subscrierile au fost efectuate în principal de către administratori de active și asiguratori europeni care au achiziționat 80% din emisiunea de obligațiuni verzi, în timp ce băncile, dar și alți investitori luând fiecare câte 10%. Cei mai mulți investitori au o preferință puternică pentru obligațiunile verzi.

CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 5,8 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 96 de puncte strategice aflate în șapte țări. Pe lângă țara de origine, Cehia, CTP mai este prezent în Slovacia, Ungaria, Serbia, România și Polonia, iar, recent, compania a început să desfășoare operațiuni și în Bulgaria.

CTP se angajează să protejeze mediul înconjurător și să reducă emisiile de carbon. Grupul s-a implicat activ în acțiuni la scară largă de plantare și replantare a pădurilor în întreaga regiune. În plus, toate construcțile noi ale companiei au acoperiș cu panouri solare, grupul aflându-se în proces de certificare BREEAM a întregului său portofoliu din Europa Centrală și de Est.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 1.250.000 m² suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Ineu și Salonta.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: