Finanțe

Cu cât vor scădea transferurile de bani din străinătate în 2020 din cauza COVID-19

22 apr. 2020 2 min

Cu cât vor scădea transferurile de bani din străinătate în 2020 din cauza COVID-19

Reading Time: 2 minute

Transferurile de bani către țările cu venituri mici sau mijlocii pe cap de locuitor vor înregistra cea mai mare scădere din istoria recentă în 2020, ceea ce va adânci și mai mult criza economică din statele în curs de dezvoltare.

În România, transferurile de bani din străinătate (remittances) au fost de 7,2 miliarde de dolari în 2019, potrivit estimărilor Băncii Mondiale, plasând țara noastră pe locul trei în regiune, după Ucraina (15,8 miliarde de dolari) și Rusia (10,6 miliarde de dolari).

Banca Mondială estimează că, în 2020, aceste transferuri de bani, făcute în general de către imigranți către țările lor de origine, vor atinge anul acesta nivelul de 445 de miliarde de dolari, cu 19,7% mai puțin decât în 2019. Este drept că anul trecut aceste sume au atins un nivel record de 554 de miliarde de dolari.

„Aceste sume de bani reprezintă o sursă vitală de venituri pentru țările în dezvoltare. Recesiunea economică începută deja din cauza COVID-19 afectează grav capacitatea oamenilor de a trimite bani acasă și face cu atât mai importante eforturile de scurtare a perioadei de revenire a economiilor dezvoltate”, a declarat președintele Băncii Mondiale, David Malpass.

Cea mai mare scădere se va înregistra în Europa și Asia Centrală (minus 27,5%, până la 47 de miliarde de dolari), urmată de Africa subsahariană (minus 23,1%), Asia de Sud (-22,1%), Orientul Mijlociu și Nordul Africii (-19,6%), America Latină și Caraibe (-19,3%), Asia de Est și Pacificul (-13%).

În ciuda acestor scăderi importante, fluxurile de bani trimiși din străinătate vor deveni o sursă tot mai importantă de finanțare externă pentru țările cu venituri medii și mici pe cap de locuitor, cota lor în total acestor finanțări urmând să crească la peste 35%. În 2019, transferurile de bnai din străinătate au depășit în aceste țări valoarea investițiilor străine directe.

Pentru 2021, Banca Mondială estimează că valoarea transferurilor de bani din străinătate către țările cu venituri medii și mici pe cap de locuitor se va redresa, urmând să înregistreze o creștere de 5,6%, până la 470 de miliarde de dolari.

Anul trecut, în Europa și Asia Centrală, Ucraina a fost principala destinație a transferurilor de bani din străinătate, cu aproape 16 miliarde de dolari din totalul de 65 de miliarde de dolari transferați. Cele mai mari valori pentru transferurile de acest tip se înregistrează în Asia de Est și Pacific (147 de miliarde de dolari în 2019) și Asia de Sud (140 de miliarde de dolari anul trecut).

Ilustrație: © Tarikvision | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: