Analize Sustenabilitate

Cum și de ce să cumperi haine în mod sustenabil

24 apr. 2025 3 min

Cum și de ce să cumperi haine în mod sustenabil

Reading Time: 3 minute

Cum îți alegi hainele: te gândești la impactul asupra mediului? Verifici eticheta ecologică a UE? Hainele ieftine, purtate doar de două-trei ori, ajung la gunoi, alimentând munți de deșeuri textile, adică anual generăm peste 92 de milioane de tone de deșeuri textile – în fiecare secundă, un camion plin cu haine ajunge la groapa de gunoi sau e ars.

Deși producția de haine s-a dublat, le purtăm cu 36% mai puțin timp, atrage atenția Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor.

Modelul actual de producție și consum excesiv din industria modei și a textilelor generează probleme majore:

  • Fibrele sintetice din combustibili fosili contribuie la poluarea cu microplastice, afectând ecosistemele și sănătatea umană.
  • Hainele aruncate ajung frecvent în țările din Sudul Global, unde lipsa unor sisteme eficiente de gestionare a deșeurilor duce la poluare severă, incendiere și efecte negative asupra comunităților vulnerabile.
  • Peste 92 de milioane de tone de deșeuri textile sunt produse anual
  • Între 2000 și 2015, producția de îmbrăcăminte s-a dublat, însă durata de utilizare a hainelor a scăzut cu 36%.

În temeiul Directivei privind deșeurile aprobate de Parlamentul European în 2018, țările din UE sunt obligate ca până în 2025 să introducă colectarea separată a deșeurilor textile. Asta înseamnă că putem urmări la magazinele de unde achiziționăm haine dacă această directivă este implementată.

Strategia Comisiei conține și măsuri care contribuie la reducerea substanțelor chimice periculoase, cere producătorilor să își asume responsabilitatea pentru întreg lanțul de producție, inclusiv pentru deșeuri, și îi ajută pe consumatori să aleagă materiale textile sustenabile.

Uniunea are o etichetă ecologică a UE, pe care producătorii care respectă criteriile ecologice o pot aplica pe produsele lor, aceasta fiind garanția pentru uzul limitat de substanțe periculoase și o poluare redusă a apelor și a aerului.

Tot Asociația InfoCons ne informează că  în ultimele 12 luni  (martie 2024 – martie 2025 ) au fost emise la nivel european peste 150 de alerte pentru produse de îmbrăcăminte, textile și articole de modă. Dintre aceste produse, peste 7% reprezintă risc de mediu. 

Ce este eticheta ecologică a UE?

Cumpărăturile de astăzi pot fi o provocare. Sunt atât de multe produse încât este aproape imposibil să le faci distincție între ele. Pentru a ieși în evidență, multe mărci se promovează acum ca fiind ecologice sau își subliniază acreditările de mediu. Dar putem avea întotdeauna încredere în aceste afirmații?

Eticheta ecologică a UE promovează bunuri și servicii cu un impact redus garantat asupra mediului pe parcursul întregului ciclu de viață al acestora. Ajută consumatorii, comercianții cu amănuntul, întreprinderile și achizitorii să facă alegeri cu adevărat durabile. O etichetă în care poți avea încredere.

De ce să alegeți eticheta ecologică a UE?

  • Prezintă produse adevărate „verzi” cu un impact demonstrat asupra mediului, prevenind spălarea ecologică
  • Dă putere consumatorilor și achizitorilor să facă alegeri durabile
  • Stimulează afacerile responsabile, competitive și inovatoare
  • Acesta garantează conformitatea cu legislația nouă și viitoare privind proiectarea ecologică, etichetarea durabilă și afirmațiile ecologice
  • Permite actorilor de pe piață să contribuie la o economie circulară, neutră din punct de vedere climatic și curată
  • mai multe detalii, aici.

În martie 2025, au fost acordate 3.248 de licențe (din care România a primit 162) pentru 102.373 de produse (cuprinzând bunuri și servicii) pe piața Spațiului Economic European (SEE). (O licență se referă la un contract cu eticheta ecologică a UE care cuprinde unul sau mai multe produse atribuite în cadrul aceluiași grup de produse).

Un articol al Atelierului de Pânză (una dintre inițiativele de economie socială ale asociației Viitor Plus) arată că toate aceste cifre și recomandarea de a cumpăra sustenabil, urmărind eticheta ecologică a UE sunt importante pentru că:

  • industria modei este a doua cea mai poluantă industrie din lume, responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile globale de carbon și 20% din poluarea apelor industriale.
  • milioane de oameni sunt încă exploatați zilnic, în condiții inumane, doar ca noi să avem opțiuni variate în magazine. Un raport al Clean Clothes Campaign arată că mai puțin de 3% din prețul unei haine ajunge la muncitorii care o fabrică.

Fiecare dintre noi are puterea de a alege. Puterea de a spune „nu” hainelor care afectează negativ oamenii sau mediul. A cumpăra etic înseamnă să fim atenți, să ne punem întrebări, să ne pese. Poate înseamnă să alegem o singură piesă de calitate în loc de cinci ieftine. Să reparăm, să donăm, să refolosim.

Eticheta ecologică a UE poate fi un ghid de încredere în acest proces. E un semn că produsul respectă standarde clare de sustenabilitate. Alegând haine certificate, ne folosim alegerea ca formă de responsabilitate – față de natură, față de ceilalți și față de noi înșine.

Articole pe aceeași temă: