Analize BizRemote by certSIGN Companii

Cum se reinventează businessul de food delivery

16 apr. 2020 3 min

Cum se reinventează businessul de food delivery

Reading Time: 3 minute

Un model în plină expansiune, businessul de food delivery nu mai este cu accelerația turată la maximum ca înainte, însă nici nu se oprește. Cu câteva măsuri luate prompt, printre care livrarea fără contact, care devine noul standard în domeniu, afacerea merge mai departe.

După un an în care foodpanda.ro, cea mai mare platformă de food-ordering din România, a avut o creștere cu 300% a numărului de comenzi online de mâncare și numărul restaurantelor listate pe platformă s-a dublat față de anul de dinainte, cum se întrevede 2020 în contextul schimbărilor impuse de actuala criză medicală?

Fără a putea face deo­camdată o analiză a impactului pe termen lung asupra acestui business, direct dependent de industria HoReCa, puternic lovită în această perioadă, în momentul de față se poate spune că afacerea merge mai departe. Chiar dacă nu la același nivel ca înainte de pandemie, oamenii continuă să comande mâncare. Fluctuațiile în privința comenzilor plasate sunt deocamdată împrevizibile și nu mai au predictibilitatea unui business în condiții normale. “Nu am avut nici scăderi alarmante, dar nici creșteri semnificative”, explică situația Ale­xandru Ion, Head of Marketing la foodpanda. Ce a crescut în schimb este presiunea pe restaurantele care fac livrări. Din cauza stării de urgență s-au închis foarte multe restaurante și astfel cererea s-a redistribuit către restaurantele rămase deschise pentru delivery.

Ce are în plan foodpanda pentru perioada următoare?

“Vom continua să oferim un serviciu de livrare rapid și sigur din toate punctele de vedere”, spun reprezentații companiei, care a avut inițiativa eliminării taxei de livrare prin aplicarea voucherului STAU­ACASĂ. “Aceasta este prima dintr-o serie de inițiative menite să sprijine restaurantele și clienții care stau în izolare”, explică Alexandru Ion, Head of Marketing la foodpanda.

Imediat ce criza medicală provo­cată de noul coronavirsus a început să ia amploare și în România, ma­nagementul companiei a dispus o serie de măsuri de siguranță și a formulat recomandări de prevenție atât în atenția clienților aplicației, cât și a livratorilor sau restaurantelor par­tenere. Pe utilizatori i-a încurajat să aleagă plata cu cardul, iar pentru livratori a impus reguli sporite de igienă și măsuri de igienizare a genților acestora. Restaurantelor partenere le-a recomandat să predea comanda doar dacă livratorul are asupra sa geanta specială pentru transport și să sigileze comenzile, iar începând cu data de 20 martie a lansat opțiunea de livrare fără contact între livrator și client, aceasta devenind practic noul standard în industria de food delivery.

Un model de business în expansiune

Anul 2019 a însemnat pentru foodpanda.ro un an de expansiune la nivel național. Pe tot parcursul anului, compania și-a extins sau reconsolidat operațiunile în 8 noi orașe: Ploiești, Pitești, Baia Mare, Târgu-Mureș, Brăila, Craiova, Bacău și Galați. În prezent, platforma este operațională în in 24 de orașe și are înregistrate peste 2.300 de restaurante, reu­nind astfel opțiuni de mâncare pentru toate segmentele de clienți și pentru toate gusturile. Pe primele locuri în topul orașelor care au generat cele mai multe comenzi anul trecut s-au situat București și Cluj-Napoca,  urmate de Brașov, Timișoara și Iași. Iar la nivel național, timpul mediu de livrare a unei comenzi a scăzut semnificativ în 2019, ajungând la aproximativ o jumătate de oră, cu o treime mai puțin față de 2018. În topul preferințelor clienților se află în general lanțurile mari locale și internaționale, iar ca tendință a ultimilor ani se remarcă în mod deosbit dezvoltarea restau­rantelor de tip cloud kitchen, care nu au dine-in și operează exclusiv pe bază de livrare.

Niklas Ostberg Delivery Hero
Niklas Östberg, fondatorul Delivery Hero

La nivel internațional, foodpanda face parte din grupul Delivery Hero, ce operează mai multe branduri de delivery în peste 40 țări și este cea mai mare rețea globală de astfel de agregatori, excluzând China.

Bazele Delivery Hero au fost puse în Germania în 2011 de antreprenorul Niklas Östberg, care în mai puțin de un deceniu a reușit să crească businessul la nivelul la care este acum: peste 1.000 de comenzi pe minut, de care se ocupă aproximativ 22.000 de angajați în întreaga lume și o rețea de 500.000 de restaurante în peste 300 de orașe ale lumii. Compania are sediul central în Berlin, unde lucrează o echipă alcătuită din peste 1.300 de oameni. Sub numele de foodpanda, serviciul de livrare este prezent în 13 țări, printre care în România și Bulgaria.

Coșul mediu de cumpărături

Și în condiții normale, și în situații de criză, coșul mediu la foodpanda variază între 50 și 100 de lei. De asemenea, platforma are multe restaurante ce au un minim de comandă de 14,99 lei, deci nu este nevoie de coșuri de cumpărături foarte mari pentru a putea beneficia de serviciul de food delivery.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: