Stiri Sustenabilitate

De Ziua Europei, românii au acces la filme gratuite pe teme de mediu

9 mai 2025 3 min

De Ziua Europei, românii au acces la filme gratuite pe teme de mediu

Reading Time: 3 minute

În fiecare an, pe 9 mai, europenii sărbătoresc Declarația Schuman din 1950, o viziune curajoasă pentru pace și cooperare după războiul care a zguduit Europa. Propusă de ministrul francez de externe Robert Schuman, declarația a creat bazele a ceea ce astăzi a devenit Uniunea Europeană. Dacă fiecare țară își are propria zi națională, această zi reprezintă un moment împărtășit de noi toți – un moment de reflecție, adunare și celebrare a valorilor care ne unesc.

Pentru ca Ziua Europei să nu treacă neobservată, inițiative precum #MyEuropeDayOff propun să ne reimaginăm această zi – nu ca pe o zi obișnuită de lucru, ci ca pe o adevărată sărbătoare a identității europene. Să ne imaginăm muzica din mijlocul străzii, instalații de artă stradale, experiențe culturale și dialogul deschis. Ziua Europei ar trebui să fie un moment în care Europa prinde cu-adevărat viață.

EU Youth Cinema Green Deal Visual C EU Youth Cinema Green Deal

Ziua Europei, sărbătorită cu povești care ne unesc

EU Youth Cinema: Green Deal, proiect educațional susținut de UE, se alătură inițiativei pentru a face din 9 mai mult decât o zi obișnuită din calendar și invită pe toată lumea să ia parte la o experiență unică prin vizionarea a trei filme excepționale cu tematică de mediu. Fiecare dintre aceste filme este o fereastră către peisajele, valorile și comunitățile europene:

  • Lacul Merelor (Lake of Apples), Macedonia de Nord – un film despre legătura dintre oameni și natură în comunitățile din jurul Lacului Prespa, un loc al biodiversității, renaturării, tradițiilor și rezilienței.
  • Povești pe bicicletă în Vorarlberg (Bike Stories Vorarlberg), Austria – un scurt documentar atractiv și energizant despre cultura ciclismului din regiunea Vorarlberg. Filmul celebrează transportul sustenabil și modul în care comunitățile pot trăi în armonie cu mediul înconjurător.
  • Acasă (Home), Franța – O călătorie aeriană impresionantă deasupra a mai bine de 50 de țări, ”Acasă” expune frumusețea diverselor ecosisteme ale planetei, dar și pericolele create de distrugerea mediului. Este un apel puternic la conștientizare și acțiune.

Aceste filme nu doar cresc înțelegerea tinerilor pentru protejarea mediului, ci reflectă diversitatea, frumusețea și valorile comune ale Europei – pentru a sărbători ceea ce înseamnă cu-adevărat Ziua Europei. Toate aceste filme sunt disponibile gratuit, la adresa: https://tinyurl.com/EuropeDay2025

Uniți pentru un viitor mai verde

Întregul proiect este disponibil gratuit, datorită Creative Europe MEDIA și sponsorilor principali: Vienna Insurance Group, cu brandurile sale locale Omniasig Non-Life, Asirom și BCR Asigurări de Viață, Collecting Society for Audiovisual Media – VAM, Ministerul sloven pentru Administrație Publică și Cineplexx International, în calitate de partener exclusiv de cinema în 11 țări și în prezent în 33 de orașe, inclusiv București, Sibiu, Târgu Mureș și Satu Mare.

La Asirom, credem că viitorul se construiește prin educație, responsabilitate și acțiuni concrete. De aceea, susținem cu încredere inițiativele care formează conștiința ecologică a tinerilor și cultivă respectul față de mediu. Proiecte precum EU Youth Cinema: Green Deal reprezintă pentru noi o oportunitate de a investi în generațiile viitoare și de a contribui activ la un viitor sustenabil și echilibrat,” declară Mădălin Roșu, Președinte al Directoratului Asirom.

Cineplexx International este prezent în unsprezece dintre cele douăsprezece țări și contribuie la succesul acestui proiect extrem de inovator prin experiența sa relevantă în domeniul cinematografiei, strategii de marketing adaptate și o infrastructură de primă clasă. Vedem această colaborare și ca pe o oportunitate excelentă de a contribui la dezvoltarea unui cinematograf verde pentru școli în 33 de orașe europene active în prezent, de la Viena, Sibiu și București până la Skopje, Sarajevo, Split și Salonic. Este un spațiu în care poate avea loc un dialog între generații, orientat spre viitor, precum și un schimb de cunoștințe, experiențe și practici prietenoase cu mediul”, a declarat și Christof Papousek, director financiar și co-proprietar al Cineplexx International.

EU Youth Cinema: Green Deal este un proiect care utilizează cinematografia pentru a educa tinerii cu privire la protecția mediului și importanța unui viitor sustenabil. Acesta reprezintă o oportunitate de a învăța despre natura Europei și cum putem contribui cu toții la un viitor mai verde.

Alătură-te mișcării EUYC:GD

EU Youth Cinema: Green Deal invită pe toată lumea să participe la acest program verde inovator pentru viitor. Chiar dacă nu ești elev sau profesor, poți viziona mai multe filme fără înregistrare și gratuit, direct pe platforma de streaming verde www.euyc.green – disponibilă pentru toată lumea, la nivel global.

Profesorii din România care doresc să descopere întreaga colecție de filme împreună cu elevii lor și să acceseze materialele didactice trebuie să se înregistreze la www.youth-cinema.eu/ro. Procesul de înregistrare este simplu, în limba română, și durează doar câteva minute.

Articole pe aceeași temă: