Business Companii Stiri

Mai multe mall-uri își reduc programul în următoarea perioadă

13 mart. 2020 < 1 min

Mai multe mall-uri își reduc programul în următoarea perioadă

Reading Time: < 1 minut

AFI Cotroceni și AFI Ploiești au anunțat schimbarea programului celor două mall-uri în următoarea perioadă, acestea urmând să fie deschise între 12.00 – 20.00. Noul interval orar va permite să fie luate toate măsurile de prevenție și limitare a expunerii, spun reprezentații companiei. Farmaciile din cadrul celor două mall-uri vor putea avea program de funcționare normal, la fel hypermarketul Auchan la AFI Cotroceni București și Cora la AFI Ploiești vor avea program normal ca și până acum. 

Noul program de funcționare va fi valabil până la un nou anunț făcut de companie. 

De asemenea, începând de luni, 16 martie, centrele comerciale din București – Promenada Mall, Mega Mall, Vulcan Value Centre, Iris Titan Shopping Center, alături de restul centrelor din grup, își vor ajusta programul de funcționare. Acestea vor fi deschise în intervalul 12:00-20:00. Și în cazul acestora hipermarketurile și farmaciile vor funcționa după programul normal.

Măsura a fost luată cu scopul de a preveni răspândirea noului virus. În acest context, au fost anulate toate evenimentele de amploare ce urmau să fie găzduite de centrele comerciale în următoarea perioadă.

În plus, a fost crescută frecvența operațiunilor de dezinfectare și igenizare a suprafețelor si au fost instalate dispensere cu dezinfectant în mai multe zone ale centrelor comerciale. Mai mult, toate filtrele sistemului de climatizare trec printr-un proces de înlocuire, iar centrele comerciale sunt aerisite în mod natural periodic.

Foto:  © Clay Gilpin | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: