Companii Stiri

Dedeman donează 127.000 de euro pentru Cumințenia Pământului

29 aug. 2016 2 min

Dedeman donează 127.000 de euro pentru Cumințenia Pământului

Reading Time: 2 minute

Campania pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului” primește o contribuție fără precedent din mediul privat: 127.000 de euro din partea companiei Dedeman. Cea mai mare companie antreprenorială românească decide, astfel, să sprijine subscripția națională pentru Brâncuși printr-o donație simbolică de câte 15 euro pentru fiecare dintre cei aproximativ 8.500 de angajați ai săi.

Compania Dedeman se implică în campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”, cu o donație de 127.000 de euro. Este cea mai importantă contribuție financiară directă adusă de o companie din mediul privat.

 “Zilnic ne mândrim că suntem o companie românească şi zilnic găsim în jurul nostru motive să fim mândri că suntem români. Unul dintre aceste motive este patrimoniul cultural care ne aduce recunoaştere internaţională. Dedicarea, onestitatea, hărnicia şi profesionalismul celor aproximativ 8500 de angajaţi Dedeman sunt o mostră a spiritului românesc şi ne-am simţit datori să aducem contribuţia noastră în această campanie în numele angajaţilor noştri. Ar fi minunat dacă numărul companiilor româneşti care se alătură acestei cauze ar creşte, astfel încât pe 30 septembrie să putem spune cu toţii că «Brâncuşi e al meu»” , a declarat Dragoş Pavăl, Preşedintele companiei Dedeman.

„Cumințenia Pământului” poate fi văzută la Muzeul Băncii Naționale a României, de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00, cu ajutorul unei programări prealabile. Intrarea este gratuită, iar vizitatorii muzeului beneficiază de un tur ghidat.

Pe lângă Dedeman, printre companiile care și-au anunțat implicarea în susținerea campaniei de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului” se numără BRD, Uber, Enel, McDonald’s, Banca Transilvania, OMNIASIG, eMAG, UniCredit Bank România, Coresi, New Folder, Unlock, Media Trust, Telekom, Dexter Print, Humanitas și Cărturești.

Românii pot dona azi prin SMS, trimițând cuvântul „BRANCUSI” la 8833 și contribuind astfel la suma strânsă cu 2 euro; Direct prin intermediul site-ului campaniei www.brancusiealmeu.ro; sau pot cumpăra virtual pe http://www.emag.ro „Cumințenia Pământului”, donând astfel în conturile campaniei pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: