Management Companii Stiri

Deloitte România a numit un Partener Coordonator pentru Servicii de Consultanță Financiară

22 iun. 2020 2 min

Deloitte România a numit un Partener Coordonator pentru Servicii de Consultanță Financiară

Reading Time: 2 minute

Deloitte România l-a desemnat pe Radu Dumitrescu Partener Coordonator al practicii de Consultanță Financiară, începând din luna iunie 2020. În noul său rol, Radu Dumitrescu coordonează echipele de servicii de suport în tranzacții și de reorganizare, de consultanță în fuziuni și achiziții, de investigare a fraudelor, precum și de evaluare economică și modelare financiară.

Radu Dumitrescu are aproape 20 de ani de experiență în analiză financiară, audit, fuziuni și achiziții, procese de due diligence, consultanță în finanțarea de proiecte și litigii. El s-a alăturat Deloitte România în 2011 pe poziția de senior manager, iar în 2016 a devenit Partener Servicii Suport în Tranzacții, rol în care a coordonat echipele de consultanță în fuziuni și achiziții și de servicii de reorganizare.

A coordonat echipe multidisciplinare de experți financiari, fiscali și juridici în proiecte de due diligence și a lucrat la peste 250 de proiecte de servicii de suport în tranzacții, legate atât de achiziții naționale, cât și internaționale, precum și în tranzacții cu credite neperformante. Este membru al Institutului Contabililor Autorizați din Anglia și Țara Galilor (ACCA), al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) și al Autorității pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS).

„Radu Dumitrescu este un consultant financiar remarcabil, apreciat atât de clienți, cât și de colegi pentru profesionalismul și stilul său de lucru. Am încredere că, în noul său rol, va continua să contribuie la dezvoltarea practicii noastre de consultanță financiară punând accent pe sinergia echipelor, pe inovație în serviciile pe care le oferim și pe integrarea cu alte servicii Deloitte”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Recent, Deloitte România și-a consolidat echipa de management prin promovarea Ralucăi Bâldea și a lui Bogdan Barbu pe poziția de Parteneri Servicii Fiscale și a Siminei Mut pe rolul de Partener în cadrul Reff & Asociații, societatea de avocați care reprezintă rețeaua globală Deloitte Legal în România.

Cu o echipă de 50 de experți, Deloitte este unul dintre cei mai importanți furnizori din România de servicii de consultanță financiară pentru companii locale și multinaționale din mediul privat și din cel public. În 2019, echipa de consultanță financiară a Deloitte România a fost implicată în peste 100 de proiecte complexe prin intermediul tuturor liniilor de servicii.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal România, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: