Stiri MarComm

Dentsu România lansează Consiliul pentru Diversitate, Echitate și Incluziune, pentru a duce mai departe schimbarea

29 nov. 2022 3 min

Dentsu România lansează Consiliul pentru Diversitate, Echitate și Incluziune, pentru a duce mai departe schimbarea

Reading Time: 3 minute

Diversitatea, echitatea și incluziunea (DEI) sunt desemnate priorități ale strategiei dentsu România cu privire la impactul social. De asemenea, dentsu anunță constituirea unui consiliu la nivelul operațiunilor locale ale grupului, care va ghida acțiunile și politicile companiei cu privire la aceste aspecte.

Pentru a duce mai departe viziunea companiei de a fi o Forță a binelui și cel mai incluziv loc de muncă, dentsu România adoptă noi politici și acțiuni în ceea ce privește DEI.

Deși dentsu acționează la nivel global și regional cu privire la temele de interes, supervizorul executiv al grupului, Radoslav Nedelchev, manager de țară pentru România, consideră că aspectele privind DEI sunt de așa natură încât au nevoie de o puternică implicare locală.

  • Fiecare țară are propriile tradiții, puncte nevralgice și probleme stringente de abordat.
  • Noi, cei de la dentsu, credem cu adevărat că puterea noastră, ca organizație, constă în diversitate. Prin angajamentul nostru față de diversitate, echitate și incluziune, ne angajăm să căutăm noi perspective, să sărbătorim diferența și să construim o cultură incluzivă în care toți membrii echipei își pot aduce sinele autentic la locul de muncă.
  • Așa cum ne îndrumăm clienții pentru a genera impact social ca factor-cheie în acțiunile lor de brand, trebuie să facem la fel și la dentsu România. Modelarea societății este modul în care acționează brandurile moderne.

Lista problemelor ce vor trebui abordate va fi decisă de grupul de lucru al consiliului DEI. În mai multe țări, egalitatea de gen este unul dintre domeniile-cheie de preocupare pentru grupurile de acțiune DEI, ca și angajarea mai multor femei în funcții de conducere. În România, ambiția globală a dentsu ca până în anul 2025 50% din pozițiile de conducere de top să fie ocupate de femei a fost deja îndeplinită: 57% dintre executivii din România și 80% dintre managerii de nivel senior sunt femei.

Consiliul DEI, lansat de dentsu Romania

Consiliul DEI este co-prezidat de Alexandru Stan și Isabelle Dandoczi. Cei doi afirmă că grupul este foarte interesat de aspecte precum creșterea gradului de conștientizare a problemelor care afectează persoanele cu dizabilități, victimele violenței în familie, menținerea pe agenda publică a subiectelor privind comunitatea LGTBQ+, nevoile vârstnicilor, drepturile copiilor proveniți din medii defavorizate, precum și lupta împotriva rasismului.

Isabelle Dandoczi afirmă:

„Nu sunt interesată doar să folosim puterea de a face bine a grupului dentsu pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la unele probleme, ci pentru a găsi cu adevărat modalități de a ajuta oamenii și de a crea noi deschideri și oportunități. Pe lângă abordarea provocărilor pe care le ridică problemele societale, obiectivul meu este de a face din dentsu Romania un loc de muncă și mai incluziv, care pune preț pe tratamentul echitabil al diferitelor generații.”

Alexandru Stan spune:

„Dacă vrem să facem o schimbare, dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, dacă vrem să creăm un spațiu mai bun pentru generațiile viitoare, trebuie să acționăm. Cuvintele nu sunt de ajuns. Opiniile nu sunt suficiente. Faptele sunt singura modalitate de a produce schimbarea, iar pentru a acționa trebuie să muncești, să gândești, să te exprimi și să crezi.”

Ceilalți membri ai consiliului sunt Sandra Szombati, Marius Tianu, Daria Mateescu și Florina Vărzariu. Managerul de țară Radoslav Nedelchev acționează în calitate de supervizor executiv al grupului.

Dentsu România este semnatară a Cartei diversității (Carta Diversității). În calitate de angajator responsabil, dentsu România acordă în fiecare an calendaristic două zile libere întregii sale echipe de angajați pentru a participa la orice fel de activități de voluntariat și proiecte care contribuie la obiectivele de impact social ale companiei. În plus, compania le acordă tuturor angajaților trei zile libere pe an pentru a se concentra asupra stării lor de bine mentale.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: