Companii Business Tech

Deutsche Bank Global Technology deschide un Centru de Securitate Informatică la București

1 sept. 2021 < 1 min

Deutsche Bank Global Technology deschide un Centru de Securitate Informatică la București

Reading Time: < 1 minut

DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank de la București, continuă să se dezvolte, extinzându-și activitatea în noi domenii. Recent, Centrul a înființat un departament de Securitate Informatică, completând astfel rețeaua globală a Deutsche Bank cu încă o echipă locală cu expertiză în acest domeniu.

Planuri ambițioase

Echipa de specialiști în securitate cibernetică de la București numără deja peste 40 de persoane și va continua să se dezvolte. În acord cu strategia globală a Deutsche Bank, echipa din România se va implica în proiecte vizând domenii precum managementul accesului și al identității, combaterea amenințărilor cibernetice, arhitectură de securitate cibernetică și securitatea în tehnologiile Cloud.

Intenționăm să construim la București o echipă puternică de securitate informatică, dispunând de circa 100 de specialiști cu calificări înalte. România are o reputație excelentă în acest domeniu datorită siguranței rețelelor, vitezelor disponibile în conexiunile de bandă largă și, mai presus de toate, resursei umane bine pregătite, cu calificări diverse”, spune Cristiano Avenia, șeful echipei de securitate informatică a DB Global Technology.

Peste 1.000 de angajați

DB Global Technology și-a început activitatea în anul 2014, de atunci cunoscând o dezvoltare constantă. În prezent, Centrul are o echipă de peste 1.000 de membri și joacă un rol esențial în transformarea tehnologică a Deutsche Bank, dezvoltând aplicații pentru mai mult de 11 divizii din cadrul băncii, printre care se numără Clienți Persoane Fizice, Clienți Persoane Juridice, Combaterea Criminalității Financiare, Conformitate, Trezorerie, Platforme și Tehnologii Cloud.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: