BizRemote by certSIGN Companii CSR Stiri

Donație de 100.000 de euro de la Tinmar Energy

24 apr. 2020 2 min

Donație de 100.000 de euro de la Tinmar Energy

Reading Time: 2 minute

Tinmar Energy, o firmă cu capital 100% românesc și una dintre cele mai mari companii din sectorul privat al furnizării energiei electrice și a gazelor naturale, a făcut o serie de donații către mai multe asociații și către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino.

O mare parte din buget, 70.000 euro, au fost  direcționați către Institutul Cantacuzino – în vederea achiziționării unui echipament (extractor de enzime) care, împreună cu alte aparate medicale de tipul Real Time PCR, ajută la depistarea Covid-19. Totodată, acestui aparat i s-au adăugat și o serie de kituri de extracție automată ARN viral.

Prin cel mai mare Teledon virtual din România – organizat de Antena Group și Fundația Mereu Aproape – Tinmar Energy s-a alăturat demersului și a donat  30.000 euro în sprijinul celor afectați de Covid-19.

Acest demers vine în urmă altuia pe care compania l-a făcut împreună cu Asociația InfoCons – Asociația pentru Protecția Consumatorilor, unde sunt Parteneri în cadrul  Campaniei Naționale de educare și informare a consumatorilor „Spală-te pe mâini – Sănătate stă la o picătură distanță” și au donat atât resurse materiale, cât și 1.000 de teste rapide de depistare Covid-19. Scopul campaniei este acela de a contribui la creșterea nivelului de conștientizare și informare a consumatorilor și în special a celor tineri cu privire la riscurile la care se expun dacă nu beneficiează de o igienă corectă a mâinilor.

Compania a susținut și demersurile  Crucii Roșii Române prin campania „România salvează România” în vederea limitării pandemiei – oferindu-le suport prin achiziționarea a altor 1000 de teste rapide pentru depistarea Covid-19.

„Donațiile susținute de companie sunt un apel la solidaritate și responsabilitate civică în contextul realității cu care ne confruntăm. Este important să facem front comun pentru a ajută autoritățile prin respectarea restricțiilor, cadrele medicale și spitalele, pe cei din prima linie, prin viteză cu care acționăm și ne implicăm uman și financiar pentru a trece cu bine această perioada de criză. Cred că este de datoria noastră să contribuim și să ajutăm sistemul public de sănătate pentru a salva cât mai multe vieți. Suntem convinși că această încercare grea cu care ne confruntăm global poate fi depășită printr-o atitudine pozitivă, pragmatică dar bazată și pe empatie față de cei aflați în dificultate”, a spus Augustin Oancea, fondator și CEO Tinmar Energy

Tinmar Energy este singură companie cu capital privat românesc din sectorul energiei electrice care s-a extins într-un ritm accelerat și pe timp de criză, având în portofoliu companii de referință, dar și clienți rezidențiali. Cu o experiență de peste 19 ani în energie, Tinmar este și producător de energie regenerabilă prin investiții susținute în parcurile fotovoltaice. În prezent compania deține 8 parcuri fotovoltaice, cu o capacitate de producție de 60 MWp în cele mai însorite zone ale României.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: