Finanțe Stiri

Economia hidrogenului, următoarea evoluție majoră în procesul de tranziție energetică

12 mart. 2021 2 min

Economia hidrogenului, următoarea evoluție majoră în procesul de tranziție energetică

Reading Time: 2 minute

Interesul pentru hidrogen este în creștere, cererea avansând rapid. De aceea, este posibil ca următoarea evoluție majoră în procesul de tranziție energetică să se bazeze pe economia hidrogenului. În pofida presiunilor de mediu cu care se confruntă fiecare actor al industriei, adopția acestei tehnologii se va reduce la cost. Pentru a deveni dominantă, economia hidrogenului nu se poate baza pe subvenții. Motiv pentru care trebuie create piețe durabile iar obținerea unor costuri potrivite este unul dintre principalele obiective ce necesită urmărite, arată o analiză de piață realizată de Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj XTB.

Piața de capital a fost surprinsă recent de evoluția prețului acțiunilor Plug Power, un producător de celule de combustibil cu hidrogen, care a crescut de la 16 dolari, la începutul lunii noiembrie, la peste 70 de dolari la mai puțin de trei luni. Această performanță nu a fost izolată, alte nume din sector precum Bloom Energy, Ballard Systems și Cummins au înregistrat, de asemenea, o creștere remarcabilă, explică Radu Puiu.

Contextul a favorizat companiile de acest tip, noua administrație Biden prezentând o agendă care urmărește tranziția economiei americane către energia verde, iar economia hidrogenului ar putea să aibă un rol important.

Reprezentantul XTB amintește că inițiative importante au fost anunțate și de alte regiuni cheie. Uniunea Europeană și-a prezentat obiectivul de a realiza o economie cu emisii nete zero până în 2050. În plus, a anunțat strategia legată de sectorul de hidrogen pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic, declarând că este un aspect important în atingerea acestui țel. De asemenea, UE dorește să consolideze poziția Euro ca monedă de referință globală pentru tranzacționarea hidrogenului, precum dolarul american este etalon pentru petrol.

Japonia, care deține cele mai multe stații de alimentare cu hidrogen din lume, dorește să fie lider în sectorul automobilelor alimentate cu hidrogen, iar planul economic al Coreei de Sud prevede ca 30% din orașele sale să fie alimentate integral cu hidrogen până în 2040, arată analistul.

China, cel mai mare producător mondial de hidrogen, încorporează hidrogenul în planul său de obținere a neutralității climatice până în 2060. Iar Singapore vizează același obiectiv până în 2050.

Un sector important este cel al transporturilor cu greutate medie și ridicată, unde hidrogenul ”verde” (hidrogenul care este obținut printr-un proces bazat pe electricitate provenită dintr-o sursă regenerabilă precum cea solară sau eoliană) este cel mai promițător combustibil cu emisii zero. Greutatea redusă, autonomia lungă și reîncărcarea rapidă a hidrogenului sunt relevante în special pentru vehiculele grele și trenuri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: