Finanțe Stiri

NN România intră pe piața asigurărilor generale

16 iul. 2020 < 1 min

NN România intră pe piața asigurărilor generale

Reading Time: < 1 minut

NN România a obținut avizul din partea Autorității de Supraveghere Financiară pentru înregistrarea entității juridice care va opera noua linie de business de asigurări generale.

Procesul complet de autorizare de funcționare este așteptat să se încheie în toamna acestui an.

„NN este cea mai mare companie de asigurări de viață și pensii private din România. Prin accesarea unui nou segment de piață, NN România își extinde portofoliul de produse pentru a răspunde mai bine nevoilor clienților, oferindu-le și asigurări generale, cu excepția asigurărilor auto”, se arată într-un comunicat al companiei.

NN va anunța planurile detaliate pentru noua linie de business și tipurile de asigurări generale care vor intra in oferta companiei odată cu lansarea oficială în acest segment, planificată până la finalul acestui an.

În perioada pandemiei, NN România a donat ventilatoare mecanice în valoare de un milion de lei Spitalului Clinic Colentina București.

De asemenea, compania a precizat că, deși asigurarea de sănătate NN exclude epidemiile și pandemiile, pentru a veni în sprijinul clienților care deja dețin o astfel de asigurare și a căror stare de sănătate va fi afectată de COVID-19, a decis să evalueze fiecare solicitare din partea acestora și să acomodeze plata cu titlu de excepţie a indemnizaţiei de asigurare pentru spitalizarea cauzată de COVID-19.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: