Finanțe Stiri

Economia românească nu se supraîncălzeşte

4 nov. 2016 2 min

Economia românească nu se supraîncălzeşte

Reading Time: 2 minute
dan-bucsa
foto: Marian Timofte

Dan Bucşa, lead economist pentru Europa Centrală şi de Est la UniCredit Londra, nu crede că economia românească se supraîncălzește.

Încetinirea creditării, faptul că politica fiscală ar putea deveni contracționistă în a doua jumătate a lui 2017, posibilitatea ca creșterile salariale să încetinească după alegeri precum și faptul că inflația ar putea rămâne sub țintă au fost argumentele împotriva supraîncălzirii prezentate de macroeconomist, într-o întâlnire cu presa.

“Nu cred că economia României se supraîncălzește. De ce? Pentru că suntem la maximul ciclului economic. Se vede valea. Suntem în vârful dealului și privim la vale. Problema este cum ajungem în vale – cu sania sau mergând?”, a declarat Dan Bucşa.

Economistul a arătat că dacă excludem agricultura, deja avem o încetinire a creșterii economice anul acesta și creșterea economică va încetini și mai mult anul viitor.

În ceea ce privește creșterile salariale, economistul UniCredit a arătat că acestea sunt artificiale. “De ce nu cred eu că aceste creșteri salariale vor duce la o supraîncălzire a economiei? Pentru că ele sunt artificiale. Cea mai mare parte a creșterilor salariale este explicată de această creștere a salariului minim. Repetată. Sperăm noi să se oprescă după alegeri”, a spus Dan Bucșa. El a arătat însă, că dincolo de creșterea salariului minim, există câteva sectoare unde salariile cresc pentru că există o presiune din lipsa de angajați – IT-ul și industria prelucrătoare.

Dan Bucșa a subliniat faptul că, în acest moment, numărul persoanelor active din România este cel mai ridicat din ultimii 26 de ani. “Ce se întâmplă cu angajarea? Avem cel mai mare număr al populației active de la reevoluție încoace. Trebuie să  marcăm acest eveniment”, a spus economistul UniCredit, adăugând însă că 3,7 milioane de locuitori activi din 19 milioane este totuși puțin.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: