Educația în cheie muzicală la Masters of Classic
Reading Time: 5 minuteCu voci precum José Carreras, Anna Netrebko și Jonas Kaufmann, într-un format construit ca prim contact cu opera pentru tinerii din România, Festivalul Masters of Classic revine la București. Denise Săndulescu, managerul fundației Music for Life, spune că adevărata reușită a festivalului se vede în câți tineri rămân cu dorința de a merge din nou la operă.
Ascultarea muzicii clasice activează, la nivel genetic, mecanismele legate de memorie, de învățare și de protecția neuronilor (conform unui studiu din 2015 al Universității Aalto și al Universității Helsinki). Ideea vizează publicul obișnuit, dincolo de elite sau de muzicieni profesioniști, iar ea stă, de fapt, la baza componentei educaționale a festivalului Masters of Classic, care ajunge la a doua ediție pe 12 și 13 septembrie, la Sala Palatului din București. Timp de două seri consecutive, publicul ascultă mai întâi cântece napolitane și fragmente de musical, apoi „Aida” de Giuseppe Verdi, interpretată integral de una dintre cele mai puternice distribuții lirice ale momentului, iar acest contrast este o alegere deliberată a organizatorilor.
„Cele două seri au fost gândite ca un parcurs cultural și educațional. Astfel, prima seară este una care invită publicul larg să descopere frumusețea vocilor lirice printr-un repertoriu extrem de accesibil, care include musical, cântece napolitane și spaniole, dar și momente din repertoriul clasic, împreună cu Lucie Jones și José Carreras. A doua seară reprezintă pasul firesc către o experiență lirică completă: opera «Aida», interpretată integral”, precizează Denise Săndulescu, managerul fundației Music for Life, organizația care susține festivalul alături de producătorul internațional Marcel Avram.
Lecții pe scena mare

Pentru Săndulescu, componenta educațională reprezintă una dintre misiunile centrale ale festivalului, aflat la a doua ediție după debutul din 2024. „Acest festival este un omagiu cultural și un mare «dar» pe care îl facem publicului din România. Ne dorim ca aceste două seri să fie mai mult decât simple concerte, să fie o experiență de învățare și de descoperire”, mărturisește ea. Pentru mulți tineri, cele două seri de la Sala Palatului pot fi primul contact cu opera interpretată la cel mai înalt nivel internațional, iar pentru cei deja inițiați, o reîntâlnire cu idolii lor pe aceeași scenă.
Distribuția din 2026 îi include, printre alții, pe Anna Netrebko, Jonas Kaufmann, Yulia Matochkina și Luca Salsi, artiști prezenți constant pe scenele Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Wiener Staatsoper sau Royal Opera House din Londra. „Pentru un tânăr muzician român, posibilitatea de a-i asculta live reprezintă o lecție imposibil de înlocuit prin înregistrări video. Observă tehnica vocală, expresivitatea, relația cu orchestra și modul în care se construiește un personaj pe scenă, iar astfel de întâlniri în spectacole live pot inspira o întreagă generație„, detaliază Săndulescu. Efectul se regăsește și în alte cercetări recente: pe un eșantion de peste 7.000 de participanți, o metaanaliză din 2023 arată o îmbunătățire modestă, dar constantă, a capacității de concentrare și de memorie la publicul expus constant la muzică clasică.
Cariera lui José Carreras primește, în acest context, o valoare aparte pentru manager. „José Carreras demonstrează că excelența artistică nu este rezultatul talentului exclusiv, ci al disciplinei, perseverenței și pasiunii cultivate o viață întreagă. După peste cincizeci de ani de carieră, acest maestru al muzicii continuă să urce pe scenă cu aceeași emoție și generozitate către public„, afirmă directoarea Fundației Music for Life, care vede în traseul tenorului spaniol un model pentru generația tânără de artiști.

Pentru acest ONG, accesul tinerilor la acest tip de experiență depășește valoarea biletelor. „Pentru ediția din acest an ne-am propus să încurajăm participarea tinerilor printr-o politică de acces facilitat și prin colaborări cu instituțiile de învățământ artistic, o inițiativă demarată în 2024 și care continuă. Evident, ne dorim ca studenții și elevii conservatoarelor și liceelor de muzică să poată participa la spectacole în condiții avantajoase”, adaugă Săndulescu, care vede în dialogul dintre artiștii consacrați și viitorii profesioniști una dintre cele mai valoroase investiții în viitorul muzicii.
Cifrele din culise
Un buget pus, în cea mai mare parte, în slujba acestei misiuni educaționale presupune, evident, o structură de finanțare solidă. „Festivalul este posibil datorită unui model mixt de finanțare, care include venituri din bilete, sponsorizări și parteneriate private, alături de contribuția organizatorilor și a fundației. Evident, organizarea unui eveniment de asemenea anvergură presupune investiții semnificative în onorariile artiștilor, producția tehnică, orchestră, logistică și promovare”, explică Săndulescu.
Biletele pentru prima seară, cu José Carreras și Lucie Jones, pornesc de la 280 de lei și ajung la 2.400 de lei, în timp ce locurile pentru „Aida” variază între 400 și 2.000 de lei. Cine optează pentru abonamentul valabil ambele seri plătește între 544 și 2.720 de lei, iar biletele sunt disponibile pe Entertix, iabilet.ro și Eventim. Elevii și studenții la muzică beneficiază însă de acces facilitat, tocmai pentru că expunerea directă la asemenea voci rămâne, potrivit cercetărilor citate mai sus, cea mai eficientă formă de învățare.
Impactul pe care fundația Music for Life îl urmărește cel mai atent rămâne, însă, unul greu de tradus în cifre. „Noi nu măsurăm succesul doar prin numărul de bilete vândute. Ne interesează câți tineri participă pentru prima dată la un spectacol de operă, câți revin și la edițiile următoare și câți aleg ulterior să frecventeze concerte, festivaluri și instituții culturale. Dacă după aceste două seri un adolescent spune că și-ar dori să mai meargă la operă sau începe să studieze muzica mai aprofundat, înseamnă că ne-am atins obiectivul”, punctează directorul acesteia. Viziunea fundației Music for Life depășește, de altfel, un singur festival. „Viziunea este de a contribui la dezvoltarea unei culturi muzicale solide în România, prin proiecte educaționale, colaborări internaționale și inițiative care să faciliteze accesul tinerilor la muzica de cea mai înaltă calitate. Intenția noastră este să formăm nu doar viitori artiști, ci și viitorul public al muzicii clasice și să poziționăm festivalul Masters of Classic ca un reper de referință pentru publicul din România”, menționează Sandulescu.
Pentru cei care ajung la Sala Palatului la primul contact cu opera, mesajul Denisei Săndulescu este simplu: „Să vină fără prejudecăți, pentru că opera vorbește despre iubire, putere, curaj, sacrificiu și emoții pe care le trăim cu toții și, totodată, deschide un univers, o punte între trecut, prezent și viitor. (…) Nu este nevoie de cunoștințe muzicale pentru a te bucura de această experiență. Este suficient să fii curios, iar când primul contact este cu artiștii pe care i-am menționat mai sus, șansele ca această întâlnire să rămână memorabilă sunt foarte mari”.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 409 (15 august – 15 septembrie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


