Stiri Video

Emil Munteanu la Zilele Biz: „În general turiștii sunt responsabili, însă nici noi nu acceptăm rabat de la proceduri”

9 nov. 2020 3 min

Emil Munteanu la Zilele Biz: „În general turiștii sunt responsabili, însă nici noi nu acceptăm rabat de la proceduri”

Reading Time: 3 minute

Emil Munteanu este un antreprenor care a intrat în industria ospitalității în 2008, înaintea unei alte crize. Astfel a fost creată Atra Doftana. Pasiunea lui pentru călătorii a inspirat pensiunea de la Doftana cu un concept de abordare complexă a simțurilor. Este prezent în fiecare săptămână la pensiunea din Valea Doftanei pentru a putea fi alături de colegi și pentru a pune umărul. 

Emil Munteanu a venit la Zilele Biz pentru a ne spune cum a fost după ce a redeschis business-ul, imediat după perioada de carantină din primăvară. Chiar dacă au fost afectați și au avut această perioadă în care au fost închiși, au reușit să pornească. Și au fost surprinși de numărul mare de cereri de cazare.
Cel mai greu pentru Emil a fost lipsa discuțiilor cu oamenii. Pentru că în această industrie, un rol important îl au discuțiile și interacțiunea cu vizitatorii.

Dacă e să fie o diferență dintre turiștii din companii și cei persoane fizice, în timpul verii a fost destul de ușor, în perioada vacanțelor. Pensiunea Atra a reușit să rămână cu un grad de ocupare de aproape 100%, chiar și după 15 septembrie, mai ales din cauza unui pachet special de tip ”Work from Atra”, care se adresează companiilor. Iar antreprenorul vede acest pachet ca un avantaj pentru angajații companiilor, care să vină să lucreze de la Atra, ca un fel de team building.

Turiștii sunt responsabili

”În general turiștii sunt responsabili, însă nu acceptăm noi nici un rabat de la proceduri. Perioada de început din luna iunie a fost dificilă pentru că se fereau unii de alții. Chiar atunci doi oameni din restaurant și-au dat demisia pentru că au spus că acesta este un mediu de stres pentru ei. Între timp am angajat oameni, pentru a putea fi mai ușor pentru echipă”, a declarat Emil Munteanu.

Emil își dorește să aducă produse locale la Atra, pentru a putea oferi și o șansă producătorilor locali, ca să livreze produsele ce se fac în zona Valea Doftanei. Din august au fost reluate și experiențele de Fine Dining care este promovat inclusiv în ziua de joi, pentru că sunt și persoane care nu pot ajunge în week-end. ”Practic reinventăm pachete pentru a aduce venituri mai mari în companie”.

Veniturile companiei au crescut, cu 37% față de lunile iunie – octombrie de anul anterior. Emil Munteanu anticipează o creștere de 30 – 40% față de anul trecut, chiar dacă au fost închiși. Și asta chiar dacă au avut parte de cereri mai mari din partea persoanelor fizice și nu atât de multe din partea persoanelor juridice. Se așteaptă la un procent de 40% din partea B2B.

Atra nu este singurul business

Dar Atra nu este singurul business al lui Emil Munteanu. Business-ul PowerNet Consulting este un alt mediu care a trebuit să se reinventeze în această perioadă. Lunile de vară au adus o scădere, pentru că au fost reprioritizate proiectele companiilor cu care lucrează aceștia. Există în continuarea speranța ca oamenii să revină și asupra bugetelor de investiții, pentru că principalul mijloc de activitate al PowerNet Consulting se adresează securității digitale.

Pentru 2021, Emil Munteanu anticipează o scădere în economia românească. Însă din punct de vedere al turismului, crede că la anul va fi o creștere a turismului românesc, pentru că oamenii și-au întors ochii spre România. Iar în zona de IT, cu siguranță companiile vor investi în securitate și digitalizare. Iar această parte de securitate a fost lăsată la urmă, pentru că au așteptat să vadă cum evoluează pandemia.

Din cele mai mari provocări din acest an, reinventarea a fost cea mai mare provocare. Cel puțin pentru Atra, au trebuit să mărească capacitatea de deservire și au trebuit să inoveze de fiecare dată. Se gândesc acum la planurile pentru anul viitor, unde își doresc să poată administra și mai multe vile din zonă. Dar cel mai interesant va fi să țină apropiați ambele echipe, din ambele firme. Pentru că această apropiere face oamenii să fie mai implicați.

Zilele Biz au loc între 9 și 13 noiembrie. Puteți urmări transmisia live pe pagina de Facebook a revistei Biz. Detalii despre eveniment puteți afla aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: