Evaluarea angajaților, doar un instrument birocratic?

Evaluarea angajaților, doar un instrument birocratic?

Cu toate că în teorie este utilă, evaluarea periodică a angajaților poate deveni un proces dezagreabil, atât pentru angajați, cât și pentru manageri. Nu de puține ori angajații sunt nemulțumiți de rezultatul evaluării, în timp ce managerii folosesc prea puțin informațiile astfel obținute pentru a elimina greșelile și pentru a crește eficiența echipei. Dacă, la bază rolul evaluării performanței angajaților

Cand angajatii sunt tratati ca membrii familiei

Cand angajatii sunt tratati ca membrii familiei

Numarul companiilor care se descriu ca fiind o mare familie nu este unul deloc mic. Dar, cat de sanatos este pentru organizatii sa isi trateze angajatii ca pe membrii familiei? Pe de-o parte, compania castiga un plus de implicare din partea angajatilor, dar pe de alta parte masurile nepopulare, care sunt inevitabile in viata oricarei companii devin aproape imposibil de

Programele de teambuilding revin pe agendele companiilor

Programele de teambuilding revin pe agendele companiilor

Companiile din Romania au investit anul trecut cinci milioane de euro in programe de teambuilding. In medie, companiile locale au alocat 65 de euro per angajat pentru astfel de servicii, in crestere cu 22% fata de anul 2014 Majoritatea companiilor care au apelat, de-a lungul anului trecut la activitati de teambuilding provin din domenii precum automotive, banking si IT&C, potrivit unei analize

Ce sa nu faci ca lider

Ce sa nu faci ca lider

Un manager care isi asuma succesul echipei si arunca esecul in carca altora, care da doar ordine fara sa se implice activ in munca propriu-zisa este doar un sef, ca oricare altul si niciodata un lider Specialistii in resurse umane sunt de parere ca succesul unei organizatii consta nu intr-o echipa de subalterni, condusa de un sef, ci intr-o echipa

Minte sanatoasa in corporatii nesanatoase

Minte sanatoasa in corporatii nesanatoase

In prima jumatate a anului, companiile din Romania au investit cu 30% mai mult in programe de stress management, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut Companiile din tara au alocat bugete mai mari pentru programe de stress management, managementul conflictelor, leadership autentic si group coaching in primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Concluziile

Angajatii, reticenti la programele de invatare

Angajatii, reticenti la programele de invatare

Rata de esec a programelor de invatare din companii este de 70%, cauza principala fiind retincenta angajatilor din organizatii in fata schimbarilor Un studiu recent realizat de McKinsey &Company arata ca rata de succes a programelor de invatare este de doar 30%, principalul motiv al insuccesului fiind atat retincenta angajatilor cat si a liderilor fata de schimbare. Printre cauzele rezistentei