Antreprenori

Eugen Antohi, Mayla Pharma: În liga mare a antreprenoriatului spaniol

13 mart. 2024 3 min

Eugen Antohi, Mayla Pharma: În liga mare a antreprenoriatului spaniol

Reading Time: 3 minute

Cine este Eugen Antohi, românul care a clădit de la zero Mayla Pharma, o companie farmaceutică cu venituri de peste 8 milioane de euro și lider pe piața spaniolă pe câteva segmente, cum ar fi gelurile și cremele pentru articulații, o gamă de produse folosite inclusiv de sportivi celebri precum Rafael Nadal sau Karim Benzema. 

Eugen Antohi a deschis primul business, o mică firmă de papetărie și birotică, pe când avea doar 21 de ani și era student. Patru ani mai târziu, pe când era la cea de-a doua facultate, a pus pe picioare o a doua companie. Cum studia în București, iar cele două companii aveau sediul în Pitești, orașul său natal, Eugen Antohi era nevoit să facă naveta între cele două orașe. În 1999, tânărul s-a văzut nevoit să renunțe la drumul antreprenorial și după ce a vândut businessurile și s-a mutat la București, a făcut primii pași în universul multinaționalelor, primul său job într-o corporație fiind cel de Sales Representative la Wrigley. A avut o asensiune rapidă, în numai un an reușind să devină Area Sales Manager, iar după încă un an ajungând Regional Sales Manager, poziție din care conducea o echipă de 60 de persoane și cinci Area Sales Manageri. 

În 2002, managerul a ales să facă trecerea la sectorul farma. Avea 29 de ani și a început ca National Sales Manager la Walmark, o companie foarte mică pe atunci, cu o cifră de afaceri de 800.000 de euro. În numai patru ani, veniturile companiei au explodat, ajungând la 12 milioane de euro.  

Ca rezultat al succesului pe piața din România, lui Eugen Antohi i s-a oferit, în 2006, poziția de director general al Walmark Bulgaria, iar un an mai târziu a preluat și conducerea Walmark Ucraina, filiale pe care le-a construit de la zero și le-a condus în paralel vreme de un an, când i s-a propus să se ocupe de deschiderea de la zero a unei noi filiale: cea de pe piața din Spania.  

„În 2008 am ales să mă mut în Barcelona, unde să deschidem filiala din Spania a companiei. Am început partea de analiză de piață, despre concurență, am început partea de angajări. Dar a venit criza din 2009 și proiectul s-a închis înainte să începem, iar eu am părăsit Spania și compania. M-am întors în România în 2010, unde am stat vreme de un an, dar am decis că locul meu este în Spania, așa că în 2011 am revenit în Barcelona”

Eugen Antohi, fondator și CEO al Mayla Pharmaceuticals

Cum planul de business și analiza de piață erau deja făcute, antreprenorul a decis să construiască de la zero o companie în domeniul farmaceutic, care la începutul lui 2013 a început deja vânzările. Astăzi, Mayla Pharma este o companie consolidată pe piața spaniolă, are o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro și mai bine de 50 de angajați. Compania fondată de antreprenorul român este lider de piață pe câteva segmente, printre care geluri și creme pentru articulații, CBD (canabinoide) și infecții urinare. Dacă veți intra în prima farmacie spaniolă și veți cere un gel pentru articulații, sunt șanse foarte mari ca farmaciștii să vă recomande Bonflex Gel, un produs popular, folosit chiar de sportivi celebri precum Rafa Nadal sau Karim Benzema.  

„Avem planuri mari de extindere, la nivel internațional. Suntem prezenți pe trei continente, în 15 țări și mizăm foarte mult pe extinderea globală. În acest moment, suntem în discuții pentru deschiderea businessului în România. În Bulgaria avem deja un partener și sperăm să începem treaba și în România din acest an. Avem planuri de dezvoltare de noi produse, de medical device-uri, avem în plan dezvoltarea unei noi linii de produse”, spune Eugen Antohi, fondator și CEO al Mayla Pharma.  

Chiar și pentru un top manager cu experiența deschiderii de la zero a unor filiale de companii din domeniul farma, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târgul spaniol.

„Ideea mea inițială a fost că va fi la fel de simplu ca în alte părți, cum am reușit pe alte piețe voi reuși și în Spania. Nu a fost așa. A fost mult mai complex decât mă așteptam. Un motiv este că piața spaniolă este una matură, comparativ cu cele est-europene pe care lucrasem eu. Când spun piață matură vreau să zic un nivel de concurență cu companii deja bine «înfipte» pe piață, cu consumatorii lor deja fidelizați, cu canal de distribuție deja obișnuit cu acele companii. O piață pe care apare un nou venit printre jucători deja foarte consolidați și foarte vechi”

Eugen Antohi, CEO al Mayla Pharma

Foto: Marian Timofte

Biz Spania este un proiect unic în lume, powered by SESDERMA, realizat alături de partenerii Garanti BBVA, Glovo, Aqua Carpatica, Samsung, ciocolata Valor, DIGI și Eximtur.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 380 (15 februarie – 15 martie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: