Creativitate Evenimente Lifestyle Stiri

Ovidiu Toader: Afterimage of Hope la Atelier 35 în București pe 19 mai

16 mai 2022 2 min

Ovidiu Toader: Afterimage of Hope la Atelier 35 în București pe 19 mai

Reading Time: 2 minute

Expoziția „Afterimage of Hope” a lui Ovidiu Toader poate fi vizionată joi, 19 mai, începând de la orele 18 la Atelier 35 pe strada Șelari, nr. 13, în București.

În momentele în care condițiile prezentului devin tot mai apăsătoare, în care distanța dintre actualitate și potențialitate este tot mai accentuată, iau amploare proiecțiile imaginare fie în forma reveriilor, fie în cea a scenariilor distopice.

Ce au în comun cele două tipuri de narațiuni care se distanțează de un aici și un acum este disconfortul produs de ceea ce este și temerea pentru ceea ce poate fi. Schimbări ale locului nostru în lume sau metamorfozări ale condițiilor actuale capătă nuanțe ideale sau distopice.

La baza lor, însă, stă un impuls pentru atingerea unei lumi mai bune, care operează o deschidere în cadrul prezentului către multiple viitoruri posibile guvernate de principii diferite.

Ovidiu Toader proiectează o lume nouă, rece.

Plantele cu forme stranii iau în posesie spațiul, reconfigurând atmosfera cu o energie și un ritm proprii. Din această lume, omul lipsește. Doar referințele la fragmente ale corpului uman și reflexiile sale îi construiesc o prezență ambiguă si instabilă.

Mișcările plantelor articulează un traseu care conduce către floarea vieții, pentru a contribui prin sursele proprii de energie, la topirea gheții, și la activarea florii. În absența omului, lumea nouă își țese strategii de supraviețuire și de continuitate. Astfel, frisoanele unei lumi noi și reci, care poate dura sau se poate dizolva, se transformă în imagini de după ale speranței.

Ovidiu Toader (1991 Brașov, Romania) este interesat de explorarea memoriei individuale și colective, apelând la forme diverse de rememorare a unor experiențe personale sau istorice. În practica sa artistică utilizează metoda asamblajului, pentru a juxtapune obiecte găsite, colecționate, reciclate din spațiul în care locuiește, din casa din copilărie sau din atelierul său.

Sponsori: PlexiLED, SNUG Design, Sfera Plastic Design

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: